Saturday, January 7, 2012

La Multi Ani, Ionilor si Ioanelor !


Astazi se sarbatoreste ziua sfantului ioan Botezatorul !
Cu o zi inainte de Boboteaza a avut loc in Piata Mare o slujba oficiata de catre preotimea din Sibiu si s-a impartit apa sfintita.

Friday, January 6, 2012

Cristian Florea, in pauza dintre concertele europene


Prin 1987 l-am cunoscut pe Cristian Florea la Freiburg, imigrant roman pe atunci si ca un adevarat muzician ce incepea sa isi aduca o generoasa contributie in viata muzicala vest-germana si europeana. Il revad la Sibiu dupa mai bine de doua decenii. Nu i-a pierit entuziasmul, nici politetea unui om de inalta tinuta intelectula ce stie sa si asculte, sa stabileasca un dialog pe teme diverse lasand sa transpara mostenirea unei eruditii familiale de exceptie.
Cristian Florea ar putea sa concerteze in toate colturile Europei, cadrept dovada - concertele sale de Craciun din decembrie 2011. Revine acasa, la Sibiu.
Nu dintr-un patriotism local de parada, ci din dorinta celui ce vrea sa intreprinda proiecte marete pentru orasul natal se loveste si de obstacole greu de inteles. A concertat la Sibiu si la Bucuresti.
Concerteaza si la Chisinau intr-o consideratie nobila ca si acolo se simte in Romania.
Am avut privilegiul de a petrece o seara alaturi de Cristian Florea si de publicistul sibian Corneliu V. Mihail ca intr-un vis de iarna in care isi fac loc intentiile bune de a construi o audienta muzicala de calitate in conformitate traditia muzicala din Sibiu.
Va reproduc si cateva pasaje dintr-un interviu cu Cristian Florea, in speranta ca sunt o carte de vizita suficienta pentru a ne convinge sa nu lipsim de la concertele sale:

