Cândva pe povârnișuri
sprijinind geana dimineții
căutam camelia
neștiind floarea din lume,
doar un nume
și mă agățam de toți
scaieții.
Satul nu avea hotare
doar brazde de flori în cor
în cântece ce nu mor
Biserica, oameni și care
se rânduiau în alb de
in.
bunica în brațe cu
flori aprinse
văpaia lor, ochii în chin
Repetă drumul
asimteric, greoi
cu linii din palme
ninse
de ani, iubiri în aur
mușuroi.
No comments:
Post a Comment