Balada pentru Lia. Nimic nu e in van

O perioada am trait caderi si rateuri gandindu-ma ca scrisul nu mai foloseste la nimic. De cand am reluat scrisul. cu greu, dupa absenta indelungata din aceasta lume, datorita saptamanalului Acum.tv si blogului personal - pe care il consider o extensie personala a revistei mentionate sunt mai mult decat increzator ca si o piatra aruncata in rau, precum niste cuvinte in lumea celor ce mai citesc transpun un mesaj.
Receptionarea mesajelor si raspunsul celor ce citesc sunt rasplata muncii mele, nu in solde, ci in certitudinea ca nimic nu e in van, chiar si o firava poezie, o floare in iarna tarzie ce nu o lasa sa si cante primavara.
Multumesc celor ce consuma timp citind randurile noastre . Va citez o scrisoare electronica tocmai primita, mai mult decat emotionanta -o pledoarie pentru trezoreria umana, pentru ceea ce Iisus a incercat sa ne insufle...

Balada pentru Lia

			X

	Inbox		X

Reply

Lili Pasat to me

show details 12:19 PM (17 minutes ago)

Florin, iti multumesc din suflet pentru ceea ce ai postat pe blogul tau! Lia a fost prietena noastra (a mea si a sotului meu) cea mai buna, dupa ce am cunoscut-o in familia fratelui ei, Dragos, care mi-a fost coleg de liceu. Recunosc ca nu am cunoscut vreodata o persoana care sa fie ata de buna cu toata lumea. Inainte de plecarea ei din Romania petreceam foarte mult timp impreuna si facea din evenimente cum erau culesul strugurilor din curtea casei ei si facutul vinului, petreceri de revelion sau aniversari si onomastici, adevarate momente fericite, cu inghetata si salata de peste afumat marca "Lia". Lia era si prietena copiilor nostri, care o percepeau ca pe egalul lor: n-a fost niciodata "tanti Lia", ci Lia, prietena tuturor. A plecat apoi si am continuat sa comunicam si am si vizitat-o in Canada; am inteles mereu ca ea a continuat sa fie o buna prietena cu toata lumea din jur, ajutand pe oricine avea nevoie. In 2006 nu a pregetat sa devina nasa la casatoria fiicei noastre, venind la South Bend, Indiana, prilej cu care am petrecut cateva zile minunate, la nunta si apoi in Chicago. Sotul meu, care a iubit-o si el nespus, asa cum ai spus si tu, ca pe o sora, a condus-o cu ginerele nostru la aeroport si la intoarcere sotul meu mi-a spus, cu lacrimi in ochi, ca n-a avut niciodata o strangere de inima ca in momentul despartirii din aeroport. Lia a venit apoi in Romania, intr-o vacanta si am constatat ca nu articula bine unele cuvinte, iar fiica mea, care este si ea medic, vorbind cu Lia la telefon, a constatat si ea ca este ceva in neregula; am tot presat-o sa mearga la medic, pentru ca ea invoca mereu conditionarea de programare si a venit, in final, diagnosticul nefericit, pe care il banuiam, impreuna cu fiica mea, dar tot speram sa nu fie unul ca acela care i-a fost atribuit Liei. Imi aduc mereu aminte de ceea ce s-a intamplat dupa prima revenire in tara, cautarile ei infrigurate cu speranta ca diagnosticul este altul, terapiile alternative la care a apelat, chinul la care s-a supus, facand transplantul de celule stem la Koln, speranta unui alt transplant... Evolutia a fost chinuitoare si faptul ca a acceptat cu greu (sau partial) inevitabilul, a facut-o sa-si mobilizeze toate resursele pentru a se hrani (i se practicase gastostoma), preparandu-si singura mancarea care trebuia pasata, facand exercitii, pentru mentinerea tonusului muscular. A fost un chin pentru ea tot ce s-a intamplat si cred ca o pedeapsa nemeritata de un om ca Lia. La sosirea definitiva in Romania si-a adus si pisicul (Pisu) pe care-l iubea si-l ingrijea cu atata atentie (venise cu diabet insulino-dependent). Acum, in casa fratelui si a cumnatei ei, care au iubit-o enorm si au avut grija de ea pe toata perioada de la revenirea in tara, Pisu este o prezenta deosebita, foarte demn si elegant si, desi are peste 10 ani, este un frumos, sanatos si fara diabetul din Canada. Leneveste, din primavara pana in toamna, pe banca din gradinita de flori din fata casei in care a copilarit Lia...

