Friday, May 22, 2009

Doliu national ! Ne paraseste o diva…


Mi-am propus sa ignor unele nume de asa- zise personalitati ale Romaniei contemporane, dar orice juramant poate fi si calcat.
Am parcurs randurile de adio din Jurnalul National de astazi (http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/mihaela-radulescu-plec-suparata-dezamagita-indurerata-508550.html) declarate de catre o victima fortata sa coabiteze cu lumea inferioara nivelului ei academic, nobile-i descendente de geniu neinteles.
Ce sfaturi poate da ea unor tineri la rascruce de vanturi si in deriva conflagratiilor social-politice?
Biata fatuca prigonita de o tara neprietenoasa isi face bagajele si se duce. Si tocmai la Monaco !
Ce intelege Dansa din a pleca dintr-o tara, ca imigrant ?
Ce stie despre tinerii ce si-au riscat viata in trecerea frontierele si despre taberele de refugiati de la Traiskirchen ori Latina ?
Are Dansa vreun habar de ceea ce inseamna a incepe viata de la zero intr-o tara straina ?
Sau poate biata diva, in perioada de integrare in Israel a spalat vase ? perioada de instructie a oricarui imigrant al carui bagaj nu e decat forta de munca si inteligenta.
Singurul ei exemplu : prin casatoria cu un magnat sau magnata obtii raiul pe pamant.
Cat despre schimbarea numelui de escu intr-un nou nume dovedeste ceea ce noi, in America, numim « low class ».
Sunt mii de Ionescu ori Popescu (multi au consacrat inventii, o reputatie solida) si nu si-au schimbat numele de familie .
S-a suparat ca vacarul pe sat. Poate ar trebui sa traducem aceasta zicala intr-un limbaj a la Monaco. Pe Coasta de Azur mai intalnesti si cate un mic hotel cu numele de Negresco, care neaos coboara din nobilimea franco-italiana !
Balacareala mediatica, adulterul cu un papitoi si alte scandaluri reproduc murdaria rufelor expuse in balcoanele hidoase.
Prin plecarea Dansei din spatiul onomastic romanesc a carui silaba compromitatoare de …scu ii da eczeme de piele (sau de alta natura) ne scuteste de picanterii perfide, de alte spectacole ridicole.
Singurul adevar grait de Dansa:
« Sunt convinsă că şi eu, şi România putem trăi una fără cealaltă... »
Apa trece, pietrele raman. Presa tinerilor talentati nu se autodefineste numai prin uratenie interioara, prin compromisuri. Intalnim si tineri trudind din greu pentru un salariu mizer, plini de sperante ca vor fi si schimbari pozitive.
Plecarea lui Tudor Chirila din tara ne-ar indurera, ca sa ofer un exemplu edificator in spatiul mediatic romanesc actual (http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html).



Thursday, May 21, 2009

Happy BIRTHADAY !

22 MAI
GEMINI
Astazi e ziua printesei mele ! Pe langa cativa trandafiri galbeni un poem:




Habanera

Cine nu si-a sters in taina un suspin,
Cand vara prea scurta pare
Sibiul arde in umbletul ei felin
Precum umbra din adanc tresare,

Cavalerul isi taraste cu greu zalele,
Cerul norii si ultimele soapte
De dinaintea coridei, balele
Zorilor nasc noapte de noapte.

Ratacesti si tu in propriu-ti burg.
E ca si cum revii in acelasi loc
Si nu stii ca orele se scurg

Sau anii in piata rotunjita in bazalt.
Mireasma crangului de soc
Te inchide in turnul cel inalt.








Today is my Friend Chris Gambino s Birthday also. Another poem dedicated to our Friendship:






Breakfast in America

Morning over the waves and the palms
Over the your eyes
On the golden beach- a poem or a blossom
Falls with another song, the mockingbird falls in sleep
You try to sing
Or to say the first words

The coffee s steaming in the azure,
Behind you and the time
It s always a wall separates our destiny.

I know like in a Wang Wei’ verse where two friends drink
The last mug
In the morning
Over the orchids,
Over the wall of silence,
You just leave through the dusty road,

It s no more tears for a gypsy life.












Sfarsit de primavara in Marea Britanie sau pe unde mai bantuie sibienii (II)




Nepotica Miriam , insotita de mami ei Adriana mi-au trimis cateva minunate fotografii din Marea Britanie. Imi place sa impartasesc de fiecare data momentele de bucurie si de delectare ale oricaruia dintre noi in vizitarea de locuri noi prin lume.




