Cumintenie de vara

Se intampla sa contrazicem tinichelele atarnate de coada romanilor si sa intalnim ingeri strecurandu-se printre noi, sfiosi si cuminti.
Am intalnit-o pe Ioana, o tanara domnita de 20+. Originara din zona Ardealului lucreaza din greu de aproape 6 luni in DC pentru salariu minim.
Casatorita de foarte tanara numara zilele pana la reintalnirea cu sotul ei ramas in tara.
Strange cent cu cent si trimite banii acasa pentru a-si renova casa.
In timp ce alte tinere ca ea se vand uitand de limitele morale, ea viseaza la viata de cuplu, la o casnicie eterna.
Mi-ar fi placut sa fie fiica mea.
Imi aduce aminte de puritatea apei de fantana si de stergarele de in invelind painea in casa bunicii.
Am iesit la o plimbare printre dealurile inverzite in vara din Virginia de Nord si mi-am zis cat de minunat e sa  fii alaturi de un inger.
Gandurile imi fug in anii de inceput in tari straine, departe de casa si de cei dragi.
Fugim de noi insine, oricat ne-am departa blestemul unei tari balcanice ne urmareste la tot pasul.

La Multi Ani, America !

Sa ne bucuram de tara primitoare, de locul dorit de atatea milioane din lumea intreaga.
In timp ce nimeni nu se inghesuie sa se stabileasca in Rusia ori in alte tari ale caror magnitudine masoara gradul de atractie in numarul de imigranti, SUA isi pastreaza titlul de lider.
Inca se mai poate trimite un dolar celor de acasa si calitatea vietii e superioara.

Danubiu. Andante sau mars nuptial Se dedica sotiei si numai ei cu dragoste eterna

Se intrecea amiaza cu ultima adiere dinspre salcii,

si timpul se poticnea la picioarele ei,

pe atunci ca si acum printesa inconjurata de florile campului nebun sa o intampine cu covor si

lautari.

Coboara Dunarea din ceruri tocmai la noi, lin si molcom sub ochii pestilor infometati de albastru,

dragostea nu e decat o definire si inchipuire, imi zicea bunicul

din timpul caderilor de stele pe umeri.

Apa trece si pietrele raman, tot copilul stie,

si mai staruim pe malul fluviului,

ca solzii sa opreasca curgerea in carapacea de aur

a primului dans,

si viorile ingenucheaza timpul,

si loc fac

mirilor sub arcade.

Pe atunci lumea radea cu tine cand radeai.

Ratacesti in plina amiaza si luntrea atator treceri de la un mal la altul

se stinge in tacere.

Acum plangi,

si plangi singur.

Ajungem intotdeauna mult prea tarziu in locul defrisat de ani,

de cantece,

de tinerete

si albastrul impietreste in inaltul feciorilor purtand bradul

la nunta

inaintea alaiului

si in zornait de arginti zvarliti in stanga si dreapta.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Poemul e scris intr-o bucurie a reintalnirii dupa decenii in lumea Americii de Nord.

Un poet si un pictor, concitadini si colegi de cenaclu.

Multumesc pentru tristetea metafizica a unui albastru mediteranean renascut in lunca Dunarii de catre maiastra indemnare semnata Ion Vincent Danu.

Multumesc pentru bucuria unui sincretism de ocazie, de mare prietenie-tentativa de a invinge timpul si relele scapate din Cutia Pandorei.

Multumesc Danu !