"Am cântat ca prim- violoncel al unor formaţii
prestigioase pe întregul continent european precum Camarata
din Bucureşti, Tonhalle şi Opernhaus din Zürich, Rundfunk
Sinfonie Orchester Baden-Baden şi Württembergisches
Kammerorchester Heilbronn, sub bagheta a cel puţin 25 de
dirijori precum Nello Santi, Ferdinand Leitner, Erich
Leinsdorf, Kiril Kondrashin, Karl Böhm, Sergiu Celibidache,
Gilbert Varga, Emil Simon, Peter Maag, Claudio Abbado,
Chu Wha Chung, Michael Gielen şi alţii. Aşa cum puteţi
bănui, nu am trădat nici dragostea mea pentru formaţiile
camerale, dacă ar fi să-mi amintesc concertele date cu Trio
George Enescu,Trio Livschitz din Zürich, Quartetul de
coarde din Winterthur şi de la Internationalenkammerensemble
Winterthur. În aceste formaţii am avut
colegi renumiţi, precum Christoph Eschenbach, Nikita
Magaloff, Tzimon Barto, Victoria Postnikova, Wolfgang
Marschner, Justus Franz, Andrew Marriner, Maxence Larrieu,
Maurice André, Guy Touvron, Hans Rudolf Stalder, Ulrich
Joch, Reiner Kussmaul, Lothar Koch, Abraham Comfort,
Ştefan Ruha, Adelina Oprean, Alexander Paley, Carme Vilŕ,
94
Lluis Claret, Gabriel Croitoru şi alţii.
– Cum aţi înţeles să transmiteţi şi mai tinerilor violoncelişti
măiestria pe care aţi dobândit-o printr-o atât de pasionantă şi rodnică
viaţă de artist?
– Activitatea mea concertistică s-a împletit firesc şi
permanent cu cea didactică. Am devenit profesor în 1985 la
Musikhochschule din Freiburg im Breisgau din Germania, ca
la Musikhochschule din Trossingen să activez până în 1990 în
calitate de metodist. Mulţi elevi de ai mei au fost apoi angajaţi
în orchestre germane, unii ajungând să facă solistică,
afirmându-se în circuitul internaţional. În prezent sunt
profesor de muzică de cameră la Conservatorul de Muzică
Profesională din Tarragona. Pe lângă posturile stabile, am fost
invitat să fac master class-uri şi cursuri la New York SUA,
New York City University, la Conservatorul „G. Muzicescu”
din Chişinău, Republic Moldova, la Deutsche Spohr-
Akademie Lahr din Germania, la Cursurile Internationale de
Muzică de la Vila-Seca şi Salou. Am fost şi membru al unor
jurii muzicale în România şi în alte ţări unde se desfăşurau
concursuri sau festivaluri internaţionale.
– Noi, sibienii, v-am remarcat ca o personalitate de talie mondială
atunci când, cu mulţi ani în urmă, aţi dat în oraşul nostru un concert
strălucit cu Orchestra Simfonica Europea, în care au cântat
instrumentişti prestigioşi din diferite ţări. Am scris atunci şi o cronică de
spectacol, pentru că este o amintire de neuitat asupra unei sărbători
muzicale unice. Această formulă de orchestră este singura pe care aţi
organizat-o?
– Nicidecum. Dacă pornesc cu începutul trebuie să
precizez că în 1986 am fondat propria mea formaţie, intitulată
Orchestra de Cameră Cristian Florea din Freiburg, cu care am
susţinut concerte în toată Europa. Activitatea Orchestrei
Simfonica Europea, pe care aţi pomenit-o, este foarte
costisitoare şi presupune un mare efort organizatoric.
Revenind după revoluţie în ţară în anii 1991-1992 am devenit
directorul muzical şi administrativ al Orchestrei Filarmonice
„W. A. Mozart” din Sibiu, cum am propus să se numească ea.
Puţini sunt cei care ştiu că baronul Brukenthal a organizat la
Sibiu prima orchestră profesională din lume, instrumentiştii
având salarii lunare. Iată de ce m-am chiar certat cu ministrul
pentru acest nume pe care orchestra simfonică sibiană îl
merita. Am contribuit decisiv la renovarea vechii filarmonici
şi la restaurarea Sălii Thalia, apăsând pe pedală din punct de
vedere organizatoric, administrativ. Ca dirijor şi director am
avut curajul să propun în repertoriul sibian Simfonia a V-a de
G. Maler într-o primă audiţie. Prin mijlocirea mea celebra
Montserrat Caballé a acceptat o colaborare, cântând cu
orchestra simfonică din Sibiu. În ultimii ani am ocazionat şi
finanţat multe turnee ale orchestrei simfonice sibiene în
Europa. La Mânăstirea Montserrat, pentru prima dată în
istoria ei, a fost interpretat Oratoriul Pasiunile după Sfântul
Matei de J.S. Bach. Am fost 8 ani directorul/ dirijorul/
Orchestrei de Cameră Naţională a Moldovei şi în prezent sunt
directorul Orchestrei Simfonice Europea. Am fost solist şi
dirijor la cel puţin 40 de orchetre, dintre care cel puţin o
treime sunt româneşti. Lor li se adaugă altele din Austria,
Elveţia, Spania, Cehia, Germania, Ucraina, Republica
Moldova, Rusia, Mexic, Ungaria, Italia.
– Faţă de repertoriul care stă la dispoziţia unui violonist sau
pianist, ce are special violoncelistul? Care sunt preferinţele
Dumneavoastră personale în acest sens?
– Cunosc aproape întregul repertoriu al instrumentului,
atât pentru violoncelul solo, pentru lucrări cu
acompaniament de pian sau orchestră cât şi piesele muzicii de
cameră. Pentru cei neiniţiaţi ar trebui spus că există piese
scrise pentru violoncel şi vioară compuse de Beethoven,
Ravel, Martinu etc. S-au compus piese pentru trio de coarde
sau pentru cvartete fie de coarde, fie cu pian. Există şi sextete
de coarde, ca cele din creaţia lui Brahms, Ceaikovski ori
Schönberg. Am cântat şi în Octet de Schubert, în Aranjament
de Schönberg şi Weber sau în Simfonia de cameră de Schönberg.
Iată că aţi înţeles astfel care sunt preferinţele mele."
http://www.revistatransilvania.ro/arhiva/2006/pdf/numarul3/p93-95.pdf

Thursday, January 5, 2012

Reverii de iarna


Dorothy Maier nu se vrea neaparat un pictor animat de agresivitatea artistului dornic de a-si impune cu orice pret opera publicului si mai ales comercializarii imediate.

Matematician, stralucit specialist in informatica Dorothy isi impleteste rigoarea stiintei cu pasiunea pentru artele plastice, pentru o re-construire onirica a naturii percepute ca sursa majora de inspiratie.

Daca intr-un articol precedent remarcam supletea unor reusite creatii intr-o maniera de stampe nipone (obsesia macului), in pezent tehnica si tematica se indreapta catre peisajul iernii.

O revenire la pastel, la o reprezentare a iernii intr-un ton cald, solar ne convinge ca stilul peisagistic uzitat in ultimele sale picturi traduce iarna ca pe-un anotimp cald, linistitor.

Cadrul nu este incarcat, economia elementelor dispuse in acril confera senzatia spatialitatii, a naturii ninse, in continua visare.

Picturile pe un carton (nu alb imaculat), ci pe un gri asemenea cerului de dinaintea caderii zapezii apar in dimensiuni reduse ca niste pagini de album ori ilustrate coborate din imaginarul unei pasiuni ce dainuie inca din perioada anilor de scoala elementara.

Surprinde natura expresiva, vulcanica din ochii macilor in alternanta cu iarna ca un pretext al reveriei

in dupa-amiezile cu vedere la copacii, drumurile inzapezite.

Va reproduc cateva imagini cu convingerea ca natura mai poate inca ramane refugiu, sedativ sufletesc si de ce nu o intoarcere la putin romantism.

(http://www.acum.tv/articol/43865/)






A doua lumina de Advent

Inainte de sarbatorile supreme ale Nasterii Domnului am celebrat Ziua Sfantului Nicolae si Craciunului la serviciu. Intr-un centru de studi...