Am stiut dintotdeauna ca Lia a fost un om si un camarad exceptional, pe care nu-l intalnesti aproape niciodata in viata. Noi am avut sansa asta, asa ca iti multumesc inca o data ca mi-ai confirmat ceece stiam deja.

Lili Pasat

Tristete de april

 Am cunoscut-o pe Lia in Montreal in 1991. Lucra la Banque Nationale de Canada. Tocmai emigrase, si datorita unei tenacitati de olteanca din Valcea a reusit sa se ridice in ierarhia corporatiei financiare.
Ne lega o prietenie durabila ca de frate si sora. Ne petreceam dupa ameze si seri la cafea, la o bere si la lungi discutii interminabile.
O caracteriza generozitatea, o bunatate de femeie increzatoare oricarui cuvant mieros.
Era inconjurata de prieteni, colegi, vecini.
Nu uit o seara de aprilie montrealeza cu ninsori de iarna, si nu cu flori de cires. Era ziua mea si i-am zis:
- Haide sa ne benchetuim la Old Munic, un restaurant german cat o hala imensa in mijlocul careia o tribuna circulara-un fel de podium se rotea cu muzicanti germani, o orchestra gen Oktoberfest. Eram client binecunoscut al acestei Hofbrauhaus in varianta canadiana. Vorbeam germana, cinsteam muzicantii regeste.
Lia era plina de viata, isi dorea o familie, un sot pe masura aspiratiilor ei.
In acea seara de aprilie cu o furtuna neasteptata de zapada ne-am aciuat la Old Munic. Aveam masa rezervata in fata orchestrei. Nici nu intram bine in local ca orchestra imi canta valsul meu indragit - Schneewalzer. Si-a aruncat cizmele si ne -am prins in dans. Nu stiu cat de bun dansatori eram, nu garantez, lumea insa ne aplauda, orchestra imi ura mereu : Happy Birthday !
A fost una dintre cele mai frumoase aniversari din viata mea.
Prietenia noastra a durat in timp. Eu am plecat in Florida, ea a ramas la Montreal.
Intre timp ea si-a gasit un iubit, un barbat divortat  cu un copil.  Ea imi relata ca respectivul se arata ca sufletul ei pereche. Individul a fost un profitor ordinar, mizerabil. Lia i-a fost mai mult decat sotie fidela, sluga in ingrijirea baietelului. Dupa ce individul si-a vazut interesele, a parasit-o intr-un mod abject reimpacandu-se cu fosta sotie sau cu o alta amanta. Sunt convins ca nu exista lege in a-l acuza pe acel asa-zis intelectual, inginer IT numit Sorin Suric. Poate buna cuvinta, o constinta nescrisa il mustra. Ii amintesc ca Lia plecata dintre noi, ramane prin ceea ce a fost ca o femeie de bine.
El s-a mutat la Vancouver. Nu avea serviciu, prin 1994 1995, datorita prieteniei mele cu Lia, l-am angajat la un restaurant ca livrator de catering. Ea lucra din greu si il intretinea.
Daca Lia nu i-a reprosat nimic, desi avea inima grea, ii transmit domnului inginer sa-i fie rusine ! Poate cineva va citi randurile mele si ii va trasmite mesajul meu.
Ne-am revazut de fiecare data in vizitele mele in Montreal. Imi era draga, ma incanta reusita ei profesionala, devenise une femme de carrirere.
S-a stins rapusa de o boala necrutoare. Ma intristez ca nu am reusit sa o primesc in Florida, asa cum isi dorea.
Amreceptionat un email din partea fratelui ei Dragos, care se ocupa de ceremonia rememorarii surioarei decedate:
Acum trei ani, in ziua de Pasti, Lia ne parasea. Ii pastram aceleasi amintiri. Sambata 7 aprilie, orele 7,30, ii vom cinsti amintirea la Biserica Sf. Ion din Rm. Valcea, acolo unde odihneste, apoi, in jurul orei 12, ne vom intalni la restaurantul NOIL (la “Nuica”), intr-u pomenire. Ii asteptam pe toti care au cunoscut-o.  
 Nu am putut fi prezent la serviciul religios de pomenire, din pacate, insa cuvintele mele poate vor fi citite si de Lia, din lumea cealalta, a dreptilor.
In amintirea ei postez si valsul zapezii, un imn al tineretii noastre, al unei prietenii, al unei relatii unice de frate si sora.

Carte pascala din Germania

Prietena si colega mea din liceu Manne mi-a trimis cateva imagini minunate cu invitatia la un brunch pascal elegant si de neuitat.