Reverente balcanice

Intr-o societate de tip fanariot unde civilizatia statului roman se bazeaza pe subordonare feudala lui Voda, noua politiciana Teo se intrece in fantezii si slugarnice traditii.
O caineaza pe biata printesa Eba ca si cum odrasla domneasca ar avea nevoie de mangaiere si ocrotire.
Ca ospatar am marcat intotdeauna o spaga buna atunci i-am complimentat pe cei mici. Oricarui parinte ii creste inima cand ii lauzi copilul.
Teo va deveni emblema a flexibilitatii coloanei vertebrale pur carpatine: traseismul.
In plus, propovaduirea legalizarii prostitutiei apare ca o tema majora in combaterea crizei, in ameliorarea vietii in Romania.

De la zapada la ninsoarea cu petale

In loc de oua de paste unii isi vopsesc cainii

In saptamana de dinaintea sarbatorilor pascale la o expozitie chinologica au fost prezente standuri cu produse si servicii destinate iubitorilor de caini.

Am reprezentat o firma de branzeturi oferind atat stapanilor, cat si cainilor mostre de cascaval. Aici am aflat ca dresorii americani folosesc bucatele de cascaval ca recompensare pe perioada antrenamentelor cainilor, asemenea bucaticii de zahar oferita calutilor naravasi.

Printre multe alte noutati si ciudatenii o coafeza de caini si-a etalat talentul si fantezia cu cativa caini vopsiti in fel si chip: unii aratau ca niste lubenite, altii ca niste curcubee ori ca niste creme de inghetata multicolora.

Ape tulburi peste poduri

Zeci de poduri au fost si sunt luate de ape...
Cu sau fara nicio legatura cu imaginea video de mai jos am scris o minuscula naratiune avand ca subiect un pod luat de ape in fiecare an, in satul copilariei mele.




PODUL

Barnele macinate in ani isi scartaie povara timpului, si trecem raul pe o punte asimetrica a podului de altadata.
- Inainte de razboi de-o parte si de alta a raului arinii, salciile se infrateau in bogatii care mai de care. Ce pesti, cat vanat si cate ciuperci gaseai, copile…imi repeta bunicul de fiecare data la apropierea de podul dintre doua sate – doua lumi pentru localnici, la vale si la deal.
- Dupa colectivizare, prin anii’60 luncile si-au pierdut suflarea cea verde devenind gradini, parcele arabile si de atunci apartin CAP-ului., bunicul mai lua o gura de vin, asezat pe un cataroi mai mare, pe care tocmai el il adusese, tras de boi in anii copilariei sale, cu bunicul lui numit Matei. Adica noi suntem de ai lui Matei ca si piatra pe care noi sedem azi.
Bunicul privea in gol inspre apa, dealungul podului din lemn si canta:
« Mai lelita, mai lelita
De cand esti cooperatista
Nu mai dai la barbat p….,
Si o pui in frigider
Ca s-o dai la brigadier. «
Canta bunicul si mai lua o dusca. Luam si eu o dusca, cantam si eu cu bunicul, caci acasa ne-am fi auzit noi de la bunica!
Dupa taierea padurilor din lunci, la doar cativa ani apele involburate isi revarsau albia si inundau gradinile, toate instalatiile de irigatii si dus a fost si podul de viitura.
Cu totii ieseam la munca voluntara, la indiguiri.
Tov. secretar se agita in jurul podului distrus si nota cu zor intr-un caiet scolaresc cu un creion rosu, de tamplar.
- Bai, Valere, creionul ala parca nu are varf. Ia vina tu sa ti-l ascutesc, ii zicea bunicul. Satenii radeau pe infundate. Valer nu prea fusese la scoala alegand sa-si castige traiul de mic, pazind vacile satului. Avea origine sanatoasa si l-au ales secretarul comunei.
- Ciurdarul tot ciurdar, la coada vacii, bombaneau oamenii, dar dadeau din lopeti, carau pietre si pietris pe dig, Valer scria ca un adevarat tovaras purtator de basca.
Bunicul meu a’ lui Matei, poreclit si Tuca, avea o gura de se lua la intrecere cu viitura raului. Era un dulgher iscusit. De voie, de nevoie l-au numit seful lucrarilor de reparare a podului, a bancilor din fata primariei si ale atator grajduri, garduri si te miri ce mai era de bocanit prin sat. Satenii il numeau Dom’ Maistor.
Dom’ Maistor in sus, Dom’ Maistor in jos, toti ii cautau in coarne in fiecare primavara dupa ce apele luau podul.
Bunicul si echipa lui se intreceau in reasamblarea podului. Unii abia asteptau sa vina apa si sa ia podul ca pe o jucarie de chibrituri. Valer ciurdarul (caci nimeni nu-l pomenea de secretar) trimitea rapoarte la judet, primarul, seful de post si altii cativa isi reinnoiau cateceva din gospodariile lor servindu-se din materialele destinate reconstructiei podului.
Bunicul injura colectivizarea, pe Stalin, pe Dej, pe Nea Nicu, bidineaua si toti ciurdarii comunisti odata cu inceperea lucrului.
Ajutoarele il ascultau, ii urmau liniile desenate pe nisip ori pe vreo hartie maronie, de impachetat pestele congelat de la magazinul satesc. Il intrebau din cinci in cinci minute :
- Dom’ Maistor, la catu-i ceasu’ ?
- Ia sa nu va zic eu una de va sta ceasul, zdrelitilor ca numai la bautura va sta capul, sarea bunicul cu gura la ei, desi vedea raul preschimbat in vin sau bere.
Ziua de lucru se sfarsea in salonul satesc cu miros de « deteteu » si fum de tigari. Aveau masa rezervata, sifoanele puse la rece si Dom’ Maistor cu ai lui tovarasi mai tineri ieseau cantand.
Asa s-au dus cativa ani cu podul cel purtat de ape si de mainile lucratorilor.
Intr-un an, mai pe seara, veni secretarul cel cu creion rosu de tamplar la masa galagioasa din birtul cooperatist de stat si se adresa bunicului :
-Tovarasu’Matei, in cateva zile vine toaul de la judet si lucrarea sa fie gata. Ai inteles ?
Nimeni nu zicea nimic. Nici macar Dom’ Maistor.
Masa era preocupata de Shoni care nu a mai dat pe la lucru de cateva zile. Bea el cat bea, dar si lucra. Prezenta era obligatorie si era bai daca nu erai invoit…
-Dom’ Maistor, nu-i bai de lucrare ca aia si- asa nu se gata. Ii bai ca nu are Shoni tudula de la doctor, scutire !
Bunicul tacea ingandurat privind in gol. Dupa cateva zile am aflat ca Shoni o taiase la sarbi.
Viata nu mai era aceeasi fara Shoni. Mishi, Traianut, Costi si Joji au fugit si ei.
Bunicul se intrista pe zi ce trece, dar se si bucura de ceilalti ca sunt dusi in lume. S-ar fi dus si el asa batran cum era.
Mai asculta noptile Europa libera la un radio cu baterii si cu mult bruiaj.
Au venit si au plecat tovarasii de la judet. Nu-i mai interesa soarta podului.
Intr-o zi a primit o vedere cu un pod peste un rau mai mare pe sub care treceau vapoare.
Era de la Shoni.
Si-o agatase deasupra cazanului cu robinet, langa oglinda in care se privea cand se barbierea.
Piatra lui Matei e inca acolo, podul nu s-a mai reparat din vremea bunicului. S-au pus cap la cap cateva traverse, un fel de schelet jos peste care si azi putinii localnici ramasi injura stiind ca vor muri si nu vor mai apuca vreo punte, ori asfalt din vale si pana in deal.

