Dimitire Cantemir spunea pe drept cuvant ca in vesmantul unui
grai nou devii un alt om. Comunitatile romanesti din lumea intreaga sufera de
un sindrom al lipsei de incredere de sine, de teama de celalalt, de stangacie
sociala si de lipsa de spirit comunitar.
Ne situam intre doua lumi: cea din Romania si cea din tarile de
adoptie. Copiii nostri cresc in afara Romaniei si se dezvolta in societatile
noi, nestingheriti, in afara oricarei drame de adaptibilitate.
Studii de linvistica, de istorie a multiculturalismului, mai
nou de globalizare dezbat necesitatea pastrarii ori a uitarii limbii materne.
Pornind de la simplul fapt ca apartenenta la o alta
descendenta culturala a copiilor nostri le da unicitate. Tarile evoluate din
punct de vedere social-tehnologic- democratic ofera dreptul tuturor grupurilor
etnice sa-si traiasca mai departe traditiile si portul de acasa fara a fi anulate,
interzise.
Copiii nostri din Canada si SUA s-au obisnuit sa
coexiste cu colegi de toate culorile, de toate religiile. Noi ca parinti, in
conformitate cu dispozitiile bunului simt constitutional, ar trebui sa nu le
zicem, spre exemplu: “Nu te asocia cu X sau Y deoarece e negru sau de alta
orientare religioasa!”
Un tanar cu insemnul Romaniei pe masina, desi traieste de la
varsta de 5 ani aici, mi-a zis ca ii place sa aiba initiala tarii parintilor,
pentru ca asta il face diferit. Mi-a zis ca numele cu-escu la urma nu-l
deranjeaza si ca ii face placere sa stie cat mai mult despre lumea parintilor
despre trecutul lor, insa tara lui va ramane America .
A pastra limba si cultura traditionala nu trebuie sa se
confunde cu accesele de nationalism, cu exercitiile de falsa competitie in
etalarea superioritatii etnice.
Nu departe de Washington DC o tanara originara din Republica
Moldova, Valentina Bulavitchi isi dedica o mare parte din timp crearii unui
loc de intalnire in sala de festivitati a unui complex de apartamente, in
fiecare duminica dimineata, cu un grup
de copii de origine romana, ori din casatorii mixte romano-americane.
Valentina nu are ambitiile unui invatator rigid, nu se
autointituleaza un mentor autocrat, ci pur si simplu un mesager din Romania si din Republica Moldova pentru
cativa copii romani din SUA.
A fondat un grup cu numele de Guguta menit sa deschida
copiilor romani nascuti, sositi pe meleagurile americane o fereastra deschisa
catre spatiul parasit de catre parinti.
Valentina s-a stabilit in 2010 in regiunea suburbana a
capitalei americane si marcata de experiente triste parcurse in Republica
Molodva, in alte locuri prin Balcani unde vorbirea limbii materne i-a fost
aproape amputata considera ca pastrarea, improspatarea acesteia ii apar ca o alternativa
de supravietuire culturala.
Valentina este absolventa unei academii de stiinte economice
din Republica Moldova , a
lucrat in domeniul dezvoltarilor
activitatilor sociale si totodata in diferite institutii de combatere a
traficului de fiinte umane in Dubai ,
U.A.E.
Activitatea ei porneste de la autofinantare si de la efortul
propriu in a convinge parintii sa accepte invitatia la o duminica romaneasca.
Contributia anuala este de 25 de dolari pe an.
Programul de lucru nu are nimic din impunerea unui plan de
lectie in care cel de la o catedra dicteaza, iar cei mici trebuie sa asculte.
Copiii se intalnesc si vorbesc intre ei in limba romana,
altii o deprind.
Ideea Valentinei, ea insasi mama a doi copii isca micutilor
intre 5 si 10 ani, ca activitatile sa sune mai mult a recreatie prelungita.
Copiii invata poezii, cantece in limba romana, intre timp cu
aportul parintilor degusta mancaruri si deserturi romanesti.
Nu lipsesc biscuitii Eugenia si pufuletii Made in Romania ,
socata.
Valentina captiveaza atentia copiilor si ii determina sa
revina in fiecare duminica la intrunirile matinale. Intalnirile nu sunt doar
ale copiilor ci si ale parintilor si de aproape trei ani se construieste un mic
colt romanesc in afara oricaror tendinte politice, religioase.
In dialogul succint purtat cu fondatoarea grupului Guguta am
inteles ca nu se incearca o sablonizare utopica a ideii de Romania , in
mintea copiilor.
Fiecare intalnire se defineste ca o calatorie in timp si
dincolo de ocean.
Atat copiii, cat si parintii inteleg ca viitorul lor ramane America ,
si ideea coexistentei a celor doua culturi devine prim obiectiv al mini-scolii
.
Parintii copiilor devin pe rand in functie de aptitudinile
lor, dascali. Unii captiveaza copiii prin lectura, altii prin muzica, arta
gastronomica.
Se organizeaza excursii, iesiri la picnicuri si la alte
activitati dedicate copiilor.
Pictorita Dorothy Maier a organizat o sedinta de initere in manuirea
pensulei si a creionului. Micii ucenici pictori s-au intrecut in a reprezenta
in imagini colorate cateva teme propuse de catre Dorothy.
In ajunul Craciunului copiii grupului Guguta s-au deplasat
la domiciliul ambasadorului Republicii Moldova , Igor Munteanu si au
intonat colinde traditionale.
Agenda de lucru inscrie si initierea copiilor in dansuri traditionale
romanesti.
La o prima privire pentru multi acest grup aproape anonim
trece neobservat, chiar ignorat. Se risipesc bani, cuvinte, promisiuni, tirade
patriotarde si mai putina atentie unor idealisti precum Valentina Bulavitchi.
Eforturile nu vor ramane pietre aruncate la intamplare.
Gratie duminicilor oferite celor mai mici din comnunitatea romanilor din
regiunea Washington DC ,
Virginia se
asigura o cunoastere a tarii pierdute, a
unei corabii scufundate ce nu va mai naviga.
Mi-as fi dorit ca unul dintre reporterii agreati ai televiziunilor
romanesti sa se opreasca intr o duminica la urmatoarea adresa:
Sala Comunitara
din Randolph Towers
Duminica
pe 06 octombrie ac se deschide usa grupului Guguta pentru un nou an scolar si
speram la o crestere a numarului de copii si la noi escapade imaginare la o
lectie de limba romana in felul Valentinei – asemuita cu un gradinar
inegalabil, ce ne da senzatia ca macara pentru foarte putin Romania poate
insemna un acasa pentru cei mici.
