Saturday, March 26, 2011

O boala adesea uitata

Intr-un restaurant mi-a atras atentia un cuplu de varstnici. El foarte atent cu sotia sa, o femeie cu trasaturi de frumusete nealterata si de un zambet sincer de copil inocent.
El o ajuta sa manance, o duce de mana si o conduce tinand-o de mana.
Imi spune ca ea a pierdut memoria si multe din facultatile cognitive din cauza epilepsiei.
O iubeste, nu se indura sa o interneze intr-un institut spitalicesc de profil cu tot greul impus de rigorile grijii pentru sotia atinsa de dementa.
Mi-a ramas intiparita imaginea celor doi iesind din restaurant uniti intr-o dragoste de decenii.
Epilepticii sunt inca segregati, marginalizati si considerati ca alienati mintali ori posedati de diavol.
Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Chopin, Van Gogh, Dostoievski reprezinta cateva exemple de persoane suferinde de epilespie.
In fiecare an la sfarsitul lui martie se organizeaza in Maryland a cincea editie a unui concert de muzica country cu scopul strangerii de fonduri pentru cei afectati de epilepsie..

Thursday, March 24, 2011

Buna Vestire


O zi de primavara isi incepe mereu agenda cu intentia primenirii. Valul ploii de aur anunta explozia florala.
Natura isi repeta scenele, in timp ce suflul raului - numit si diavol nu mai asculta de cuvantul nimanui facandu-si de cap si tolananindu-se laolalta cu emisarii de astazi.
Va citez un poem din creatia lui Ion Pillat, poet de inalta noblete lirica:


Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi că intră luna,
Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis.
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunându-i: „Te ascult”..
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet
A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire

Wednesday, March 23, 2011

Preluare dintr -un email

"M-am enervat!"
- semnat Cecilia Ioana Manoliu, doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba.

"M-am enervat cand m-am uitat la televiziunile din ţară: Japonia iad nuclear
1. universitatea m-a intrebat ce fac, ambasada nu
2. japonezii m-au intrebat ce fac, ambasada nu
3. Administratorul blocului a venit imdeiat dupa cutremur sa vada ce face blocul, nu casa lui. Nu m-a lasat in strada si mi-a dat un nou apartament in aceeasi zi
4. Ai nostri se bat pe zahar fara cutremur. aici dupa cutremur, tsunami si centrala nucleara avariata nu se bate nimeni pe nimic
5. Romanii cauta iod sa se vindece de presupuse radiatii, japonezii se duc la munca. Miercuri scolile erau deschise. Romanii dezbat daca luna o sa ne cada în cap, japonezii caută supravietuitori de 7 zile incontinuu si la adaposturile pentru refugiatii din zonele afectate au anuntat ca au mai multi voluntari decat e nevoie. Ce iad in Japonia asta"

Cecilia Ioana Manoliu, doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba

Câteva minute mai târziu am vorbit cu tânăra doctorandă, care ne-a explicat mai pe larg motivul supărării ei - imaginea care li se prezintă românilor despre tragedia japonezilor este distorsionată, pur senzaţionalistă, la ani lumină distanţă de percepţia pe care japonezii înşişi o au faţă de drama prin care trec. Dar cel mai mult a enervat-o pe Cecilia Manoliu imaginea românilor omorându-se pentru un kilogram de zahăr gratuit, în ziua în care "japonezii ei" îşi trăiau cu demnitare suferinţa, făcând bilanţul victimelor la o săptămână după cutremur şi tsunami.
A urmat interviul pe care "Gândul" vi-l prezintă în continuare.

"Nimeni nu s-a bătut pe zahăr aici, deşi am trecut printr-un cutremur cu 300 de replici, tsunami şi o centrală nucleară avariată. În materie de civilizaţie, Japonia nu a fost dată înapoi nici măcar cu o zi".

