Monday, February 11, 2013

Insemnari pe un iPhone. Bogatia mea


Nu as vrea sa par un ipocrit, un fel de vulpe cu sau fara struguri. Ca fiecare dintre semenii mei am pacate, si sunt sortit imperfectiunilor. Ajung in pererigrinarile mele la o intersectie cu multe semne de intrebare. Daca ar exista o zodie aparte de care as apartine as numi-o pe cea a rispitorului.
Conditionalul optativ trecut si prezent al existentei mele de nomad, de cautator permanent al unui loc, si imi asum vina celui ce nu are stare, mereu pe drumuri, cu pagini incepute, nicicand terminate.
Tatal meu imi spune ca moartea nu ma va gasi acasa, eu mereu in deplasare. Ca intr-o poezie de iarna esseniana cu mesteceni in argint, cu  zapezi imi imaginez troica si muzica, dedarea la rasfatul cu placerile zilei de astazi. In Germania, intr-un februarie sumbru petreceam plecarea in Canada. Era Il Carnevale, Fastnacht-ul- sarbatoarea lasatului secului. Dans, confetti, bucuria celor mici si a celor mari ca se puteau inchipui cu costumele de bal mascat in fiintele, in caracterele visate. Totul era permis. Imi amintesc ca in nebunia noptii carnavelesti am baut sampanie din pantoful unei femei deghizate in printesa, am dantuit toata noaptea. Scoaterea mastilor era oprita insa. Poate ne-am sarutat, ne-am regasit in nebunia unei nopti de iarna.
Am mai imbatranit si as lua-o de la capat. Nu spun de ce eu spre deosebire de altii nu posed o avere gigantesco-becaliana, si nici impopotonarea afisata in opulenta obraznica.
In momentele grele realizez ca nu ma trezesc singur. Ca o plecare la razboi acum am luat drumul catre o incercare nu prea vesela: o interventie chirurgicala, un transplant de cornee.
Am prieteni minunati. Scenariul sufletului meu de risipitor se reduce la o gara unde inconjurat de cei dragi in asteptarea trenului ma imbratiseaza, inchina din sticlele cu clinchet de clopote, urc in tren si pe scara trenului ii vad facandu-mi cu mana. Ma striga si imi spun sa ma intorc la ei.
Ma bucur ca acesti oameni exista pentru mine. O buna prietena din copilarie imi scrie ca in ziua operatiei va pune o lumanare in biserica Sfantului Anton din Sibiu, altii imi scriu cuvinte de imbarbatare, de bine, si as continua cu exemple in crescendo.
Nu cersesc atentie, nu incerc sa impresionez. Imi accept destinul de poet, mai toti poetii trec prin coridorul dezordinii, al indisciplinei, al iresponsabilitatii. Am incercat o perioada sa ma debarasez de patima scrisului de cai verzi pe pereti, de versuri. Am incercat sa ma plasez intr-o alta lume. Nu cred ca a functionat tentativa de reabilitare.
Prietenii ma iau asa cum sunt. Ma accepta si inca ma insotesc la plecare si nu ma lasa de unul singur.
Mai raman privind cum gara se micsoreaza, vocile lor, cantecul staruie in mine precum valurile itr-o biata cochilie de la mare.
Sunt cel mai bogat om din lume ! Si le multumesc cum doar ingerilor pazitori in seara de seara in rugi catre cer.


No comments:

Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America     De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinai...