Pe cand aceasta luna de tranzitie isi trage fiinta printre zapezi si prelungirea zilei precum prefigurarea primaverii in dans adolescenin, carnavalul isi anunta fastul. E timpul de alungare a stihiilor, a tot ce e rau, trist si plicitisitor. E ziua lui Dan, var si deja camarad de ani intr-un Sibiu incercuit de cantece si amintiri. I s-ar cuveni multe cuvinte, insa isi duce existent in modestie, departe de orice inganare a laudelor. Erou subsiztent in anonimat ales si asumat in Sibiul pe care nu l-ar parasi o zi , ramane medicul exemplar traind pentru pacientii si munca sa. Astazi e ziua lui de nastere si nu pot decat sa metsresc cuvintele, de departe, urandu-i La Multi Ani !
Periferia dintre zapezi
Copiii zeilor si-au intetit jocurile decupand cerul in stele ghirlande lampioane de clestar, copiii muritorilor alearga prin zapezi nestiind ca iarna minciuna trecatoare o ascunde. Poetul zadarnic fasiile inghetate sa le impreune in rame neincapatoare incearca, cuvintele isi devoreaza mastile pierzandu-si faptura precum fluturii in jurul luminii.
Schimbarea guvernului ar putea fi o translatie in care pionii sa fie aceiasi. Regele are grija ca vasalii lui sa-si cumpere troici si trasuri din cele aurite, restul sa crape de foame si frig.
Un prim pas,o prima cucerire, o lectie deloc noua sub soare: Poporul vrea domnitorii, si nu invers. Nimic nu e in van, iesirea oamenilor in strada a impus necesitatea schimbarii. Felicitari unui popor considerat mult timp vegetal.
Germania era altfel in vremea pe cand traiam acolo. oamenii zambeau mai mult. Abia asteptau zilele Carnavalului cu muzica, parada din Koln si din alte orase. Am simtit si dezamagirea unei natiuni intregi la anularea sarbatoririi carnavalesti din cauza razboiului din Golf (Irak) din cauza unor posibile atacuri teroriste. Ultima noapte in Germania am benchetuit intr-un birt in Padurea Neagra. Era Fastnacht. Nu m-a preocupat niciodata originea carnavalului, insa inclin sa cred ca in fiecare dintre noi salasuieste dorinta de a deveni macar pentru putin timp, o singura noapte, ceea ce am vrea sa fim, ceea ce am vrea ca oamenii sa creada despe noi. Povata lui Schopenhauer. Ieri mi s-a intamplat sa reascult Carnaval la Venetia in interpretarea trompetistului de exceptie, Maurice Andre. Eram in masina si tocmai intrasem intr-o parcare, muzica era transmisa la radio. Am mai ramas in automobil prins de songul trompetei, al carnavalului european, diferit de Halloween si nici nu se poate altfel sa nu te intristezi la pierderea tineretii, a primelor dansuri in dragoste si in nebunia mastilor, mai ales a Venetiei ca simbol al sticlei de Murano, al altui carnaval. Imbatranim si vrem sa fim mai tineri. Va trebui sa ne obsinuim a ne purta masca proprie a timpului ireversibil. Va reproduc un poem ingropat undeva in lecturile din liceu:
Lucian Blaga Daţi-mi un trup, voi munţilor de Lucian Blaga
Numai pe tine te am, trecătorul meu trup, şi totuşi flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet ce-l port.
Daţi-mi un trup, voi munţilor, mărilor, daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg, fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năprasnice inimi, prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi şi-aş apare năvalnic şi liber cum sunt, pământule sfânt.
Când as iubi, mi-aş întinde spre cer toate mările ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, spre cer, să-l cuprind, mijlocul să-i frâng, să-i sărut sclipitoarele stele.
Când aş urî, aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieţi sori călători şi poate-aş zâmbi.
Dan intre medicina si arta culinara
