Tuesday, December 22, 2020

A patra lumină de Advent. A coborât un înger




Astăzi lumea se întregește cu venirea unui alt cetățean, un nou născut proptit de timpul sfânt al Crăciunului.

De astăzi sunt bunic.

Bun venit lui James Predescu!


 

Lento Dolce

Creanga bradului,

podul din lemn și drumul înspre munți închid visul cu alt vis – o suprapunere de pagini nescrise , neaua căzând.

Doarme Cel nou născut sub de stea și cânt de magi.

Sună clopotele , toți brazii scutura lacrima în cristal greu, merele își întrec ceara

la ferestre umbrind rubinul.

-         Mai adă o cupă din vinul cel vechi,

doarme frumos cel nou născut sub creanga bradului, sub cântec și umbra Domnului.

S au pornit colindele ,

 

Pagini nescrise și ninge,

nu mai e timp de cuvinte și nici de alte rostiri,

Timpul nu e decit zâmbetul pruncului

către cer și lume,

și doarme, magii îngenunchează.

 

Pagini nescrise și cuvinte nespuse vreodată,

îmi îngenunchează ființa către casă,

către brazii cei drepți,

către ștergarul învelind pâinea. așa cum neaua

învelește zimbetul

Celui nou născut.

***

 

Deschide poarta cea mare,

pleoapa cetina își pleacă peste obcine,

cântul Domnului copil.

 

Dimineața înspre râul nins – este ca I cum lemnul într-o vioară își găsește iubirea.

măcar un pahar după colinde,

gutuile trezesc genele aur și lemnul sfânt

la orice geam

numele Domnului copil

din poartă în poartă

din casă în casă

peste ani și mări.

Sunday, December 20, 2020

A patra lumină de Advent. Exilat în munții din suflet




Acum când a patra lumină aprinde bucuria Adventului și se preschimbă în stea mă întristează că România după 31 de ani nu este republica orientată spre împlinire și progres.

Pandemia vine șă pună la încercare lumea.

Într-o inventariere retrospectivă se remarcă o disociere flagrantă între clasa parveniților, a plagiatorilor, a celor ce pe diferite căi ajung la o" tagmă a jefuitorilor ", și a celor umili și umiliți.

Un impostor supranumit "mitralieră " încasează în mod ilegal venituri nemeritate, de revoluționar.

Un alt caz evidențiază o nedreptate socială în județul Alba. O cetățeancă primește timp de 16 ani o pensie ciuntită din cauza unei erori birocratice. Nu i se poate atribui diferența decât pe trei ani, pe motiv că femeia de la țară nu a sesizat eroarea. 

Anul se încheie cu dezvăluirile legate de cazul Truică - Prințul Paul.

Ar mai fi multe...

Vorbind despre divizarea României întâlnim negaționiști, nesimțiți ce nu respectă regulile de distanțare socială, întâlnim o majoritate de absenteiști la vot. 

Să nu uităm oamenii supărați că nu pot pleca în concedii. 

România este cea mai creștină țară din Europa și campioană la pupat oase. De la cetățeanul de jos și până la loja superioară a politicienilor nimeni nu ia modelul lui Iisus.

Iisus nu s-a îngrășat cu ceafă de porc și cu pomana porcului. 

Iisus este modelul sacrificiului pentru oameni.

La sfârșit de an mi-am propus să nu mă mai intereseze politica, să nu mai urmăresc evenimentele kafkiene.

Exodul masiv din ultimii ani mă împing să emigrez din nou, de data aceasta sufletește.

Un poem de RM Rilke:

EXILAT ÎN MUNȚII DIN SUFLET

Exilat în munții din suflet. Privește acolo, ce mic,
privește ultimul sat al cuvântului, și încă mai sus,
mai mic, undeva, cel din urmă
sălaș de simțiri. Le recunoști tu oare?
Exilat în munții din suflet. Rocă de piatră
sub mâinile tale. Aici înflorește
desigur ceva; din abisul tăcut
răsare iarba neștiutoare și înflorește cântând.
Dar învățatul?
Vai, cel ce-ncepuse să-nvețe
tace acum, exilat în munții din suflet.
Acolo multe colindă în deplină știință de sine
jur împrejur multe sălbătăciuni adastă
și trec. Si marea pasăre se adăpostește
rotindu-se-n jurul piscului neprihănitei renunțări. Dar tu,
mereu neadăpostit, aici, în munții din suflet…



R. M. Rilke



Monday, December 14, 2020

A treia lumină de Advent. De Amicitia




La început de decembrie am primit un colet. Nu avea înscris niciun expeditor. Am deschis cutia surprins că nu comandasem nimic.