Why don' t you mind your business?

Nu de multe zile la un pahar de vorba un amic la auzul povestilor legate de Romania si de ultimele intamplari de acolo imi replicheaza foarte franc:

- De ce te bate grija ? Traiesti aici de ani de zile si oricum nu poti schimba nimic in povestile tale de doi lei.

Lumea de acolo alearga dupa un os asemenea cainelui flamand si nu-i pasa de vaicarelile tale.

Pestele mare il mananca pe cel mic !

Jose, camaradul meu de happy hour comanda o alta runda de bere. Imi precizeaza ca in tara lui natala, Guatemala oamenii mor de foame si nimic nu se schimba in bine.

Nu e vina lui ca Guatemala nu progreseaza.

Inchinam pahar dupa pahar pentru inflorirea liliacului in periferia joasa a Fairfax-ului.

Ma indrept spre casa ca in primaverile colinelor din Iasi ori din gara sibiana cu gandul ca nimic nu e in van, si chiar daca la lamentul rilkeean ingerii nu raspund, pesemne ca intr-o zi cineva ne va auzi.

PS Un omagiu adus lui Al. Macedonski, poet de clasa si nedreptatit, mort in saracie si tristete, insa in vitejia cuvantului scris si compus ca peste ani sa ne aduca aminte de nevralgia liliacului.

Romantism si eroism in Polonia

S-a intamplat in Saptamana Sfanta ca un erou sa-si gaseasca sfarsitul tragic in ceata si foc nemaiputandu-si lua ramas bun.
Intr-o alta viata m-as renaste in valtoarea muzicii lui Chopin, erou al muzicii romantice disparut prematur; sa traiesc bucuria sosirii celebrei Lili Marlene din 1964 in Polonia si mai presus de toate sa salut drapelul neatarnarii si al tarii salvate intr-o perioada strangulata de caracatita crizei mondiale.
Presedintele erou, Lech Kaczynski se afla printre martirii de acum 70 de ani din Padurea Catinului vestindu-le ca tara isi urca gloria pur si simplu asa cum florile isi inalta petalele, poporul din tata in fiu mandria unei natii nepatate.

Memoria Holocaustului

Israelul si nu numai Israelul nu-si uita poporul pierit in atrocitatile Holocaustului.

Frumusetea unei tari noi si preschimbarea desertului in gradina semnifica ofranda permanenta victimelor din lagarele de concentrare.