Nu as vrea sa par un ipocrit, un fel de vulpe cu sau fara
struguri. Ca fiecare dintre semenii mei am pacate, si sunt sortit
imperfectiunilor. Ajung in pererigrinarile mele la o intersectie cu multe semne
de intrebare. Daca ar exista o zodie aparte de care as apartine as numi-o pe
cea a rispitorului.
Conditionalul optativ trecut si prezent al existentei mele
de nomad, de cautator permanent al unui loc, si imi asum vina celui ce nu are
stare, mereu pe drumuri, cu pagini incepute, nicicand terminate.
Tatal meu imi spune ca moartea nu ma va gasi acasa, eu mereu
in deplasare. Ca intr-o poezie de iarna esseniana cu mesteceni in argint,
cu zapezi imi imaginez troica si muzica,
dedarea la rasfatul cu placerile zilei de astazi. In Germania, intr-un
februarie sumbru petreceam plecarea in Canada. Era Il Carnevale, Fastnacht-ul-
sarbatoarea lasatului secului. Dans, confetti, bucuria celor mici si a celor
mari ca se puteau inchipui cu costumele de bal mascat in fiintele, in caracterele
visate. Totul era permis. Imi amintesc ca in nebunia noptii carnavelesti am
baut sampanie din pantoful unei femei deghizate in printesa, am dantuit toata
noaptea. Scoaterea mastilor era oprita insa. Poate ne-am sarutat, ne-am regasit
in nebunia unei nopti de iarna.
Am mai imbatranit si as lua-o de la capat. Nu spun de ce eu
spre deosebire de altii nu posed o avere gigantesco-becaliana, si nici
impopotonarea afisata in opulenta obraznica.
In momentele grele realizez ca nu ma trezesc singur. Ca o
plecare la razboi acum am luat drumul catre o incercare nu prea vesela: o
interventie chirurgicala, un transplant de cornee.
Am prieteni minunati. Scenariul sufletului meu de risipitor
se reduce la o gara unde inconjurat de cei dragi in asteptarea trenului ma
imbratiseaza, inchina din sticlele cu clinchet de clopote, urc in tren si pe
scara trenului ii vad facandu-mi cu mana. Ma striga si imi spun sa ma intorc la
ei.
Ma bucur ca acesti oameni exista pentru mine. O buna
prietena din copilarie imi scrie ca in ziua operatiei va pune o lumanare in
biserica Sfantului Anton din Sibiu, altii imi scriu cuvinte de imbarbatare, de
bine, si as continua cu exemple in crescendo.
Nu cersesc atentie, nu incerc sa impresionez. Imi accept
destinul de poet, mai toti poetii trec prin coridorul dezordinii, al
indisciplinei, al iresponsabilitatii. Am incercat o perioada sa ma debarasez de
patima scrisului de cai verzi pe pereti, de versuri. Am incercat sa ma plasez
intr-o alta lume. Nu cred ca a functionat tentativa de reabilitare.
Prietenii ma iau asa cum sunt. Ma accepta si inca ma
insotesc la plecare si nu ma lasa de unul singur.
Mai raman privind cum gara se micsoreaza, vocile lor,
cantecul staruie in mine precum valurile itr-o biata cochilie de la mare.
Sunt cel mai bogat om din lume ! Si le multumesc cum doar
ingerilor pazitori in seara de seara in rugi catre cer.