Foșnetul hârtiei de cadou și briza îmbibată în vanilie îmi aduce aminte de bucuria Crăciunului.

M-am întrebat imediat emoționat, neștiind de cine a fost trimis curierul.

Am început să enumăr posibilii emisari ai Moșului aducător de bucurii.

Am recunoscut imediat amprenta dragilor mei unici prieteni și ființe minunate, Mona și Dan Pologea.

Pot spune că primirea cadourilor-surpriză face parte din noblețea zilelor de iarnă.

Mulțumesc Mona, mulțumesc Dan!

 

 

Origami de decembrie                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             

                             Se dedică Familiei Pologea

 

Seara mai devreme se strecoară în cetate,

Ciuma – omidă tolănită în vernil  preschimbă parcul în cimitir,

își decupează un cânt din Bacovia.

Frunze decupează poteca în urme de conduri,

cavalerii bat de zor în poartă. Nimeni nu iese, nimeni nu intră.

Ferestrele se sting în cornee tulburi,

domnițele tremură dantela, văl ultim peste ochii tinereții.

 

Cetatea se dezgolește de lumini, pădurea de culori, o corabie pe uscat.

Va continua să ningă.


 

 

 



 

 

 

Sunday, December 13, 2020

A treia lumină de Advent. De Amicitia

 





În urmă cu ani Enes, proprietarul magazinului de alimente mi-a întins o mână de ajutor excat înainte de Crăciun.

Nu aveam serviciu.

Nu doresc să detailez acele momente de tristă amintire. Mi-a oferit câteva zile de lucru în minimarketul lui.

Acum când a treia lumină de Advent își anunță strălucirea de stea nu pot să nu mă rog unui Dumnezeu nedefinit și nici pictat pe pereții impostorilor.

Enes cunoaște viața, la rândul lui a cunoscut ororile războiului din spațiul sârbo-bosniac.

A parcurs zile și torturi groaznice în închisorile sârbești.

Nimeni nu mai vorbește de atrocitățile din acea zonă.

Un om tăcut, își dedică viața încă în slujba celor ce au nevoie de sprijin. Se enumără printre cei ce de un deceniu, alături de Lilly Pierce trimite donații în România.

Profit de momentele de sinceră devoțiune și-i transmit sănătate și un sincer mulțumesc.


În urmă cu ani Enes, proprietarul magazinului de alimente mi-a întins o mână de ajutor excat înainte de Crăciun.

Nu aveam serviciu.

Nu doresc să detailez acele momente de tristă amintire. Mi-a oferit câteva zile de lucru în minimarketul lui.

Acum când a treia lumină de Advent își anunță strălucirea de stea nu pot să nu mă rog unui Dumnezeu nedefinit și nici pictat pe pereții impostorilor.

Enes cunoaște viața, la rândul lui a cunoscut ororile războiului din spațiul sârbo-bosniac.

A parcurs zile și torturi groaznice în închisorile sârbești.

Nimeni nu mai vorbește de atrocitățile din acea zonă.

Un om tăcut, își dedică viața încă în slujba celor ce au nevoie de sprijin. Se enumără printre cei ce de un deceniu, alături de Lilly Pierce trimite donații în România.

Profit de momentele de sinceră devoțiune și-i transmit sănătate și un sincer mulțumesc.

 

 

 

 

 




 

 

 

 

 

Sunday, December 6, 2020

A doua lumină de Advent. Viața e poezie.

 Calderon de la Barca rămâne celebru cu opera sa Vida es Sueno (Viața e vis) și aduce conceptul de existență  înrămată în alt tablou asemenea pozei de nuntă -imortalizare a iubirii dintâi și pecetluită peste generații.

Rar se întâmplă ca un autor să se confunde cu opera-i proprie.

Mă simt mereu emoționat să-i ascult  medalioanele narative din viața ei,  a Elenei Moisei.

Poeta din Sibiu, talentată și inzestrată cu o forță creatoare de neinvidiat este și Mecena multora dintre noi, poeți, scriitori, intelectuali sibieni. Elena Moisei deține o  cafenea devenită literară.

Astăzi când aprindem o lumină în careul Advent, pe coroana de brad o facem tocmai pentru oamenii frumoși și sinceri.

