Monday, May 18, 2009

Piata imprejmuita de faldurile poeziei (III)









Poetul si omul de cultura Dumitru Chioaru nu-si dezminte descendenta transilvana si desi are un itinerariu publicistic foarte bogat, ramane fidel arhetipului clasicizant, mai ales respectului pentru carte si pentru rigoare academica.
Nimic si nimeni nu l-a desprins din drumul ascendent al iubitorului de lectura serioasa a antichitatii si a lui Borges construindu-si un profil de critic literar documentat, obiectiv si mai ales pe text in referinta cu valorile stabile ale literaturii.
Ne leaga o prietenie indelungata, din adolescenta de pe vremea cand eram colegi de liceu si de cenaclu. Ne leaga tocmai unele divergente privind gusturile literare, unele diferente pe teme de perspectiva existentiala. El ramane printre putinii idealisti fideli ideii de asceza prin aderare la dragostea calofila, la opera magna ce nu piere odata cu ninsoarea timpului. Nu si-a pus nicicand in gand sa paraseasca Sibiul prin emigrare.
S-a desprins de generatia’80 nefiind un poet de tip exhibitionist, refuza fronda si vacarmul targului de pe malul Dambovitei.
Poetul Dumitru Chioaru dezvolta aceeasi tonalitate grava, inalta, dar si suava a unei poezii cu functii orfice, ce alunga durerea. Nu recurge la elucubratii si fantezii stilistice, nu vrea sa epateze.
Poezia lui Dumitru Chioaru inseamna o repunere a imaginarului sau propriu sibian intr-un vitraliu deasupra orasului nostru si deasupra copilariei sale, a celui crescut intr-un loc umbrit de paduri submontane, cu coline si lanuri de porumb.
Dumitru Chioaru imi este drag atat ca prieten, dar si ca poet. Este printre cei ce nu prin cuvinte grele ori prin reprosuri imi aduce aminte ca am plecat de acasa ratacind prin lume, ci prin versurile sale de inspiratie sibiana.
Ii recitesc poezia si ma simt cumva culpabil ca nu sunt acasa. Poezia lui ma convinge ca locul sibienilor ramane acasa, in « orasul-vitraliu » si cumva ma indeamna sa revin printre ai nostri.
Va ofer cateva exemple poetice din lirica lui Dumitru Chioaru ce isi inalta o maretie suava si retinuta de muzica de orga peste turnuri si peste amintiri .




PS Fotografiile sunt imagini surprinse cu ocazia unei vizite-intalniri cu scriitorii Mircea Ivanescu, Traian Suciu, Mihai Sora, Dan Arsene si Dumitru Chioaru la Rasinari in 1986.




SIBIU


Oraş-vitraliu; paşii lunecînd –
piaţa e încă goală înspre turnul Bisericii
Evanghelice pe sub bolţile care
susţin cerul în Pasajul Scărilor
însoţit de o vioară (cîntă Mozart) înspre
Muzeul Brukenthal o săsoaică grasă
şi bărbat stacojiu
cu două coşuri de flori coboară tăcuţi
o tristeţe întîrzie mirarea mea
în faţa Turnului Olarilor dărăpănat –
dincolo de zidurile cetăţii zgomote
parcă aud călăreţii vuind/ îi văd
încercuiţi în armurile auto-
buzelor prin faţa unui liceu SALVE
scrie deasupra intrării îmi bate inima
o zi de primăvară din bancă priveam
afară cum creşte lumina înspre Podul
Minciunilor bătăile sporindu-mi Ea
trecu şi Eu am rămas la mijloc nehotărît
ca şi acum în piaţa unduind

PIAŢA AURARILOR

Înalte ziduri cu flori în ferestre
escaladate de-o scară de piatră
adăposteau larma negustorilor de giuvaeruri
în Piaţa Aurarilor
mătăsuri catifele şi atlazuri
se vălureau sub adieri de vînt
cununi de mireasă armuri cavalereşti
măşti viu colorate
se-nfiorau pe stîlpii proaspăt vopsiţi
în fiecare zi de tîrg
cărţi învelite-n piele
scoase din teascul unui meşter neamţ
sub degetele inelate ale tîrgoveţilor
îmbrăcaţi în haine de duminică
- nimic din ce-a fost! –
privirea mi se roteşte oarbă
pe zidurile în dărîmare
o copilă cu cîrlionţi de aur
şi cunună de mireasă
coboară Scara Fingerling plutind
îşi împrăştie rochiile peste pietre
şi joacă şotron
mîna mi se inelează-n preajma ei
brusc o strivesc sub pleoape
şi piere într-un rîs zglobiu
ca şi cum ar ploua cu monezi de aur
deasupra acoperişurilor


