Saturday, April 4, 2009

Sfarsit de iarna la tropice







Citricele cad pleostite ca niste mingi dezumflate, Okeanos isi leapada mantia dintai in flacarile primei dimineti de aprilie.

Friday, April 3, 2009

INTRAREA IN IERUSALEM


Se apropie sarbatoarea Floriilor. Dincolo de sintagma religioasa a evenimentului simbolul crengutei de salcie ar trebui sa ne poarte catre poarta dinspre lumea noastra interioara.Intampinarea Domnului in Ierusalem traduce lauda si cinstirea eroilor intorsi din razboaie, intruchiparea eroului luptator cu injustitiile, dar si victoria primaverii asupra iernii.De acum ninge cu flori de mar, pruni, ciresi.Noi pe cine intampinam ?Oare sufletul nostru va fi o zi insorita?Viata noastra se va prelungi in oglinda acestei zile cu sclipiri in viitor ?

Thursday, April 2, 2009

I'm a victim of my own insides. There was a time when I wanted to know everything...It used to make me very unhappy, all that feeling.


O voce de neuitat, Jonis Joplin !


Cantareata de blues s-a stins in 1970 la varsta de 27 ani .
Va reamintesc un cantec nemuritor :

Me and Bobby McGee (compus de Kris Kristofferson si Fred Foster}

Busted flat in baton rouge, headin for the trains,Feelin nearly faded as my jeans.Bobby thumbed a diesel down just before it rained,Took us all the way to new orleans.Took my harpoon out of my dirty red bandanaAnd was blowin sad while bobby sang the blues,With them windshield wipers slappin time andBobby clappin hands we finally sang up every songThat driver knew.Freedoms just another word for nothin left to lose,And nothin aint worth nothin but its free,Feelin good was easy, lord, when bobby sang the blues,And buddy, that was good enough for me,Good enough for me and my bobby mcgee.From the coalmines of kentucky to the california sun,Bobby shared the secrets of my soul,Standin right beside me through everythin I done,And every night she kept me from the cold.The somewhere near salinas, lord, I let her slip away,She was lookin for the love I hope shell find,Well Id trade all my tomorrows for a single yesterday,Holdin bobbys body close to mine.Freedoms just another word for nothin left to lose,And nothin left was all she left to me,Feelin good was easy, lord, when bobby sang the blues,And buddy, that was good enough for me.Good enough for me and bobby mcgee.

