Monday, December 5, 2016

Poeme de Advent

I'll be Home for Christmas

               




Pagini nescrise,
ninge,
Nu mai e timp de cuvinte, nici de alte rostiri,
Timpul nu e decit zimbetul pruncului
Catre cer si lume,
Si doarme si magii ingenuncheaza.

Pagini nescrise si cuvinte nespuse vreodata,
Imi ingenuncheaza fiinta catre casa,
Catre brazii cei drepti,
Si catre stergarul cel alb invelind piinea.asa cum neaua
Inveleste zimbetul
Celui nou nascut.

Inceput de Advent cu Sfantul Nicolae



Sfantul Nicolae trece in aceasta noapte si va lasa dulciuri in ghetele slefuite, jordite celor ce nu asculta.
In prima seara de Advent aprindem prima lumanare lui Iisus.

Advent

Ninge in burg
Copiii in cete
Cu sanii curg
Pe indelete,

Ursulinele la geam
Fruntea- floare
Printre fulgi, alean
Ca apoi sa coboare

Tramvaiul din umbre
Nins
Tresare

Cu lumina din lumina
De Advent si vis
Cu ingerii se inclina.



În întâmpinarea românilor. La Blouse Roumaine





 
 În ultimul timp am avut ocazia să particip la diferite evenimente ocazionate de sărbătorirea câtorva țări, ținute în sediul ambasadelor.

 Am participat rareori  la manifestari românesti din afara țării. Am fost invitat de către Ambasada României din Washington la celebrarea zilei de 1 Decembrie.

 Clădirea ambasadei României se situează nu departe de zona istorică din Georgetown și de un sens giratoriu numit Dupont Circle, în vecinătatea multor alte consulate, legații din întreaga lume. 

 Am intrat în casa României cu o oarecare strângere de inimă, acea emoție inexplicabilă de fiecare dată când pașesti treptele unei instituții guvernamentale, alungată însă de această dată de zâmbetul prietenos al câtorva funcționare. 

 Lumina abundență și interiorul reședinței ambasadei amintesc de cel al unei clădiri din școala arhitectului Grigore Cerkez din Bucureștiul de altădată.

 Excelenta Sa, ambasadorul George Maior cu soția și fiica ne-au întâmpinat strângând mâna oaspeților.

 Seara s-a desfășurat într-o simplitate elegantă dezbarată de orice umbră de rigoare comunistoidă, patriotardă. 

 În prima parte a serii o cântăreață a intonat imnul României și pe cel Americii.

 În cea de-a doua parte Excelența Sa, George Maior a ținut un discurs concentrat pe  anii parcurși de România de la 1918 încoace, de amintirea intervenției magistrale a președintelui american Woodrow Wilson  în 1918, ca un adevărat apărător al teritoriilor ocupate de către Imperiul Austro-Ungar. Ambasadorul a vorbit și despre rolul românilor din diasporă si al celor din tara in misiunea de restabilire a reputatiei României, mentionand importanța Americii pentru noi, mai ales că în curând vom sărbători 136 de ani de relații diplomatice.

 Ambasadorul a vorbit liber în română și în engleză, într-o formulare modestă, fără ditirambi, fără frazeologie bombastică.

 În final, invitații au putut viziona o expoziție de fotografii din arhiva Agerpress . Bufetul cu bucate românești, cu vinuri din țară, cozonacii, prăjiturile casă tradiționale au fost un periplu culinar desavârsit.

 Zacusca și salata de vinete au fost preparate ca la mamă acasă, din legume coapte pe foc de lemne.

 Au fost prezenți mulți tineri și copii de origine română, născuți în S.U.A., unii dintre ei îmbrăcați în costume naționale. Americanii prezenți s-au simțit ca într-o minunată familie și s-au legat amiciții la un pahar.

Mulți angajați ai ambasadei sunt foarte tineri, vorbesc o engleză ireproșabilă, și foarte politicoși.

Acest eveniment construiește o reușită-pas pozitiv datorat ambasadorului George Maior, Domnilor Consuli Gabriel Rotaru, Cristinel Petrescu, și întregului personal de lucru.

 Am făcut cunoștință cu români, am întâlnit foști vecini din Sibiu și chiar o fostă colegă de facultate.

 Nu e prima data când iia românească încântă și devine un simbol unic îndrăgit de Regina Maria și de pictorul Matisse.

 PS Vă ofer câteva imagini surprinse la serata românească cu două doamne plecate din România de ani de zile : Emily Serghi, profesoară de matematică într-un colegiu american, Sandra Călinescu-Dominey, dezvoltator imobiliar și cu bucătarul șef, autorul minunatului bufet românesc.

Happy Thanksgiving Day!

  Happy Thanksgiving Day!   Autumn's gold flows into the ocean, people welcome the last light before the snow. Peace and joy, the fire r...