Cum să urci la ceruri prin poezie

 

Am fost coleg de cenaclu cu Luminiță Cioabă [n urma cu patru decenii. De la [nceput a surprins printr-o lirica molcoma și discursive. Luminiță Cioabă și-a dezvoltat în timp caracterul de poet al cărui curs fuzioneaz[ impecabil cu narativul unei legende ale unei întâmplări din existenta ei. cu o ceremonie de prieten ori de sfetnic. Parcurgând volumele sale ne surprinde mereu idea de rostire, nu impune prin ton imperativ. Luminiță Cioabă considera contactul cu cititorii o scena ce devine o treapta de început către lumea ei fantastica. Recuzita liricii sale inventariaz[ elementele cosmice și cele tradiționale ale vieții de rrom precum calul, roata, vatra, drumul continuu. Era o vreme pe când răul Cibin intra în Sibiu cu bolboroseli cristaline, că un amestec astral de muzici aduse din munți printre caii albi, treceau harjonindu-se alaturi de copii dansând și chicotind cum numai zilele copilăriei stiu să o facă în deplina libertate. Ne adunam dincolo de podul dintre cartierul Turnișor, pe atunci un sat transilvan cu porți zidite, un fel de cetate mai mica preîntâmpinând burgul cel mare, Civitas Cibinensis. Unii pescuiau scobari și carași cu undite din trestie , alții jucau fotbal cu mingii jerpelite, copiii rromi călăreau ori țesălau caii de vis până când soarele văratec surâdea mulțimii de copii cu indulegenta, incalzindu-i deopotrivă pe toți, fară rezerve. Eram prieteni cu toții, copii sași, rromi și romani în jocuri la rău și lângă lacurile din acea vreme. Industrializarea masiva din anii ’70 avea să distrugă microdelta de la intrarea în Sibiu, dinspre Cristian, Turnișor asanând zilele frumoase sip și o parte din copilăria sibienilor de atunci. Familia Cioabă sosise de undeva din apropeirea orașului Târgu Jiu. Am cunoscut familia de trei generații de la înțeleptul Pitul și soția să, până la strănepoții de astăzi, copii minunați și frumoși, în căror zburdălnicie mă regăsesc cu zeci de ani în urma. Poate voi reveni cu alt articol pe tema acestei familii, acum oprindu-mă doar la a portretiza o poeta singulara a carei voce se identifica în mare măsură cu tradiția rromilor, îndeosebi a unui alt tip de cantos, boemian și trist, dar interiorizant că și accentele iberice ale lui Lorca. Este vorba de Luminiță Cioabă, o poeta deja consacrata, recunoscuta și autoare a câtorva cărți izbutite. Ne-am regăsit după ani în sala bibliotecii Casei de Cultura a Sindicatelor unde aveam să ființam un cenaclu numit Lumina în care citeam încercările noastre literare, relatam impresii, comentam producțiile lietrare așa cum ne pricepeam noi. Țin să precizez că nu ne sponzoriza nici Consiluliul Județean și nici vreo revista autorizata. Știam că nu ne publica nimeni, dar noi ne străduiam și persistam în a scrie, în a ne întâlni cu regularitate în acea biblioetca cu bănci incomode că într-o sala de sport. Luminiță Cioabă că scriitor s-a situat intre doua lumi : lumea dinafară comunității rromilor neprimitoare în acea vreme refuzandu-i publicarea poeziei și lumea dinăuntrul familiei cu rigori morale de tradiție ce nu permitea unei tinere rrome să frecventeze cercurile boemei, să iasă la ore târzii, cu atât mai mult pentru fiica regelui Ion Cioabă. A scrie poezii însemnă și pentru mulți dintre apropiații ei o îndeletnicire fară viitor. În timp Luminiță Cioabă a demonstrat că salba ei cu galbeni din cei mari, numără poeme, prezente naționale și internaționale dedicate lumii din care face parte cinstind-o și luptând împotrivă stigmatului social-politic ce o întristează și o nemulțumește în egala măsură. În devoțiune și că într-un recviem permanent Luminiță continua activitatea tatălui ei Ion Cioabă în afirmarea eteniei rrome și în emanciparea acesteia. Să nu uitam că Luminiță Cioabă împletește lumea misterioasa a unei culturi suprvietuitoare rasismului și a izgonirii permenente din vatra satului și nu pierde speranță într-o lume mai buna invocând credință și divinitatea. Biletul de intrare ]n lume și “dincolo de cer” rămâne poezia ei, Îngerii Ţigani au furat poruncile Domnului dându-şi inima oamenilor însă oamenii n-au înţeles niciodată şi mereu le-a fost frică de-a intra în vorbă cu Îngerii Ţigani aşa că s-au îndepărtat din neam în neam precum cerul de pământ pe când Îngerii Ţigani au fost şi au rămas lângă Dumnezeu.