Este de admirat cum viața unei poete se împletește cu poezia. 

De aproape trei decenii Elena este soție, mamă și mai nou, bunică.

Împreună cu soțul, Nicu construiesc o imagine de urmat, de admirat. Citindu-i evocările autobiografice se întrevede continuarea moralității unor oameni din Transilvania ale căror ștergare de învelit pâinea de casă rămâne imaculată.

Voi aprinde astăzi a doua lumină cu gândul la ei, familie fericită.

Poezia Elenei ne evocă savoarea vieții curate, de asceți întru dragoste unică.


POEZIE CU AROMĂ DE MENTĂ...
Cândva...
eram ocupată cu
fericirea...
Trăiam un vis...
Se făcea că,
mă plimbam cu mașina
de înghețată
condusă de...
Moș Nicolae...
Pe drum,
în ploaie,
speriat de...
culorile fericirii,
a făcut pană
un ren potcovit
în coji de nucă
ce-a alunecat
pe o acadea
pictata-n alb cu roșu,
în formă de bastonaș,
spiralat...
Și-am oprit...
la Hanul de Turtă Dulce
din Borcanul cu Fursecuri
al bunicii...
Ne-au cazat,
în Camera de Mentă
ce se-nvârtea
trasă de căluții albi
în Parcul de Distracție
din Tărâmul cu Dulceață...
Și m-am trezit...
încercând să opresc,
o furtună de zăpadă
pe care a lăsat-o
Moș Nicolae
în urma lui,
în goana lui după fluturi...
fluturi de zăpadă,
bineînțeles...
Acolo stă pitit și acum,
în spatele Lunii,
așteptând...
Îl vedeți?
E acolo!
Cândva,
se ocupă cu fericirea...
Și eu cu turta dulce...
Autor Elena Moisei
Publicat 31 Octombrie 2018

O zi minunată și La mulțt ani de ziua Sfântului Nicolae!





Thursday, November 26, 2020

Thanksgiving Story




Thanksgiving Story I once worked in an American restaurant in Virginia. Before Thanksgiving, the manager offered to celebrate the holiday at work. The traditional turkey and the whole feast would be paid for by the company. The manager thought that most of the employees are poor and at the same time they will enjoy the pleasure of the celebration. An employee of a lady from another country retaliated naughtily - It is not my holiday and I do not care. It is not part of my religion! All staff were speechless. The manager went to the office and came back with some printed papers. He shared the copies and read aloud a few paragraphs representing the historical moment of the lunch between the Mayflower immigrants and the native Indians. Not to mention the church and God!

Wednesday, November 18, 2020

Un adăpost pentru seniori, un refugiu personalizat de calitatea serviciilor




Personalul căminului destinat vârstnicilor este dedicat unei îngrijiri exemplare.

Lilly Pierce, neobosită luptătoare pentru drepturile animalelor, celor lipsiți de resurse financiare și sociale se alătură personalului acestui edificiu în organizarea unei campanii de donații.

Welcome to GoFundMe, Lilly

To get you started, here are three things you can do to make sure your GoFundMe is set up for success:

1. Invite people to join your fundraising team and check in with them via text, email, or in person to remind them to accept the invitation.

2. Share your GoFundme on Facebook, Instagram, and Twitter as well as via email and text message to bring in donations.

3. Visit your dashboard to view current team members, send updates and thank yous, as well as track fundraising progress.

Invite Team

We're always here to help. If you have any questions, you can find answers and contact us 24/7 via the GoFundMe Help Center.


Your GoFundMe link is https://www.gofundme.com/lilly039s-campaign-for-sacred-hearted-home-inc


Monday, November 9, 2020

Marius Vecerdea, posibil deputat independent(I)




 

În general nu-mi place să vin cu incantații și ode nejustificate, însă ca apropiat al familiei Vecerdea mă simt îndreptățit să scriu câteva rânduri.

Întâmplător am fost vecin cu bunicii lui, cu părinții lui și astăzi de asemenea cu familia lui. Am cunoscut-o chiar și pe străbunica lui,  o femeie minunată ce la o vârstă înaintată lucra o grădină de zarzavaturi. I se spunea Mama Tână ( de la mama bătrână).

Viața ne rezervă surprize.

În 1998 Marius Vecerdea avea să emigreze în SIUA, și anume în Florida. Am fost vecini și acolo, în orașul Boca Raton, citadelă a tenisului, celebră pentru Academia Chris Evert șa.