Wednesday, May 20, 2009

Sarbatorirea sfintilor Imparati Elena si Constantin.In memoriam Elena Popescu

Imagine dupa o pictura executata de catre Dorothy Maier

Pe 21 mai celebram o noua etapa in lumea crestina, si poate cea mai importanta prin Edictul (Decretul) de Milan sau al lui Constantin .
Celebrarea semnifica si o regrupare a lumii crestine intr-un imperiu al Bizantului (Orient) ca o victorie asupra eventualelor pericole musulmane de mai tarziu.
Un sincer La Multi Ani tuturor ce poarta prenumele Elena si Constantin !
In acelasi timp doresc sa amintesc de tragicul sfarsit al Elenei Popescu, decedata la datorie in 2004 in urma accidentului de la Mihailesti (Buzau).
« Filmul accidentului - Pe scurt, filmul accidentului se prezinta astfel. In jurul orei 5.00, camionul, care se deplasa spre Buzau, se afla la circa 300 de metri de Mihailesti. Autoutilitara s-a rasturnat intr-o curba usoara. Abia cand s-a aprins incarcatura au fost alertati pompierii militari. La fata locului s-au deplasat doua autospeciale de pompieri si seful Postului de Politie din Mihailesti, Gabriel Hurlup. La putin timp de la sosirea pompierilor si politistilor la locul accidentului, in zona s-au deplasat si jurnalistii Elena Popescu si Ionut Barbu, ambii corespondenti ai postului de televiziune Antena 1, care se pregateau sa realizeze un reportaj despre eveniment. La scurt timp, din cauza temperaturii ridicate, incarcatura din camion a explodat. Suflul a fost extrem de puternic. Practic, camionul s-a dezmembrat, iar din el a mai ramas doar axa din spate, undeva, la circa 100 de metri, pe camp. Cele doua autospeciale de pompieri au fost avariate, precum si alte sase autoturisme aflate in apropiere. Dintr-o Dacie echipata cu GPL, doar butelia de gaze a mai ramas intreaga. Pe locul unde se afla autocamionul s-a produs un crater, cu o adancime de 10-12 metri si un diametru de 30-40 metri. Partea carosabila a drumului european 85 a fost spulberata. Pe o raza de 250 de metri de la locul producerii exploziei erau imprastiate bucati din corpurile persoanelor decedate. » (
http://www.phg.ro/stire.php?id=2650&cat_id=19)

ELENA POPESCU
News Organization: ANTENA 1
Died 2004
Location: ROMANIA
The television reporter was covering a major traffic accident May 24 when a truck involved in the accident, loaded with nitrogen-based fertilizer, blew up. The explosion killed her and 15 others at the scene, including the cameraman accompanying her. In addition to television work, Popescu did radio and print reporting. She was 26 years old and single (
http://www.123people.com/s/elena+popescu)
Propun un moment de reculegere si cateva versuri dedicate reporterei Elena Popescu :

Elena si cuvintul urcind la ceruri

Se dedica reporterei Elena, surioara apusa intr o zi de mai



(Material propus pentru publicare la data de: 17-05-2005 in http://www.acum.tv/ )

Undeva la un pont mai potrivnic decit tristetea lui Ovidiu Publius

ma intreba umbra

dinspre adincuri si furtuni unde imi e zimbetul.

Nu e cintec,

nu e soare si nici adiere si nici somn peste lume,

nu e rana mai deschisa inspre zori la ocean

decit copil singur la parinti,

A cazut o stea, surioara si zeita intru cuvint ,

credinta.

Nu e dimineata,mi as da jumatatea din zi sau noaptesa fim alaturi,

asa cum fratii dioscuri se reunsesc uitind

Moartea si Viata,in fratie.


E luna mai - ploaia aduce florile in covor imparatasei Elena

vestindu–i ziua.


E luna lui mai si seara intrebam la iesirea din sat:- E departe raiul ?

Nimeni nu mi raspunde si salcimii isi pleaca floarea

sub mii de gene

si lacrimi.




La Aniversara Mezinei Mihaela


As fi vrut sa scriu o epistola catre o sora mai mica si nu am gasit cuvinte.

E ca si cum un arbore in campie nu e decat o trista umbra ratacind dupa impletire si alte ramuri inflorind in rugaciune.
Un arbore intre lanuri urca visul de frati si surori.
Padurea isi plange sora sau fratele dus departe, precum ploaia norul ratacitor in lume.