S-a întâmplat în Sibiu. Rolang, școala unică de limba română

 

În 2025 Sibiul a găzduit cursurile de limba română pentru studenți străini pentru o perioadă de două săptămâni (sfârsitul lunii iulie – august).

Acest prestigios eveniment se derulează de peste 12 ani și reprezintă reușita Doamnei Prof.Dr Mona Pologea, statorrnică, neobosită directoare și manager al școlii Rolang din București.

Cursurile de vară sunt destinate multor studenți din lumea întreagă ce studiază limba română.

Școala de vară se definește printr-o metodologie modernă în care interacțiunea dintre studenți devine cadru major .

Cursurile dezvoltă abilitățile de ascultare, de comprehensiune, de vorbire și de scriere.

Cursurile interactive se împletesc armonios cu acțiuni culturale, vizite ale muzeelor, cunoașterea orașului istoric și multicultural Sibiu.

Învățarea limbii române prin experiența Rolang aduce o plusvaloare Sibiului alături de atâtea alte manifestări culturale internaționale în burgul de pe Cibin.

Să nu uităm că și în acest an învățarea limbii române va sărbători cea  de-a 13-a ediție sub egida școlii de vară Rolang, tot în Sibiu. 27 iulie-7 august.

 

 

Scrisoare deschisă sau un marș popular

 

Ni se întâmplă ca în existnța noastră să creștem alături de un copac, de o clădire veche, și de ce nu alături de un restaurant drag. Sună cumva atipic, însă peste tot în lume au rămas localuri celebre ce au făcut epocă.

Nu încerc să exagerez grandoarea unui restaurant de cartier.

Vorbesc despre un loc numit Zorile ființat în urmă cu zeci de ani. Aflat pe strada Lupeni, dincolo de gară, la intrarea într-un cartier sărac și populat de o lume modestă:  de muncitori, de ceferiști, de primele generații venite din spațiul rural.

Am copilărit aici, am trecut aproape zilnic pe lăngă restaurant.  Încăperea mult prea strâmtă afluența de clienți ieșiți pe trotoar. Se vorbea tare, oamenii își sorbeau berea sau rachiul îndulcit cu sirop de smeură.

Zorile era locul preferat al căruțașilor. Pe vremea aceea căruțele aduceau legumele și fructele oltenilor veniți să le vândă la piață, mai erau căruțașii vânzători de nisip scos din albia râului Cibin.

Bunicii și părinții ne trimiteau să cumpărăm bere la sticlă sau la halbă în sticle de lapte.

Farmecul birtului de cartier constă în proximitatea acestuia de locuitorii cartierului.

Vecinătatea devine o familie, colegi, prieteni și navetiști se bucură de companie la un pahar.

Restaurantul Zorile apare ca fiind dintre cele mai vechi din Sibiu al cărui nume nu s-a schimbat.

Pentru noi, cei din cartier este singurul loc de întâlnire și nu trebuie să ne deplasăm în centru. Am putea spune că este al nostru, un spațiu de întâlnire.

Tradiția din perioada interbelică a frecventării unui loc în mod repetat aduce de la sine apartenența la un Sibiu mai puțin cunoscut.

Destinul localului stă în mâinile autorităților. Fac parte din lumea cartierului, nu creăm probleme, suntem doar oameni sinceri și nu foarte bogați, sofisticați sau cu pretenții în afară de bucuria de a avea locul nostru.

În numele clienților adresez un apel la înțelegere umană și să prelungească viața locului nostru de scializare.

Clădirea localului se integrează în peisajul sibian ,iar acoperișul este neschimbat, acesta păstrează ferestrele-ochi, singurii martori ai unui Sibiu de altădată și de astăzi.

PS  Sintagma Marș popular ar teimite la o compozție cunoscută creată de către Andre Rieux Marche populaire.