Ca orice imigrant nu și-a început viața ca un răsfățat al destinului așa cum mai toți emigranții parcurg drumul de jos.

Până la funcțiile sale de antrenor, de director de centru de tenis au fost momente de luptă cu tot ce înseamnă schimbare într-un continent atât de controversat, însă deschizător de drumuri.

Mă aflam eu însumi la începutul drumului meu, la a treia imigrare (după Germania și Canada).

I se impută mereu ca e finul lui Johannis, că ar fi omul lui.

Marius și Johannis se cunosc de foarte mulți ani, așa cum și eu cunosc familia prezidențială de astăzi, de zeci de ani. Nu intru în amănunte.

Oamenii au dreptul la prietenii, la relații de orice fel atât timp cât nu lezează bunul mers al celorlalți.

S-au derulat în mass media acuzații la adresa lui Marius Vecerdea și a președintelui Johannis. Că președintele ar fi cumpărat case în Florida pe numele finului. Fals!

Există în SUA  site-uri de căutare  precum Truth Finder, în care poți afla cam totul despre orice persoană stabilită în SUA.

Casa lui din Florida nu are nimic spectacular, nu e o vilă ca și cele ale politicienilor îmbogățiți ( Oprișan, Dragnea etc). Aș zice o casă decentă ca a multor oameni dintr-o categorie americană de mijloc. Am și atestat de agent imobiliar în SUA, cunosc procesul cumpărării unui imobil. Banca te creditează în condiții de solvabilitate (dacă ai o istorie bună de credit, serviciu etc).  Intrarea oricărei sume de bani în numerar trezește suspiciuni.

E normal ca doi prieteni să se vadă, așa cum și eu la rîndul meu mă întâlnesc cu nenumărați prieteni în afară.

Pare ridicolă ideea și lansarea de știri false pe seama președitelui.  Un președinte de țară merge la hotel, în resorturi ori în alte locuri confortabile. Pare neavenită campania de defăimare. Nu vreau să enumăr atacurile din presă, tocmai pentru a nu da curs pe Google Analytic a unei posibile circulații de dejecții nejustificate.

Omul și-a cumpărat o casă în rate, nu de un milion așa cum se vehiculează.

S-a întors în țară  cu intenția de a deschide un centru de tenis la Sibiu, proiect pe care l-a și realizat. Cu economii și cu banii rezultați în urma vânzării casei din Florida a putut începe de la zero o școală de tenis.

Într-o consemnare viitoare voi încerca un interviu cu Marius Vecerdea pe tema acestui subiect.

Este un om ambițios, muncitor și care prin manifestul său de luptă nu declară așa cum Ion Țiriac aclama că alege hoții”.

Sunt convins că talentul lui de administrator onest ar fi o bună caracterizare pentru un viitor deputat.

                                                                                                                                                                        (Va urma)

                                                                                                                                                                       

 

                                                                

 

Thursday, July 23, 2020

Broderie de vară


                                                              Pictură de I.V. Danu

Întemnițat intr-o mireasmă - cristal
iunie își vântură de zor otava,
cavalerii un ultim pocal
închină, greierii tremură octava.
Intrarea într-un alt timp, în dans ea
trece prin burg, doar zorile transpar
mireasma până la podea,
nu încape în webcamul lunar.

Pădurea decapitată mai sus de plai
arsă e valea, si acril
decade în țipete de nai

A mai rămas între pagini umbra ei
se furișează tiptil,
bătrânețe, un alt cuvânt fară temei.

Monday, July 20, 2020

Aminitirea bunicilor

În dimineața zilei Sfântului Ilie mergeam la oraș cu bunicul. Cumpăram sifoane, salam și brânză.
În drum spre casă ne opream la piață să bem o bere. 
Mai mergeam vreo doi kilometri, la barieră beam o bere.
Înainte să trecem râul la Capu' Dealului, la moar veche mai beam o bere.
Ajungeam acas[ unde bunica se supăra pentru întârziere...
Repede scoteam un vin roz din fânână și-i făceam un șpriț. îii trecea supărarea.
Întindeam masa în curte, veneau musafirii să-l sărbătorească pe bunicul.
Bunicul cânta tărăganat, îi tremurau maâinile pe vioară.
Satul asculta sub duzii asimterici, între dealuri.
La multi tuturor celor ce poartă numele de Ilie!

