In ultimele sale cuvinte ii amintea mereu de Sibiu, de strazile labirint bantuite de umbrele Evului Mediu.
Ii placea sa-i scriu din Sibiu despre toate nimicurile, despre prieteni si despre locuri comune.
Dezradacinarea nu se poate vindeca, altfel spus plecarea fortata de felurite imprejurari, exodul isi pun durere peste sufletele noastre, poate incercam sa fugim de ea, si nu o recunoastem chiar.
In vizita la fiul meu, intr-o camera intesata de carti, tablouri, amintiri culese de mine si de mama lui in ani atarna in prima lumina o lucrare usor metafizica, putin sumbra, suprarealista, turnuri in Sibiu si o imagine de femei cu un sarpe iesind din ochi.
Mesajul transfigurat intr-o tenta nocturna, cu caractere zoomorfe ne intoarce in picturi rupestre, intr-o lume a mestesugarilor din Marginimea Sibiului. Pictura mi-a fost daruita si e de nepreutuit.
Un om cu o eruditie rafinata, Danu ca si alti mari sibieni a a rams fidel orasului de pe Cibin.
Mi-a trimis o fotografie cu viitorul lui mormant, cu piatra ce ii strajuieste ultima locuinta, departe de Sibiu.
Danu ramane exemplul cavalerului ce nu abdica, nu se preda. Epuizat de boala a pictat pana in ultiele sale zile de viata.