PODUL MINCIUNILOR

Coatele împlîntate în balustrada de fieîţi sprijină capul de turist
prin ceaţa amintirilor
de unde răsare o pereche de îndrăgostiţi
îmbrăţişaţi sub lună ca la repetiţia
legendei podului medieval -
ce vezi? ai întrebat răzimîndu-ţi capul
pe umărul ei stîng
văd Sibiul cu numai doi locuitori
retrăgîndu-şi toate podurile-n lună
aud Sibiul cîntîndu-mi versurile în care
vei rămîne veşnic regină -
cu capul răzimat de umărul tău drept
luna scotea limba
şi-am repetat legenda mincinoasă
a podului de fier –
îţi ridici capul răvăşit de amintiri
şi te rătăceşti iarăşi în privirea
şerpuitoare peste cascadele acoperişurilor
de case medievale
n-auzi cîntări
nu vezi decît aceeaşi lună
ca şi cadranul de ceas din Turnul Sfatului
cu două limbi rotindu-se
zadarnic pînă la ziuă


BUTOIUL DE AUR

Într-un zid din Pasajul Scărilor
intrai ca în peşteră
un bec împrăştia lumină palidă
pe lungile mese întinse
consumatorilor în picioare –
şi eu am stat în picioare la Butoiul de aur
mai singur decît orice om
mai întunecat decît soarele-n eclipsă
parcă eram într-o scenă de teatru
cu butoiul lui Diogene în fundaţia
bisericii gotice scăpărînd lumină
din vîrful de aur în cer –
vinul auriu şi cald din cană
îmi clătina capul
de trestie subţire şi gînditoare
peste ameţitoarele ape
ale rîului Lethe
şi-am băut pînă la fund paharul
melancoliei – soarele negru –
într-o noapte spre ziuă am comandat
atîtea căni cît să umplă o masă
şi-am lansat gîndurilor negre invitaţia
să se-mprăştie cu căni de vin în mînă
deasupra oraşului –
n-am mai văzut un cer atît de frumos înstelat
şi niciodată n-am simţit mai adîncă
reîntemeindu-mi fiinţa
legea morală


MUZEUL BRUKENTHAL

Printre tablouri îmi par deodată altul
conturat în aer de un pictor
ce-şi înmoaie pensula-n culorile
fiecărei pînze
păşesc ca el – baronul Brukenthal
în scîrţîitul de parchet prin săli
cu tavane înalte şi ferestre
pe unde se cern luminile apusului –
de multă vreme n-a mai coborît
vestita împărăteasă din tabloul
pictat de mîna unui guvernator
cu visuri de mărire şi legende
din margine de lume –
mă deşteaptă brusc din visare
o ramură de măr pătrunzînd
pe fereastra deschisă
pe unde se cern luminile veacului–
vizitatorii îşi desfac şevaletele
şi pictează ramura înflorită de măr
ramura cu mere roşii de sînge
ramura uscată de măr
şi ramura înmugurită iar
păşesc cu Samuel von Brukenthal
în scîrţîitul de secoli prin săli
privirile lor se strîng ca linii
şi culori
într-un tablou rămas neterminat


SPINAREA CÎINELUI

Casele mici şi înghesuite par
un cîine tolănit la intrarea
în vechiul burg săsesc
peste care urcă şi coboară pietruit
ca o coloană vertebrală
un drum de acces
- i se spune şi azi Spinarea Cîinelui -
pe-aici se vedeau duminica servitorii
îmi şopteşte bătrînul glumeţ
dar paşii mei întîrzie încolţiţi
în călcîie de pietre
amintindu-mi că-n exil Cioran
se visa mergînd pe Spinarea Cîinelui
cînd i se făcea dor de casă -
într-o noapte cu lună pe-aici
treceam încolţit de un dor
de-mi sîngera şi umbra
tîrîndu-se pe pietre
treceam încolţit de negre gînduri
de se topeau şi acele ceasului
rotindu-se oarbe de-mi părea
că pietrele de pe Spinarea Cîinelui
Calea Lactee erau –
pe-acolo se-ntîlnesc poeţii cu ielele
mi-a spus bătrînul zîmbind în barbă
precum pe pămînt şi în cer
un cîine stă mereu la intrarea
în burgul cel ceresc

BISERICA DIN GROAPĂ

Între atîtea semeţe şi ecumenice turle de biserici
una nu se vede de departe
un pîrîu subţire între dealuri
povesteşte legenda ei de veacuri
urmaşii ctitorilor se înroşesc la faţă
şi-şi mîngîie pe creştet odraslele –
o biserică în afara zidurilor cetăţii
printre pomi în floare şi morminte
cu cruci de lemn
e amintirea migraţiei satului spre oraş
de la reformă la cooperativizare –
azi străluceşte-n geamuri o lumină îndepărtată
printre lumînări de ceară şi becuri fluorescente
înfipte în coroana Domnului
în loc de spini –
lumea înaintează: biserica din margine de oraş
a ajuns în centru
umbrită de palate şi bănci
zguduită de mersul zgomotos al maşinilor
ca o bătrînă în port din Mărginimea Sibiului
căzută în genunchi
pe aripi de cîntece se înalţă
cu credincioşii dinăuntru
şi cerşetorii de-afară
la cer

No comments:

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...