Undeva dragostea mea

Padurea de mesteceni se pierde intr-un kitch rusesc
cu targoveti fumand mahorca zilelor dintr-o zi in colonia de munca a celor ce ii robesc
si ii mint,
mestecenii in argint trezesc copiii desculti, infometati si mereu tanjind dupa lumina de la castel
cu domnite in alb mirosind a iasomie,
isi beau mai departe alcoolul masluit, minciuna contra banutilor murdari scosi din batiste ori ciorapi.

Birtul din pusta desfoliata de flori si hribi isi scartaie suflul de popas pentru cei fara aleea numita
viitor,
le e mintea inchisa intr-un acvariu tulbure
asemenea baltilor din drumurile nationale ori de centura precum hibrizii, avortonii unui ev mediu intarziat la cina digitala,

prostituatele isi tarasc lascive textele pe celularul cu sclipiri de stea roza, ca intr-o reclama victoria secret si isi scriu cu greu mesajele intr-o limba cu greseli de ortografie,
viata insasi pierde sintaxa zilelor
in grohaitul difuzoarelor dinspre mestecenii adevarati si nu cei din posterul de pe pereti.

Se intampla ca vreun telefon sa sune refrenul din Doctor Jivago printre nemernici,
inmarmuresc betivii si plang pe mese,
nu stiu de ce si cum,
inflorirea reginei-noptii din gradina bunicii,
si dragostea inchipuita in odaia iregulara le trezeste privirea ca pe niste lumini bolnave
catre putinele stele ramase
pe cerul deasupra birtului
ingropat
in urma mestecenilor adevarati si nu in a celor din posterul de pe pereti.

Roua Sanzienelor

Gardul florilor isi incepe sa propteasca speranta multora dintre printesele nemaritate.
Traditiile romanesti adevarate se dezic de rigorile religioase si se inscriu in mod paralel, daca nu chiar antagonic cu ce zice popa.
Am crescut si la tara in galbenul sanzienelor pe camp si pe langa casele cu fete frumoase impletindu-si cununile din flori de camp si maci aprinsi.
Iunie coincide cu terminarea scolilor de tot felul (scoli generale, colegii sa). E timpul primilor pasi in viitor, momente de neuitat pentru colegii despartindu-se nestiind cand se vor revedea.
Se sting obiceiurile si increderea in puritatea exploziei adolescentei si a visurilor. Tinerii de astazi incep viata intr-o scoala superioara cu speranta gasirii norocului in alte tari.
Am primit o carte postala imprimand roua diminetii de iunie ca semn ca zeitele bune au
trecut pe deasupra pleoapelor adolescentei . Andrei imi scrie ca a terminat scoala generala printre primii. Competitia insumeaza cateva mii de absolventi.
Cati dintre cei mai buni vor ramane in tara ?
Peste ani Sanzienele si sarbatorirea dragostei dintai vor fi uitate prin fisierele Wikipedia.
Va muri si poezia.

Va propun un monument unic si tulburator, nemuritor din lirica lui Jacques Prevert:


Les enfants qui s’aiment
Les enfants qui s'aiment s'embrassent deboutContre les portes de la nuitEt les passants qui passent les désignent du doigtMais les enfants qui s'aimentNe sont là pour personneEt c'est seulement leur ombreQui tremble dans la nuitExcitant la rage des passantsLeur rage, leur mépris, leurs rires et leur envieLes enfants qui s'aiment ne sont là pour personneIls sont ailleurs bien plus loin que la nuitBien plus haut que le jourDans l'éblouissante clarté de leur premier amour


Copiii ce se iubesc


Copiii ce se iubesc se imbratiseaza in picioare
Sprijinand portile noptii
Si trecatorii ii arata cu degetul cand trec
Dar copiii ce se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Si e doar umbra lor
Ce freamata in noapte
Starnind furia trecatorilor
Furia, dispretul ,rasul si a lor invidie
Copiii ce se iubesc sunt acolo pentru nimeni
Si sunt in cu totul in alte locuri decat noaptea
Mai presus de lumina zilei
In orbitorul cristal al iubirii dintai.

Ziua cea mai lunga

Circul OTV se extinde cat ii ziua de iunie cu gurul DD in catuse.
Jurnalismul pur sa fie sursa milioanelor adunate si cauza arestarii sale preventive ?
Sa fie un act de Laissez Majeste ?

Poemul de duminica

Between flights

Ziua de iunie se revarsa in rasfat de aur si ape,
undeva la han
intre muntii din Croatia
e mai mult vin si alinare pentru hoinari decat in tara mama pentru proprii-i fii.
Ne canta Tereza cea cu sal de borangic si nu deslusim un cuvant din cristalurile fara colturi,
ne taie sufletul si nu ne doare.

Imi privesc fiul precum raul in coborare arinii cei verzi,
candva bunicul isi privea fiul in trenul intesat de soldati si cantece de betie,
mai staruia in gara pustie o vreme
precum toamna.

Tata si fiu ne regasim in terasa dinspre mare,
sunt ani si valuri poate,

patria nu e decat ecoul din ajun
pe cand dimineata spala visul, sarutul si fardul tineretii
gonind viata pe tarmul nisipos.

Duminica tatilor

America isi celebreaza tatii. Regretul de a nu fi adus parintii mei alaturi de mine si sa i fi ferit de tot spectacolul grotesc al respingerii pensionarilor ca o categorie sociala respectata, ma va urmari toata viata.
Mi as fi dorit sa l pot scoate la o plimbare la ocean ori prin padurile din Virginia, sa-l rasfat ca pe un tata unic si iubit.
Duminica fericita aici la Washington, multa tristete la Vaslui.