Wednesday, December 24, 2014

Povesti cu Advent. Maica din deal

Deunazi am avut un intermezzo verbal  soldat cu remarcanta trimitere la origini si la mama.
Conflictul in sine nu avea nimic de a face cu o biata mama ingramadita in basma si in munca de la tara. Mama nu a cunoscut bucurii prea multe in viata. Nu a urmat scoli inalte si si nu s-a lins pe degete de mierea vreunui partid desi a prins deja a treia epoca. Cu ce a gresit biata femeie de la tara sa fie subiectul  unei dispute? Acel “du-te in aia ma-tii” apare ca o lovitura ieftina, as zice si usor de invocat de catre cei puternici. E asa de usor sa lovesti in cei slabi si fara aparare. Cum s-ar putea apara mama invective ?
S-a incetatenit deja in Europa Occidentala ca romanii sa fie portretul a tot ce e mai rau. Aceasta se intampla nu pentru ca romanii ar fi mai rai decat altii, ci pentru simplul fapt ca nu sunt aparati de nimeni, nici macar de propriul sistem de conducere.  Romanii au devenit caini de pripas in lume.  Sa nu uitam insa numarul enorm al celor in exod  ce se evidentiaza prin munca, prin performante. Pentru o populatie relativ restransa concentratia de cadre calificate in informatica, medicina, arte si in alte domenii cifra reala ar da de gandit curentului de etichetare. Sigur nu exista scuze pentru pacatele balcanice si sper ca intr –un viitor romanii vor dobandi o anume demnitate.
Ma duce gandul la lumea de la tara, obidita si mereu injurata. Cand primesti mereu bocancii ultimi ca o lovitura de gratie nici nu poti fi altfel. Imi amintesc de strabunica mea. I se spunea “maica din deal”. Poreclele la tara nu iarta si deseneaza profilul  intr-un cuvant doar. Imi amintesc de o femeie uscata si mica de statura mereu in camasi albe asezata pe prispa. Ochii ii ardeau in ciuda batranetii. Incovoiata spala iile albe de bornagic ori nu mai stiu din ce material intr-o albie de lemn cu sapun de casa. Le fierbea intr-un ceaun la foc de lemn.
Intr—un an s-a intamplat sa si moara. Au dus-o cu un car tras de boi catre cimitirul de pe malul raului. A fost priml meu contact cu moartea. Lumea bocea. Nu intelegeam nimic. Bunicul mi-a zis:
-Ba, nu te speria . Maica doarme. A obosit de atata spalat la camasi. Acolo unde se va duce va scapa de rufe si de lamurit fete de perne, cearceafuri.
Cei apropiati aruncau cu bani. Tata m-a oprit sa alerg cu ceilalti sa culeg monedele zvarlite in drumul mocirlos. Roatele carului se poticneau de parca se impotriveau sa o duca pe mama cea batrana pe drumul de veci.
Tarziu aveam sa inteleg ca “a lamuri” insemna si a clati rufele.
Maica din deal nu a baut, nu injura, nu se certa cu nimeni si nu e o intamplare ca avea mult din aura sfintilor.
Parca o aud cu vocea blanda :

-Dragul meu, nu te intrista. Nu e murdar cel ce lamureste camasile si le intinde la soare. Nu pot ei murdari cat pot eu curata…

No comments:

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...