Sunday, July 19, 2020

Despre conspirații(1)

Deseori sunt admonestat și invadat de clipuri conspiraționiste antiamericane.
Protestarii au aplaudat în fața ambasadei Rusiei în București.
Oare de ce ?
Sunt si cetatean american. . 
Tot felul de video-uri sunt menite sa discrediteze o tara care nu este perfecta, dar care si a riscat militarii in cele doua razboaie mondiale. Președintele Wilson a contribuit la Marea Unire la tratatul de la Paris. America a gazduit dezidenti si mulți alți aspiranți la libertate. Se vorbeste f putin despre samavolniciile rusilor. Rusii au luat Basarabia. America de afla in momente grele acum. 

Repet mereu God Bless America!

Doctorul, Măria Sa (2)



Nu vreau să infirm nevoia omului de a crede în Dumnezeu. Religia se derulează de milenii în diferite dogme, practici, tradiții.
Nu voi vorbi despre efectele benefice, malefice ale religiei.
În același timp într-o perioadă de creștere dezastruoasă a infectărilor politicienii și populația civilă uită de indicațiile medicilor.
Am prieteni medici și mă înclin în fața lor.
Politicienii ahtiați după câștiguri electorale calcă peste cadavrele infectaților cu Covid.
În această primăvară a tănără polițistă a oprit în trafic un medic ieșit după o gardă epuizantă.
Tănăra l-a salutat militărește. Un gest de onoare și de respect total.
Am remarcat că trendul ascendent este iscat tocmai de teribilismul oamenilor ca în Italia, la petreceri. În spațiu restrâns.
Pe de altă parte oamenii se înghesuie în biserici.
S-a vorbit de măsurile drastice, de privarea de libertate a oamenilor. Să nu mai amintim de obligativitatea măștii...
Nu e un caz singular pe mapamond, americanii au același imbold de nesupunere plasându-i printre primii cu grad ridicat de infectare.
Am urmărit conflictul dintre Anthony Fauci și președintele Trump.
În materie de medicină nu cred că nimeni altul decât cei ce și-au jurat credință lui Hipocrate pot decide.
În aceste zile de calvar pandemic țin să aduc un gând bun câtorva medici de elită, reprezentanți ai Policlinicii Polisano din Sibiu.
Mă folosesc de aceste rânduri pentru a transmite un îndemn oamenilor la respectarea distanțării sociale, a reducerii cifrei de infectări.
În același timp reamintesc că noi, oamenii, vom ajunge cu toții la spital.
Laudă medicilor sibieni: Liviu Bran, Dan Filip, Claudiu Matei!

                                      (Un serial mai vechi dedicat medicilor)
                                                                                 


https://acum.tv/articol/64371/dr-cheema-1/






Wednesday, July 15, 2020

O prințesă cât o înghețată de fructe de pădure




Vara s-a întins în iarbă
despuiată de falduri
și tu în spatele unui chiparos o privești cu nesaț,
ai dori ca scurgerea de nisip alunecător să zidească timpul
                                                          ea să nu-și oprească alintul în oglindă,
și șoldurile arcuite susțin lumina,
ea se preface că nu știe că tu de acolo o devorezi în mii de scene din nu știi ce filme
ori romane,
și mai departe
cad
hainele culori
înalță fructul din adăncuri,
seva din miresme și polen,
ea si-ar fi dorit ca tu să o întâmpini – de teamă, să nu plece
                                                                  pasăre speriată de pripite gesturi …
Tu ai fi vrut,
ea te aștepta ,
și a împietrit imaginea într-un ecran căt un lac în nemișcare,
între tine și ea.

Ai fi vrut să nu termini inghețata prea repede,
asfaltul zgâlțâie totul
soare, cer, copaci, geamuri.

A rămas  pantoful ei, 
amintire scrijelită la ieșirea către arini.








Thursday, June 25, 2020

Zeiță incheindu-se la sandală



În cetate zeița se strecoară printre stradele, iasomie

Primăvara se deslusește prin păru-i destrămat de cânt,
o privești cu nesaț,
ea știe o cuprinzi cu ochii avizi,
și se rezeamă de zid, un șold se arcuiește, sub rochia largă,
intr-o înceată lumină de amiază,
își atinge glezna,
apoi degetele alunecă spre sandala desprinsă de piciorul frumos de femeie
                                                                                                               ieșind din mare sau dintr-o poveste,
ai fi vrut să-i închei tu sandala,
și să-i spui câteva cuvinte..