Monday, May 18, 2009

Piata imprejmuita de faldurile poeziei (III)









Poetul si omul de cultura Dumitru Chioaru nu-si dezminte descendenta transilvana si desi are un itinerariu publicistic foarte bogat, ramane fidel arhetipului clasicizant, mai ales respectului pentru carte si pentru rigoare academica.
Nimic si nimeni nu l-a desprins din drumul ascendent al iubitorului de lectura serioasa a antichitatii si a lui Borges construindu-si un profil de critic literar documentat, obiectiv si mai ales pe text in referinta cu valorile stabile ale literaturii.
Ne leaga o prietenie indelungata, din adolescenta de pe vremea cand eram colegi de liceu si de cenaclu. Ne leaga tocmai unele divergente privind gusturile literare, unele diferente pe teme de perspectiva existentiala. El ramane printre putinii idealisti fideli ideii de asceza prin aderare la dragostea calofila, la opera magna ce nu piere odata cu ninsoarea timpului. Nu si-a pus nicicand in gand sa paraseasca Sibiul prin emigrare.
S-a desprins de generatia’80 nefiind un poet de tip exhibitionist, refuza fronda si vacarmul targului de pe malul Dambovitei.
Poetul Dumitru Chioaru dezvolta aceeasi tonalitate grava, inalta, dar si suava a unei poezii cu functii orfice, ce alunga durerea. Nu recurge la elucubratii si fantezii stilistice, nu vrea sa epateze.
Poezia lui Dumitru Chioaru inseamna o repunere a imaginarului sau propriu sibian intr-un vitraliu deasupra orasului nostru si deasupra copilariei sale, a celui crescut intr-un loc umbrit de paduri submontane, cu coline si lanuri de porumb.
Dumitru Chioaru imi este drag atat ca prieten, dar si ca poet. Este printre cei ce nu prin cuvinte grele ori prin reprosuri imi aduce aminte ca am plecat de acasa ratacind prin lume, ci prin versurile sale de inspiratie sibiana.
Ii recitesc poezia si ma simt cumva culpabil ca nu sunt acasa. Poezia lui ma convinge ca locul sibienilor ramane acasa, in « orasul-vitraliu » si cumva ma indeamna sa revin printre ai nostri.
Va ofer cateva exemple poetice din lirica lui Dumitru Chioaru ce isi inalta o maretie suava si retinuta de muzica de orga peste turnuri si peste amintiri .




PS Fotografiile sunt imagini surprinse cu ocazia unei vizite-intalniri cu scriitorii Mircea Ivanescu, Traian Suciu, Mihai Sora, Dan Arsene si Dumitru Chioaru la Rasinari in 1986.




SIBIU


Oraş-vitraliu; paşii lunecînd –
piaţa e încă goală înspre turnul Bisericii
Evanghelice pe sub bolţile care
susţin cerul în Pasajul Scărilor
însoţit de o vioară (cîntă Mozart) înspre
Muzeul Brukenthal o săsoaică grasă
şi bărbat stacojiu
cu două coşuri de flori coboară tăcuţi
o tristeţe întîrzie mirarea mea
în faţa Turnului Olarilor dărăpănat –
dincolo de zidurile cetăţii zgomote
parcă aud călăreţii vuind/ îi văd
încercuiţi în armurile auto-
buzelor prin faţa unui liceu SALVE
scrie deasupra intrării îmi bate inima
o zi de primăvară din bancă priveam
afară cum creşte lumina înspre Podul
Minciunilor bătăile sporindu-mi Ea
trecu şi Eu am rămas la mijloc nehotărît
ca şi acum în piaţa unduind

PIAŢA AURARILOR

Înalte ziduri cu flori în ferestre
escaladate de-o scară de piatră
adăposteau larma negustorilor de giuvaeruri
în Piaţa Aurarilor
mătăsuri catifele şi atlazuri
se vălureau sub adieri de vînt
cununi de mireasă armuri cavalereşti
măşti viu colorate
se-nfiorau pe stîlpii proaspăt vopsiţi
în fiecare zi de tîrg
cărţi învelite-n piele
scoase din teascul unui meşter neamţ
sub degetele inelate ale tîrgoveţilor
îmbrăcaţi în haine de duminică
- nimic din ce-a fost! –
privirea mi se roteşte oarbă
pe zidurile în dărîmare
o copilă cu cîrlionţi de aur
şi cunună de mireasă
coboară Scara Fingerling plutind
îşi împrăştie rochiile peste pietre
şi joacă şotron
mîna mi se inelează-n preajma ei
brusc o strivesc sub pleoape
şi piere într-un rîs zglobiu
ca şi cum ar ploua cu monezi de aur
deasupra acoperişurilor


PODUL MINCIUNILOR

Coatele împlîntate în balustrada de fieîţi sprijină capul de turist
prin ceaţa amintirilor
de unde răsare o pereche de îndrăgostiţi
îmbrăţişaţi sub lună ca la repetiţia
legendei podului medieval -
ce vezi? ai întrebat răzimîndu-ţi capul
pe umărul ei stîng
văd Sibiul cu numai doi locuitori
retrăgîndu-şi toate podurile-n lună
aud Sibiul cîntîndu-mi versurile în care
vei rămîne veşnic regină -
cu capul răzimat de umărul tău drept
luna scotea limba
şi-am repetat legenda mincinoasă
a podului de fier –
îţi ridici capul răvăşit de amintiri
şi te rătăceşti iarăşi în privirea
şerpuitoare peste cascadele acoperişurilor
de case medievale
n-auzi cîntări
nu vezi decît aceeaşi lună
ca şi cadranul de ceas din Turnul Sfatului
cu două limbi rotindu-se
zadarnic pînă la ziuă


