Un sat dezgolit de umbre,
zidurile-guri stirbe prin
care vantul se strecoara,
si numai el mai stie ce va
sa insemne lemnul uscat,
fanul cosit si painea din
vatra.
Se inchinau taietorii de
copaci inaintea muncii,
femeile intindeau masa,
vinul isi ridica rubinul –
fetele ochii in dansul dintai,
sanii si cerul,
pajistea si strigatele
feciorilor in cete.
Aprilie se decoloreaza
precum fotografiile copiate in nedeslusite rasfrangeri,
nu mai are cine tremura
clopotele in deal la cruce,
tata, mama si toti ceilalti
ne aud de dincolo de lume,
ar vrea sa ne cheme,
sa punem apa la flori,
sa le stergem piatra ce mult
apasa.
Cu fiecare alta primavara il
ucidem pe Iisus,
clopotele impietresc
sub brazi,
sub stele.
