Romania a devenit un fel de autoflagel, un fel de autodistrugere si cadere libera in delasare, ura si lipsa de consideratie.
Cainele a insemnat mereu un partner de loialitate si de armonie universala.
Ar fi povesti minunate cu caini eroi, fiinte parca desprinse din regnul binelui.
O poveste adevarata ar incepe cu un caine dintr-un sat banatean. Stapanul fusese condamnat la cativa ani de temnita. Intr-una din zile un vecin a strigat-o de dincolo de gard pe sotia celui inchis ca omul ei a fost eliberat. Cainele a rupt lantul si a fugit spre gara sa-si intampine stapanul, abia iesit din inchisoare.
O alta istorie petrecuta nu de mult timp in Australia. Un caine Dobermann, adoptat a insfacat de scutece un copil si l-a scos din calea unui enorm sarpe veninos, in fata casei. Cainele a fost muscat, A fost dus la spital si salvat.
In Romania cainii abandonati au devenit un brand.
Desi eforturile autoritatilor au intreprins cativa pasi pozitivi este de asteptat si din partea oamenilor o contributie minima.
La inceputul lui decembrie ac intr-un sat din Constanta un caine vagabond a iesit in plina strada carand mana unui om ucis intr-o altercatie bahica.
Undeva in Virginia, la ocean o doamna de origine romana isi dedica nu numai timp, dar si parte din venituri in a ajuta cainii abandonati.
Actiunile ei nu se reduc doar pe teritoriul american, ci si in Romania.
Mihaela Taylor a intreprins nemumarate voiaje la Bucuresti fiind alaturi de Mona Semeniuc, o activista pentru drepturile animalelor ce si-a dedicat viata in salvarea a zeci de caini fara adapost.
Mihaela este modesta si nu doreste publicitatea.
Alungarea ori abandonarea cainilor reprezinta transformarea unei tari intr-un sat fara caini.
Nu peste mult timp vom fi si mai blestemati si vom ingaima in ruga versurile populare:
"Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne…"
Poate va fi prea tarziu.