BUTOIUL DE AUR

Într-un zid din Pasajul Scărilor
intrai ca în peşteră
un bec împrăştia lumină palidă
pe lungile mese întinse
consumatorilor în picioare –
şi eu am stat în picioare la Butoiul de aur
mai singur decît orice om
mai întunecat decît soarele-n eclipsă
parcă eram într-o scenă de teatru
cu butoiul lui Diogene în fundaţia
bisericii gotice scăpărînd lumină
din vîrful de aur în cer –
vinul auriu şi cald din cană
îmi clătina capul
de trestie subţire şi gînditoare
peste ameţitoarele ape
ale rîului Lethe
şi-am băut pînă la fund paharul
melancoliei – soarele negru –
într-o noapte spre ziuă am comandat
atîtea căni cît să umplă o masă
şi-am lansat gîndurilor negre invitaţia
să se-mprăştie cu căni de vin în mînă
deasupra oraşului –
n-am mai văzut un cer atît de frumos înstelat
şi niciodată n-am simţit mai adîncă
reîntemeindu-mi fiinţa
legea morală


MUZEUL BRUKENTHAL

Printre tablouri îmi par deodată altul
conturat în aer de un pictor
ce-şi înmoaie pensula-n culorile
fiecărei pînze
păşesc ca el – baronul Brukenthal
în scîrţîitul de parchet prin săli
cu tavane înalte şi ferestre
pe unde se cern luminile apusului –
de multă vreme n-a mai coborît
vestita împărăteasă din tabloul
pictat de mîna unui guvernator
cu visuri de mărire şi legende
din margine de lume –
mă deşteaptă brusc din visare
o ramură de măr pătrunzînd
pe fereastra deschisă
pe unde se cern luminile veacului–
vizitatorii îşi desfac şevaletele
şi pictează ramura înflorită de măr
ramura cu mere roşii de sînge
ramura uscată de măr
şi ramura înmugurită iar
păşesc cu Samuel von Brukenthal
în scîrţîitul de secoli prin săli
privirile lor se strîng ca linii
şi culori
într-un tablou rămas neterminat


SPINAREA CÎINELUI

Casele mici şi înghesuite par
un cîine tolănit la intrarea
în vechiul burg săsesc
peste care urcă şi coboară pietruit
ca o coloană vertebrală
un drum de acces
- i se spune şi azi Spinarea Cîinelui -
pe-aici se vedeau duminica servitorii
îmi şopteşte bătrînul glumeţ
dar paşii mei întîrzie încolţiţi
în călcîie de pietre
amintindu-mi că-n exil Cioran
se visa mergînd pe Spinarea Cîinelui
cînd i se făcea dor de casă -
într-o noapte cu lună pe-aici
treceam încolţit de un dor
de-mi sîngera şi umbra
tîrîndu-se pe pietre
treceam încolţit de negre gînduri
de se topeau şi acele ceasului
rotindu-se oarbe de-mi părea
că pietrele de pe Spinarea Cîinelui
Calea Lactee erau –
pe-acolo se-ntîlnesc poeţii cu ielele
mi-a spus bătrînul zîmbind în barbă
precum pe pămînt şi în cer
un cîine stă mereu la intrarea
în burgul cel ceresc

BISERICA DIN GROAPĂ

Între atîtea semeţe şi ecumenice turle de biserici
una nu se vede de departe
un pîrîu subţire între dealuri
povesteşte legenda ei de veacuri
urmaşii ctitorilor se înroşesc la faţă
şi-şi mîngîie pe creştet odraslele –
o biserică în afara zidurilor cetăţii
printre pomi în floare şi morminte
cu cruci de lemn
e amintirea migraţiei satului spre oraş
de la reformă la cooperativizare –
azi străluceşte-n geamuri o lumină îndepărtată
printre lumînări de ceară şi becuri fluorescente
înfipte în coroana Domnului
în loc de spini –
lumea înaintează: biserica din margine de oraş
a ajuns în centru
umbrită de palate şi bănci
zguduită de mersul zgomotos al maşinilor
ca o bătrînă în port din Mărginimea Sibiului
căzută în genunchi
pe aripi de cîntece se înalţă
cu credincioşii dinăuntru
şi cerşetorii de-afară
la cer

STINGERE

Și vara în glorie se pleacă și dispare precum chipul cel tânăr în sclipirile lacului. De la o vreme ni se întâmplă să dispărem fără a...