A rămas încă arcuindu-și șoldul, brațele ca într-o secvență împietrită,
îți era teamă să nu tulburi amiaza,
așa cum de multe ori nu schițăm un gest la vederea unei mierle la fereasră,
să nu plece.
Înflorirea ține puțin,
zeița trece mai departe în lumina binefăcătoare,
precum timpul în amintiri,
în părere de rău.




Wednesday, June 10, 2020

Mimetism social și violență

Un vlogger Colo, Alexandru Bălan devine un erou negativ, un exponent al unei categorii de tineri impertinenți și ieșiți din normalitate.
Felicitări autorităților române!
Acest precedent nu este numai un semnal de alarmă, ci un fenomen social grav.
Ne amintim că de-alungul istoriei tinerii au fost primii prozeliți ai deșănțării dictatoriale ( naziști, staliniști,legionari).
Enunțul transmis online depășește orice limite umane.
Sperăm ca magistrații ar trebui să se pună în rolul taților de fete și să deschidă o filă nouă în  democratia românească. Momentul Caracal și alte fapte confirmă un aspect social specific unei societăți în care aplicabilitatea legii lasă de dorit.
Internetul este un domeniu public și legislația trebuie să vină cu noi măsuri.
FBI-ul si alte servicii polițienești sunt prezente în combaterea instigărilor la violență, terorism și corupere de minori.
Gravă nu este numai invitația la violentă a unui individ care nu mai este așa de tânăr, ci amenințările la adresa celei ce l-a denunțat.
Zarurile aruncate miilor de tineri, suporteri ai instigatorului Colo dovedesc un rău greu de oprit.


Saturday, April 18, 2020

Fără apus sau moartea ca o lumină peste ani


Se dedică vărului Dan Filip
                                                                    
                                                    
În zori lumina se strecoară din pântecul dimineții-
lumină peste lumină  prunc adus pe lume,
mama atinge mâinile-i stârnind nămeții
în petale de cireș.  Somnul anume
de îngeri domnind,  se naște o stea.
Orice mamă și oricând e prima scânteie
casa o o aprinde precum prima nea
iarna, mers încet de femeie,
timpul, ochii, cel nou născut nu se tem.
Lumina se duce la vale-ghem
Odată cu viața.

Mâinile împletesc strai lin
din in,
Lumina ei mereu brodează dimineața.





Sunday, April 12, 2020

Romania Transport pe timp de război



România Transport își continuă activitatea și în aceste momente de încercări grele.
Colectarea se face în aer liber, În deplină ordine și protecție,
Ca de obicei Lilly Pierce se dedică acestei acțiuni minunate, în slujba românilor din zona NVA/DC/MD
O persoană a trimis aceste gânduri în scris, flori minunate în prag de sărbători pascale:


Buna ziua Doamna Lilly ,
Vroiam sa va mulțumesc pentru disponibilitate seriozitate și pentru prețurile acesibile care le oferiți.
Chiar cu situația in care ne aflam cu acest virus pachetele trimise cu dumneavoastră au ajuns mult mai repede decât ma așteptăm cu bine.
Va mulțumesc încă o data și va urez o zi buna.

ROMÂNIA TRANSPORT VĂ DOREȘTE TOATE CELE BUNE
ȘI SĂRBĂTORI CU PACE ȘI SĂNĂTATE!


Friday, March 20, 2020

Mica Europă



În Alexandria, Virginia un punct comercial modest fără multă campanie publicitară devine de ani un tunel de trimitere în savoarea bucătăriilor natale.
În ciuda spațiului restrâns proprietarul magazinului EuroFoods, Enes ne oferă sute de produse din Europa.
Enes a devenit un prieten al românilor de peste ani fiind un contributor fără emfază al unor campanii de ajutoare umanitare trimise în România, destinate multor familii nevoiașe, alături de Lilly Pierce, prin mijlocirea generoasă a companiei România Transport.
Acum când toată lumea trece prin momente dificile magazinul are ușile deschise.
Se apropie Sărbătorile pascale. De la făină, zahăr vanilat până la vopsele de ouă galantarul rămâne neschimbat.
Fac un apel nu neapărat publicitar, ci unul umanitar, de solidarizare și de sprijin al unui mic comerț invulnerabil.
Consider un gest salutar și vă rog să fiți alaturi de Enes!


Happy Thanksgiving Day!

  Happy Thanksgiving Day!   Autumn's gold flows into the ocean, people welcome the last light before the snow. Peace and joy, the fire r...