Tuesday, March 31, 2009

LGL 872


Liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, supranumit Bastilia, ne inchidea cu severitate orice intentie rebela croindu-ne in cohorte de elevi model si modelati dupa gustul si asemanarea unor asa zisi sfinti impusi de culoarea rosie a vremii in spirit revolutionar.
Nu am inteles niciodata acel cuvant revolutionar si imi provoca greata, nu era decat o utopie asa cum doar in tarile de tip „banana republic” spre exemplu Republica Jamarihiana Libiana ori Republica Populara Coreea desemnau exact pe dos sensul cuvintelor pompuoase.
Nu uit diminetile de dinaintea inceperii orelor de predare cand directorul omnipotent si autoritar poreclit Flax verifica daca aveam pe maneca uniformei ecusonul cu numele liceului si un numar. Fiecaruia elev ii revenea un numar precum detinutilor.
Oare de ce in plina adolescenta aveam nevoie de acele numere ?
Uram uniformizarea aceea. Flax intra in timpul orelor de curs si daca vreunul dintre noi avea parul mai lung era trimis catre frizeria din Piata Mare (langa fosta pensiune Dunarea) unde frizerii erau complicii directorului si stiau cum sa ne cioparteasca.
Alteori directorul ne insotea la frizerie si ne platea tunsul, din banii-i proprii.
Liceencele nu scapau nici ele de teroarea inspectiilor de front. Li se cerea sa poarte cordeluta, sa nu cumva sa aiba fusta mai sus de genunchi sa.
Conservativii si nostalgicii ar spune: „Da, asa trebuia sa fie, caci educatia rigida a scos oameni din noi. Se facea carte pe atunci...”
Azi in Romania e ca la nimeni in privinta luarii razna a tineretului, dar asta e o alta poveste copertata pe plan international, cu noile preocupari digitale , ale unui mileniu unde creierul este extirpat de catre fuga de raspundere intelectuala, de orice efort de studiu. Nu toti elevii sunt asa si sunt convins ca multi reusesc sa penetreze libertatea prost inteleasa unde adolescenta si teribilismul isi dau mana.
Pana la urma fiecare trebuie sa fie constient de alegerea drumului sau in viata.
Am revenit in tara dupa ani. Am fost invitat de catre conducerea noua a Liceului Gheorhe Lazar la o intalnire cu elevii si la un dialog deschis cu acestia.
M-am bucurat enorm sa vad elevii mai putin timorati, mai putin prigoniti decat eram noi si mai ales sa-i vad imbracati dupa gustul si preferintele fiecaruia in parte. Obraznicia, formularile directe, miscarea miriapodiana a varstei lor m-au incantat.
In fond nu mai sunt detinuti in formare a unui lagar dictatorial.
Am vorbit despre poezie si Sibiu, despre America si aproape despre orice.
Revin la micimea, starea abjecta de elev-purtator al unui numar pe ecusonul LGL (noi il mai numeam intre noi Liceul Gastelor Lesinate) pe cand eram trasi de haina si de guler ca niste caini de pripas.
Nu cred ca as mai vrea sa fiu elev in acei ani de cazarma orweliana. Ma bucur ca fiul meu
traieste libertatea de a se plimba nestingherit de mana cu iubita, neadmonestat de catre conducerea UTC-ului ori a zbirilor scolii. Ni se interzicea sa facem ceaiuri(noi le ziceam chefuri) acasa, sa nu cumva sa ascultam alte muzici decat cele permise, ni se sugera sa organizam acele intalniri tovarasesti la scoala si sa ne sarbatorim ziua de nastere in cadru organizat.
In ciuda indicatiilor pretioase ne bucuram de sarbatoririle de acasa, in camerele de bloc ori in bucatarii incomode. Nu uit ochii plini de intelegere ai tatalui meu scotand vinul cel bun si fiind alaturi de noi, nefiind niciodata complicele profesorilor angajati in formarea noastra in spiritul celor doua ore de televiziune, in a merge la munci patriotice (cules mere, scos cartofi sa).
Nici spatiul stramt, nici delatiunile unor colegi nu ne impiedicau sa ascultam muzica dorita .
Ne imbratisam iubita, dansul se prelungea pana in zori cu piese muzicale ale caror durata era un timp castigat (Child in Time , de Deep Purple; Hotel California, de Eagles; Papa Was a Rolling Stone, de Temptations etc).
Trec anii, nu si cicatricile. Corina Balta s-a sinucis din cauza unei corigente, din cauza unei profesoare de tip kafkian. Ar mai fi si alte nuclee narative de tristete, de aripi frante.
Sfarsesc cu cateva versuri proprii, inspirate de acei ani:

Ai fi invitat-o la o plimbare pe dig,naratiunea oricaror scrieri de inceputii
este adevarata priveliste – nu intelegide ce e mai simplu
sa o minti asemuind-o cu aleasa primelor seri,ea coborind treptele de marmora
si urma din nisip din care te-ai multumi sa bei zilnic apa fara sa te mai saturi,
atitea si atitea...
Acestea se intimpla in literatura,
de cele mai multe ori la perfectul compus, si uneori la imperfect.
Ce altceva e timpul? Intr-un compartiment adincita in aduceri-aminte se preface ca citeste.
Coboara din tren, ea ar fi vrut sa-i povestesti
chiar despre aversele presupuse din ziare, orice, si ati fi coborit impreuna.
O clipa-i mai zaresti silueta strecurindu-seprintre calatorii molateci.
Ea insasi e timpul,singurul personaj ce intoarce spatele autorului.
Te privesti intr-o fotografie si-ti mingii fata – alaturi adolescentaca-ntr-o oglinda de ape – in urmao cladire cu geamuri strajuindplopii inalti – dincolo de ele cu fatasprijinita-n palmeo femeie intrezarindu-se prin sclipirile soareluisuridea ingaduitor.
Pe malul marii rugasem una dintre cele doua tineresa ne fotografieze,
tirziu o regasisem pe cealalta
in urma noastra.
Ce altceva e timpul decit fotografiile aruncate pe masa- aceasta e ingaduinta de-a opri din cind in cind arderea.
Ai fi putut stavili cite ceva din nerabdarea anilor,si-ti pare rau –de fapt,
ai fi invitat una din tinerele acelea.....trenul aluneca departe si cine stie –ar putea si ea sa se intoarca spre serpuirea vagoanelor,
“timpul nici nu se opreste – ci se rastoarna,incit te cuprinde ameteala si spaima cind iti dai capul pe spate sa-l privesti, ceea ce e atunci –e vreme inalta”,
ii va fi citind versurile din intimplaresi recunoaste compartimentul acela,s
e-ntreaba cum de poetul reusise sa recompuna gest cu gest, seara ingusta si molesitoare de primavara tirzie, si dintr-odata decide sa-i scrie poetului.
Astfel incepe amintirea.

