Happy New Year !

Un biet caine maiadanez se bucura de un Revelion pe cinste, un meniu McDonalds, in plina strada.

Wilkommen in Hermannstadt !

Gara din Sibiu, in ciuda eforturilor de schimbare a fetei devine prima impresie a turistului ce coboara din tren si se indreapta catre Orasul de Sus.
Cersetori, caini maidanezi si gunoaie.
Am vazut un autobuz parcat in fata garii. purta parca inadins numarul 13.
Am abordat soferul ce motzaia apatic, ursuz ca orice functionar public ostil muncii pentru care e platit si l-am intrebat smerit (caci altfel nu se poate cu aceasta tagma) despre traseu si despre ora plecarii.
Soferul destul de bine croit fizic m-a repezit iritat ca pleaca atunci cand pleaca, cand va binevoi muschii lui.
Mare e imparatia Tursibiului si e de la ma sa mostenire !
M-am indepartat ca nu cumva ca acesta sa se repeada asupra mea.

Colindul celui fara casa

Dalbe

zeitele in Orasul de Jos despletesc zapezile.

oglinda isi pierde cristalul sub patinele taietorului timp,

uitam cum mai aratam la fata.

Strazile si piatra,

copacii inca mai tin bolta cu bratele incremenite,

ai vrea sa-ti amintesti

ori ii cauti privirile,

o numeai craiasa zapezii, caruselul nu se oprea decat in zori,

poate nici atunci.

Targul de Craciun cu vin fiert si turta dulce,

astepti si aceasta e redundanta oricarei scene,

povara intrarii in tren pe partea de dinapoi,

nu mai vezi gara in fastul iernii,

nici ochii in mii de priviri,

nimeni nu te recunoaste,

si crezi ca ar putea fi ea, precum in cantecul cu Lili Marlene, ea dincolo de zidul despartitor al cetatii,

ai vrea doar sa-i vorbesti ca in noptile de care stelele cu dintii sticlosi isi lipeau fruntile de geamuri.

O strigi si totul nu e decat trezirea din somn, cand cuvintele sunt oftat neputincios,

ninge in Orasul de Jos,

si atingi ecranul digital al vreunui cantec mai vechi intemnitat in You Tube,

precum tu in propria-ti strada,

unde oglinda nu te vrea,

iar presupusa craiasa a tineretii isi intoarce fata catre alte gari,

si dispare in goana trenului

si in zapezi.

Surpriza in decembrie

Imagine surprinsa la intalnirea dintre blogg-uri



Un imens dar al lunii decembrie il constituie intalnirea cu bloggerii mai tineri sibieni intr-un cadru iernatic, intr-un local reusit, unic si ademenitor precum un han de altadata deschis drumetilor.
La invitatia lui Tudor St Popa pe care il stiam din scris, din blogul sau am re-descoperit tineretea unui Sibiu ne afisat, dezlipit de brandurile oficiale si cumva nedorit de autoritati tocmai pentru zicerea adevarului.
Am re-descoperit in mult mai tinerii artisti sbieni aspiratia la o tara dezbarata de povara amaraciunilor si a lipsei de perspectiva. Nu este o pura remarca patriotarda de sibian plecat din urbea natala in urma cu aproape trei decenii.
M-am declarat ca intotdeauna sibian fidel traditiilor culturale de pe malul Cibinului.
Le-am relatat ca nu intotdeauna, noi ce traim in afara tarii, ignoram realitatea. Ca drept exemplu am vorbit despre revista www.Acum.tv si stradaniile unui grup de vorbitori de limba romana din intreaga lume in a pleda pentru comunicare si pentru o varianta culturala romaneasca urbanizata, in afara extremismului de orice fel.
Mi-am exprimat opinia ca nu ar trebui sa existe ruptura dintre romanii plecati si cei din tara.
Un dialog, o fuziune ar constitui o punte solida peste apele viclene ...
Ma gandesc chiar la institutirea unui centru, societate a sibienilor din intreaga lume cu sediul la Sibiu, chiar.
Am parasit ceainaria iluminat de generozitatea gazdelor, de credinta in schimbare, intr-o victorie a unei partide de sah in care am pierdut foarte multe piese.
La Multi Ani, in primul rand bloggerilor sibieni, lui Tudor, si cititiorilor mei !
Multumesc pentru invitatie si promit sa raman mereu cu si alaturi de ei.

Un gand bun pentru Stefan !

Talking about Winter
Se dedica lui Stefan Maier


Brazii mult prea drepti pentru o seara
- cortina iernii, pleoape si alb acopera cuvintele celui istovit de drum,

prietenii imbatraniti,
brazii ninsi,
in hanul circular precum povestea cu craiese din tinerete.
Masa isi respira lemnul invechit,
si viata ca un participiu trecut in neputinta aducerii vremurilor intmenitate
intr-o cochilie,
vuiet marin,
si ecou,

nu mai e mult pana la plecarea trenului.