Carte din
America
De data aceasta cartea are cine-o face și cu
durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinaintea Liceului
Gheorghe Lazăr, în altă denumire – Bastilia. Cartea are cine-o face, dar nu pot
mere…
Mi-ar fi plăcut să fiu cu voi, să închin un
pahar sau două, să dansăm, să ne ținem unul de celălalt precum camarazii în
luptă. Din păcate voi sunteți fericiți, pentru că sunteți acasă.
Noi, cei plecați în lume păstrăm anii de liceu
precum bunica floarea uscată într-un sertar, cândva podoabă la nuntă ei.
Pe mulți dintre voi nu v-am mai văzut, dar vă
asigur că nu v-am uitat.
Poezia s-a născut în băncile învechite, și
încă mai stăruie tremurul șoldurilor adolescentine trecând printre bănci. Pe
atunci nu știam mai nimic despre amor, despre știința primului sărut.
Ne lăsam furați de dans până în zori, de
pânzele alcoolului.
Aveam să înfruntăm rigorile liceale, pe
liderii zbiri, și mai ales pe Flax.
Mulți dintre noi am avut de suferit de pe urma
escapadelor nepermise de morala comunistă. Nici vorba de recomandare pentru a
studia la anumite facultăți.
În ciuda gardurilor înalte reușeam să le
sărim, să fugim de la ore.
Iubiți colegi, am învățat ceva în acel timp,
să rămânem tineri, semeți și să absentăm, să amânăm ultimele lecții precum
moartea.
Deja unii dintre noi ne-au părăsit prematur,
într-un drum ireversibil.
În afară de poezie nu am știut, nu am putut
mai mult. Am rămas la fel de sărac, la fel de visător, nestatornic prin lume.
Ca drept încheiere va dedic câteva versuri:
“M-am trezit în prima zi de vară,
Ploaia ori
muzica înnăbușita de lacrimi mă
cheamă către geamuri,
Și nu trece nimeni pe aleea dinspre Piața
Mare,
Nici peste treptele nesfârșite,
Butoiul de aur a secat,
Tramvaiul a pierit în timp,
Scufundat,
Sigur, veți spune că am îmbătrânit, că ne
place siropul ieftin
al zilelor de vară,
vândut la colțuri.
Veți spune multe, dar știți bine, cântecul
numit tinerețe fără bătrânețe
Hoinărește prin noi,
Și nu se stinge."
A comsemnat Florin PREDESCU din Washington DC