Intrarea in cliseu,
(din volumul de versuri Podul Minciunilor dau despre felul cum ai privi un film Ed Tribuna,2005)
PS Imi permit sa folosesc cuvintele unui camarad sibian si prieten, Corneliu Mihail urandu-va un gand bun si voie buna !
In acelasi timp adresez felicitari Domnului Gabriel Negrea pentru admirabila munca de adevarat
director al institutiei de invatamant Gheorghe Lazar.



Sunday, March 29, 2009

Scriitorul Alexandru Vakulovski, expulzat din Romania



Un basarabean, pe nume Alexandru Vakulovski se stabileste in Cluj la varsta de 19 ani, unde dupa absolvirea Facultatii de Litere lucreaza ca ziarist, editeaza revista Tiuk(www.tiuk.reea.net); traduce cateva carti; scrie poezie, proza, teatru; in sfarsit respira si gandeste din plin romaneste.
Tanarul scriitor se simte in Cluj la el acasa, considerand mai mult decat o „onoare” primirea cetateniei romane. Depune o cerere de acordare a cetateniei romane si asteapta de cativa ani solutionarea acesteia. Nu este un delincvent, infractor de drept comun.
In Romania si-a gasit prieteni, iubiri si vecini buni, oameni simpli (precum un liftier despre care scrie cu admiratie) ce il primesc ca pe un conational.
In 2004 ,increzator in legi, a depus o cerere de primire a cetateniei. I se raspunde ca dosarul sau se afla in procesare. Sentimentul de asteptare a vestii daca e sau nu acceptat il determina sa abandoneze speranta ca va mai primi vreun raspuns favorabil.S-a prezentat in primavara acestui an, la biroul pentru straini din Cluj, constient de alte posibile complicatii din cauza expirarii pasaportului sau la data de 9 aprilie 2009. I se imputa ca termenul de sedere a fost depasit, este amendat, fortat sa paraseasca Romania printr-un ordin de expulzare.
Scriitura lui Alexandru Vakulovski cuprinde urmatoarele opere: Debutul din 2002 cu Pizdeţ (roman, editura Aula, Braşov), Oedip regele mamei lui Freud (poezie, editura Aula, Braşov) şi Ruperea (teatru, Biblioteca de Poezie, Bucureşti). Cactuşi albi pentru iubita mea(Ed. IDEA Design & Print, Cluj, 2004), ecstasy (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005), TU (Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002) şi BONG (roman, Ed. Polirom, 2007). Este cunoscut in Anglia, Franta, Germania unde i s-au pus pe scena piesele de teatru.
Autorul infatiseaza o lume apocaliptica, urbana a Romaniei de dupa 1989 . Peisajul de periferie joasa si abandona, drogurile, prostitutia, un neo-existentialism grotesc, absurd aminteste de romanul Ciuma, de Albert Camus. Paginile cartilor lui socheaza, insa mesajul confirma o realitate durerii sociale, a singuratatii la marginea „marelui oras”.
Citindu-l cu atentie se descopera o sensibilitate aparte, de refacere a detaliului realitatii in univers de cosmar, prevestitor al multor rele. Reproduc un pasaj din suita de eseuri adaptate unui stil gazetaresc nou, propriu generatiilor digitale si ale blogului:
„Oraşul este bine organizat. O armonie totală. Chiar şi ciorile au programul lor. La aceleaşi ore ele zboară peste oraş pentru a ajunge la gropile de gunoi ale oamenilor, gropile de mâncare ale lor.
Oamenii cresc animale ca să le mănânce. Pentru că nu toate animalele pot fi crescute la oraş, există sate. Fiecare sat cu animalele lui. La un moment dat, ţăranii îşi duc animalele la oraş, unde sunt tranşate, preparate şi vândute. Orăşenii calculează animalele, produc instrumente de tranşare, instrumente şi condiţii mai bune pentru sacrificare.(...)
Animăluţele când cresc se transformă în alimente. În animale – salam. Şi atunci le tăiem gâtul, le despicăm, le mâncăm cu multă poftă. Pentru că totul e al dracului de bine organizat. Purceluşul devine porc, mielul – oaie. Chiar şi pe Dumnezeu, pe care spunem că îl iubim cel mai mult, îl mâncăm. Îi mâncăm carnea şi îi bem sângele. Dacă îl mâncăm şi pe Dumnezeu, ce ne mai rămâne? Ne rugăm lui Isus, dar l-am bătut în cuie ca pe o vită.” (Mănăştur Mon Amour (XXXIV). Cafea cu lapte de şobolan)

(publicat si in www.Acum.tv)

STINGERE

Și vara în glorie se pleacă și dispare precum chipul cel tânăr în sclipirile lacului. De la o vreme ni se întâmplă să dispărem fără a...