Saturday, August 24, 2013

Poezia poeziilor. Emil Hurezeanu

Emil Hurezeanu se enumera printre poeti revolutionari revolutionari ai generatiei ' 80 fara a fi facut caz de apartenenta sa la un anume grup- manifest.
El poate fi revendicat de catre sibieni, sa nu uitam debutul sau din vremea liceului si ca prim presedinte al Societatii literare Radu Stanca pana in 1973. Am avut privilegiul de a fi urmat ca un conducator al acestei societati datorita aprecierii sale si a poetului Stefan Aug Doinas.
Exigenta fata de cultura si fata de lectura rafinata s-a nascut la Sibiu sub indrumarea unor cerchisti de inalta tinuta europeana.
A plecat la Cluj unde a fost primit cu multe reverente in cadrul revistei Echinox.
A revenit la Sibiu si apoi stim cu totii ascendenta sa jurnalistica si de analist politic.
Poezia sa cuprinsa de de un epicism de fluviu alunecator la acelasi nivel cu malul, gata sa se reverse oricand,
Emil Hurezeanu ascunde lirismul intr-o detasare de chirurg lucid, atent si intr-o concentrare maxima. Nu lipseste accentul oratoric, estompat, intr-un discurs sacadat si intrerupt pe alocuri de treceri nebanuite ale persoanelor a I, a II-a si apoi a III-a in intrepatrunderea vocilor ca niste culori intr-o vaza inalta de Galle.
Intr-una din vizitele mele acasa mama mea a gasit intr-un maldar de ziare si carti vechi o pagina ingalbenita de ani, desprinsa dintr-un numar al revistei Echinox. Mi l-a pastrat stiind cat de important e Emil Hurezeanu si incantata sa-l fi cunoscut si sa-l fi servit cateva bucate taranesti si vin de casa. Mama mea nu intelege nimic din poezia sa, insa pretuieste cuvintele sale si se bucura pentru ascendenta sa.

Ii doresc un La Multi Ani de ziua lui nastere !






Ti-e trupul chihlimbar cu viespi

Cand in amiaza parul il desfaci
Prelung, spalat de ploi, covor de maci
De vascuri umede licori sunt imprejur.
N-o sa-ti gasesti aicea asteptand
Stupar al carui strasnic gand
Ar fi sa te-nfasoare
Cu grija in urcioare.
Din dragoste preaplina
El mierea ar imprastia-o.
Dar lasa-te privita.
Ochii sunt albine mai grijulii
Cum ochii unui pictor in insule virgine.





Umilenie

Denumesc cu acest cuvant intamplari putine ale vietii
in petrecerea scumpa a unor oameni cu grija mare unii fata de altii
O timiditate de fata germana prabusita in fotoliu dupa comuniune
Cu intelegerea nu cosmica ci tandru burgheza a viitorului
Imaginat de ea atunci.
Citind, poate as spune ca
Ingrid, prietena mea profesoara de inot
Descoperind inecatul copil in piscina dimineata
Si doar depunandu-i trupsorul pe faianta langa ceilalti cursanti
Goi inveseliti si nu abuzati de suierul acela melodios iesit intamplator din megafon si inganat intr-o alta limba fericita
I believe in angels
I believe in angels -N-ar face decat ceea ce trebuia, atunci.
Si-apoi eu iarasi citind, seara,
Ingrid apropiindu-se de coperta
cartii,
Ar descoperi figura prabusita in fotoliu in fotografia maronie
Cu rochiile lungi din secolul trecut.
Si mult va plange intr-o neliniste a intamplarilor ei din zi
-
Surioara inecatului intreband-o cu privirea despre inecat -
Privita de mine din spate, cu ochii impletiti in carliontii ei
blonzi
o voi alatura nu
Clavdiei, nu
Bettinei si nici
Natasei in tulburarea
aceea slavo-germana care emotioneaza atat muritorii cititori
Ci micului gangurit de copii umezi la marginea apei
Pregatiti acum sa inainteze in viata, asa cum
Cuvantul latin gratia l-a prelungit in primele minute pe cel grec
kharis -
in petrecerea scumpa a unor oameni cu grija mare unii fata de altii.

