Receptionarea mesajelor si raspunsul celor ce citesc sunt rasplata muncii mele, nu in solde, ci in certitudinea ca nimic nu e in van, chiar si o firava poezie, o floare in iarna tarzie ce nu o lasa sa si cante primavara.
Multumesc celor ce consuma timp citind randurile noastre . Va citez o scrisoare electronica tocmai primita, mai mult decat emotionanta -o pledoarie pentru trezoreria umana, pentru ceea ce Iisus a incercat sa ne insufle...
Balada pentru Lia
X
Inbox
X
Inbox
Reply
| show details 12:19 PM (17 minutes ago) |
Florin, iti multumesc din suflet pentru ceea ce ai postat pe blogul tau! Lia a fost prietena noastra (a mea si a sotului meu) cea mai buna, dupa ce am cunoscut-o in familia fratelui ei, Dragos, care mi-a fost coleg de liceu. Recunosc ca nu am cunoscut vreodata o persoana care sa fie ata de buna cu toata lumea. Inainte de plecarea ei din Romania petreceam foarte mult timp impreuna si facea din evenimente cum erau culesul strugurilor din curtea casei ei si facutul vinului, petreceri de revelion sau aniversari si onomastici, adevarate momente fericite, cu inghetata si salata de peste afumat marca "Lia". Lia era si prietena copiilor nostri, care o percepeau ca pe egalul lor: n-a fost niciodata "tanti Lia", ci Lia, prietena tuturor. A plecat apoi si am continuat sa comunicam si am si vizitat-o in Canada; am inteles mereu ca ea a continuat sa fie o buna prietena cu toata lumea din jur, ajutand pe oricine avea nevoie. In 2006 nu a pregetat sa devina nasa la casatoria fiicei noastre, venind la South Bend, Indiana, prilej cu care am petrecut cateva zile minunate, la nunta si apoi in Chicago. Sotul meu, care a iubit-o si el nespus, asa cum ai spus si tu, ca pe o sora, a condus-o cu ginerele nostru la aeroport si la intoarcere sotul meu mi-a spus, cu lacrimi in ochi, ca n-a avut niciodata o strangere de inima ca in momentul despartirii din aeroport. Lia a venit apoi in Romania, intr-o vacanta si am constatat ca nu articula bine unele cuvinte, iar fiica mea, care este si ea medic, vorbind cu Lia la telefon, a constatat si ea ca este ceva in neregula; am tot presat-o sa mearga la medic, pentru ca ea invoca mereu conditionarea de programare si a venit, in final, diagnosticul nefericit, pe care il banuiam, impreuna cu fiica mea, dar tot speram sa nu fie unul ca acela care i-a fost atribuit Liei. Imi aduc mereu aminte de ceea ce s-a intamplat dupa prima revenire in tara, cautarile ei infrigurate cu speranta ca diagnosticul este altul, terapiile alternative la care a apelat, chinul la care s-a supus, facand transplantul de celule stem la Koln, speranta unui alt transplant... Evolutia a fost chinuitoare si faptul ca a acceptat cu greu (sau partial) inevitabilul, a facut-o sa-si mobilizeze toate resursele pentru a se hrani (i se practicase gastostoma), preparandu-si singura mancarea care trebuia pasata, facand exercitii, pentru mentinerea tonusului muscular. A fost un chin pentru ea tot ce s-a intamplat si cred ca o pedeapsa nemeritata de un om ca Lia. La sosirea definitiva in Romania si-a adus si pisicul (Pisu) pe care-l iubea si-l ingrijea cu atata atentie (venise cu diabet insulino-dependent). Acum, in casa fratelui si a cumnatei ei, care au iubit-o enorm si au avut grija de ea pe toata perioada de la revenirea in tara, Pisu este o prezenta deosebita, foarte demn si elegant si, desi are peste 10 ani, este un frumos, sanatos si fara diabetul din Canada. Leneveste, din primavara pana in toamna, pe banca din gradinita de flori din fata casei in care a copilarit Lia...
Am stiut dintotdeauna ca Lia a fost un om si un camarad exceptional, pe care nu-l intalnesti aproape niciodata in viata. Noi am avut sansa asta, asa ca iti multumesc inca o data ca mi-ai confirmat ceece stiam deja.
Lili Pasat
No comments:
Post a Comment