Noi ne-am desprins din lumina ei, crengi migratoare, purtam cuvintele precum o floare-de-colt intr-o carte, povara si alin.
Un timp cat o ploaie mocaneasca pe ulitele de huma, odaia isi aprinde muscatele la ferestre - si dor anii, gara, strainatatea toate de a valma.
Daliile cele mari, vita-de-vie tresar din nou in mai.
Sarut Mana, Mama !