Friday, August 23, 2013

O alta aniversare


Timpul rostogoleste rotile ireversibil si ne trezim in zorii unei zile nedumeriti, intristati, alteori cu o senzatie noua ca am fost absenti la o alta viata, intr-o lume lasata in urma.
Se micsoreaza gara, trenul inainteaza si emigrantul nu stie ce-l asteapta.
In fiecare dintre cei plecati creste o istorie proprie, o existenta palpitanta.
Am ajuns aproape de finalul romanului FUGA.
Astazi se implinesc 3 decenii de la plecarea din Romania a bunei mele prietene si coautoare a cartii mai sus amintite.
In timp ce fanfarele comuniste serbau insurectia armatelor romane de la 1944, pe 23 august 1983, o tanara profesoara din Banat a ales calea exilului.
Lilly desfacu discul din plicul ingalbenit de vreme si il puse pentru ultima oara in apartamentul mult prea stramt pentru o muzica lui Bach. Si discul era un cadou primit de la o familie plecata in Germania. Din afara se auzeau camioanele militare pregatite pentru defilare, o trecere triumfala prin fata a mii de cetateni obligati sa asiste cu nesat la sarbatorirea “Eliberarii tarii de sub jugul fascist”, prin fata tribunei oficiale imbracata in rosu cu drapele, cu tablourile cuplului Ceausescu. Difuzoarele pe strazi tipau parca la orga cea mare din apartamentul ei. Orasul era inundat de muzica de fanfara, coruri militare si comenzi de incolonare, de mars adresate soldatilor, garzilor patriotice. Cetatenii aveau sa fie rasplatiti din plin. Restaurantele, tarabele vindeau bere , mici, doar dupa consumarea defilarii.
A impaturit cu grija o ultima bluza, o puse in geanta de voiaj, cu miscari tacute de parca trebuia sa se ascunde de tata, chiar si in apartamentul ei. La atingerea  fermoarului, telefonul suna intr-un taraboi de metal ca o alarma auzita in toate colturile cladirii. A inghetat cu fermoarul inchis pe jumatate,. Din nou soneria, insistenta. A slobozit fermoarul,  a facut un pas inapoi . Un alt tarait. Ei bine, a gandit, chiar daca e el, nu ajuta la nimic sa lase telefonul sa sune.  A oprit discul. S-a impleticit cu picioarele goale cand spre bucatarie, cand spre fereastra nestiind cum sa ascunda acea geanta de voiaj ca pe-un corp delict. 
Era o dimineata racoroasa din vara lui 1983, ziua in care urma sa-si paraseasca tatal si tara. Frigul podelei ii patrunse fiinta. Mana a atins receptorul. Cit de rece ii parea...” (fragment din roman)

Lilly Pierce isi sarbatoreste astazi sarbatoarea departarii de un mediu totalitar. Plecarea nu inseamna insa o desprindere totala. Asemenea salciei dusa de langa oglinda apelor, ramane inca o durere fantoma, desi pentru multi e nedeslusita, pentru altii nerecunoscuta.
Nimic nu sterge zilele copilariei, surprizele primilor ani de scoala si gradina din spatele casei.
Cu atat anii se destrama in vant precum umbrelutele papadiilor in serile de dincolo de oceane si de munti inalti ne indreptam privirile peste o ilustrata ingalbenita, peste o floare uscata, pleoapele coboara greu.
Adaugam o alta aniversare zilelor noastre.








Tuesday, August 20, 2013

Me sim Caldarash. Florin Cioaba asa cum a fost si ramane

Ca au apropiat al familiei Cioaba si aceasta se intampla din copilarie pe cand imi petreceam zilele de vacanta de vara dincolo de podul catre Turnisor, la scaldat ma alatur cu adanca tristete scrisorilor de condoleante familiei, si mai ales surorii sale, Luminita Cioaba, o buna colega de cenaclu.
Florin Cioaba se defineste ca un om generos, mereu ospitalier cu usile larg deschise oaspetilor.
Florin Cioaba a continuat munca de emancipare a romilor, inceputa de catre regretatul sau tata, a fost mereu constient de valoarea educatiei, a scolii in randurile romilor.
El insusi s-a lovit de nenumarate controverse in randul etniei rome in actiunile sale de trimitere a copiilor la scoli, de crestin.
Munca lui Florin Cioaba ramane o etapa importanta in istoria romilor din Romania, si sunt convins ca intr-o buna zi diferentele dintre etnii se vor atenua, se va ajunge la o buna vecinatate, si convietuire.
In viata raman mereu proiecte si visuri neterminate. Trecem cu totii si poate altcineva va prelua stafeta.
In urma cu ceva timp la Sibiu, discutam cu Florin despre posibilitatea organizarii unei seri culinare Rome pe malul Cibinului avand ca model  restaurantul parizian La Gitane.






Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...