Cecilia Ioana Manoliu este doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba. Trăieşte în Japonia de trei ani, a trecut prin cutremurul de nouă grade, a văzut de aproape ce înseamnă un tsunami, iar în oraşul ei sunt găzduiţi acum cetăţeni din Fukushima, oraş unde centrala atomică se confruntă cu probleme grave.
În centrul în care cetăţenii din Fukushima sunt cazaţi nu mai sunt locuri. Nu pentru refugiaţi, ci pentru voluntari. Situaţia este aceeaşi în toată Japonia. Autorităţile îi anunţă pe voluntari că sunt destui şi nu mai au cu ce să ajute.
Şcolile s-au redeschis, oamenii merg în continuare la muncă. Chiar şi aşa, Cecilia află, urmărind mass-media româneşti, că în Japonia "Apocalipsa" este în curs de desfăşurare, iar viaţa pe care ea o vede reluându-şi cursul este prezentată ca un "iad".
"Din punctul meu de vedere şi privind din zona în care mă aflu eu, nu e nicidecum un iad. Sigur nu este o situaţie normală, dar iadul e departe. Eu sunt într-un oraş din (prefectura n.r.) Ibaraki. Găsesc mâncare, am apă, lumină, gaz. Nu se găseşte benzină, pentru că e redirecţionată către maşinile de salvare în zonele afectate. De fapt se găseşte într-o oarecare măsură, dar e raţionalizată, cam 10 litri", povesteşte Cecilia pentru "Gândul".
Studenţii japonezi fug... în vacanţă
În timp ce în presa mondială Japonia este iadul pe pământ, la faţa locului lumea începe să-şi vadă de treabă.
"La Universitate, administraţia departamentului meu a venit la lucru. Muncitorii au început să lucreze în Universitate şi repară fie ce a fost avariat în timpul cutremurului, fie lucrările începute dinainte. Şcolile s-au deschis miercuri. Miercuri am predat engleză într-un orăşel la o oră distanţă de Tsukuba. Străinii însă au plecat mulţi. Acum trebuie luat în considerare că a început vacanţa aici. Tsukuba e oraş studenţesc şi oricum oamenii pleacă primăvara. Cercetătorii de la institute însă sunt în parte aici", povesteşte Cecilia.
Cine nu pleacă în vacanţă, însă, îşi face de lucru ca voluntar.
"Acum mulţi încearcă să îi ajute pe cei veniţi din Fukushima. Sunt două centre pentru refugiaţi aici. Unul are cam 300 de persoane. Dar deja nu mai au nevoie de voluntari. O mulţime s-au dus acolo. Companiile au donat şi ele".

Isteria sării iodate

O altă surpriză pe care a avut-o Cecilia, urmărind presa din altă parte decât din Japonia, este că, în China, dar chiar şi în Bulgaria, oamenii au început să cumpere sare iodată sau pastile de iod de teama radiaţiilor centralei de la Fukushima.
"Mi se pare sincer o prostie. Nu am auzit pe cineva în Japonia să facă aşa ceva. Sper totuşi că nu iau pastilele fără consultarea unui medic. De fapt, nu poţi lua aici decât cu prescripţie medicală. Universitatea ne-a spus să rămânem calmi şi să ascultăm ce spun autorităţile", povesteşte Cecila, care trăieşte într-un oraş aflat la 170 de kilometri de Fukushima.
Se teme însă Cecilia de Apocalipsa de care vorbesc televiziunile?
"Cred că e extrem de exagerat. Plus că se amestecă fotografiile. Pun imagini de la tsunami şi se vorbeşte despre centrală lăsând impresia că e deja o catastrofă nucleară. Sigur, situaţia acolo e gravă, dar oamenii muncesc de şase zile neîncetat să rezolve problema. Apoi am văzut o comparaţie ciudată cu Cernobîl şi cred că este total fals. Cernobîl era o centrală funcţională la momentul exploziei. Centrala din Fukushima şi-a încetat automat activitatea când a detectat cutremurul. În fine, catastrofa nucleară cred că este puţin probabilă, dar, evident, un expert în energie nucleară e mult mai în măsură să dea un pronostic. Dar am văzut că la noi au venit tot felul de oameni care nu au nicio legătură cu centralele nucleare sau energia nucleară, ori măcar fizica nucleară".

"Nu e nici iad, nici Apocalipsă"

Cecilia preferă să asculte de experţii japonezi, decât de alarmiştii din alte părţi ale lumii.
"Nu cred că suntem în pericol, cel puţin la momentul de faţă. Sunt la 170 de kilometri de centrală. Bineînţeles, ascult ştirile şi încerc să mă informez, dar din datele pe care le am până în prezent, nu cred că este un pericol să rămân. S-au măsurat radiaţiile în Ibaraki şi nu a fost nimic care să pună viaţa în pericol. Institutul din Tsukuba de asemenea măsoară în fiecare zi nivelul radiaţiilor şi voluntarii au făcut grafice", povesteşte Cecilia.

Un bărbat încă îşi caută familia după cutremurul de acum şapte zile din Japonia

"Nu e nici iad, nici apocalipsă. Nimeni nu s-a bătut pe zahăr aici, deşi am trecut printr-un cutremur cu 300 de replici, tsunami şi o centrală nucleară avariată. Sigur au fost zone extrem de avariate, dar în materie de civilizaţie Japonia nu a fost dată înapoi nici măcar cu o zi. A fost o catastrofă naturală, dar nu este nimic comparabil cu Haiti, spre exemplu", mai spune Cecilia.



Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America     De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinai...