Deunazi am avut un intermezzo verbal soldat cu
remarcanta trimitere la origini si la mama.
Conflictul in sine nu avea nimic de a face cu o biata mama
ingramadita in basma si in munca de la tara. Mama nu a cunoscut bucurii prea
multe in viata. Nu a urmat scoli inalte si si nu s-a lins pe degete de mierea
vreunui partid desi a prins deja a treia epoca. Cu ce a gresit biata femeie de
la tara sa fie subiectul unei dispute?
Acel “du-te in aia ma-tii” apare ca o lovitura ieftina, as zice si usor de
invocat de catre cei puternici. E asa de usor sa lovesti in cei slabi si fara
aparare. Cum s-ar putea apara mama invective ?
S-a incetatenit deja in Europa Occidentala ca romanii sa fie
portretul a tot ce e mai rau. Aceasta se intampla nu pentru ca romanii ar fi
mai rai decat altii, ci pentru simplul fapt ca nu sunt aparati de nimeni, nici
macar de propriul sistem de conducere.
Romanii au devenit caini de pripas in lume. Sa nu uitam insa numarul enorm al celor in
exod ce se evidentiaza prin munca, prin
performante. Pentru o populatie relativ restransa concentratia de cadre
calificate in informatica, medicina, arte si in alte domenii cifra reala ar da
de gandit curentului de etichetare. Sigur nu exista scuze pentru pacatele
balcanice si sper ca intr –un viitor romanii vor dobandi o anume demnitate.
Ma duce gandul la lumea de la tara, obidita si mereu
injurata. Cand primesti mereu bocancii ultimi ca o lovitura de gratie nici nu
poti fi altfel. Imi amintesc de strabunica mea. I se spunea “maica din deal”.
Poreclele la tara nu iarta si deseneaza profilul intr-un cuvant doar. Imi amintesc de o femeie
uscata si mica de statura mereu in camasi albe asezata pe prispa. Ochii ii
ardeau in ciuda batranetii. Incovoiata spala iile albe de bornagic ori nu mai
stiu din ce material intr-o albie de lemn cu sapun de casa. Le fierbea intr-un
ceaun la foc de lemn.
Intr—un an s-a intamplat sa si moara. Au dus-o cu un car
tras de boi catre cimitirul de pe malul raului. A fost priml meu contact cu
moartea. Lumea bocea. Nu intelegeam nimic. Bunicul mi-a zis:
-Ba, nu te speria . Maica doarme. A obosit de atata spalat
la camasi. Acolo unde se va duce va scapa de rufe si de lamurit fete de perne,
cearceafuri.
Cei apropiati aruncau cu bani. Tata m-a oprit sa alerg cu
ceilalti sa culeg monedele zvarlite in drumul mocirlos. Roatele carului se
poticneau de parca se impotriveau sa o duca pe mama cea batrana pe drumul de
veci.
Tarziu aveam sa inteleg ca “a lamuri” insemna si a clati
rufele.
Maica din deal nu a baut, nu injura, nu se certa cu nimeni
si nu e o intamplare ca avea mult din aura sfintilor.
Parca o aud cu vocea blanda :
-Dragul meu, nu te intrista. Nu e murdar cel ce lamureste
camasile si le intinde la soare. Nu pot ei murdari cat pot eu curata…
