Friday, July 22, 2011
Revenire dintr-o mini vacanta
Am preferat sa petrec doua zile intr-un loc uitat in golful Chesapeake in Maryland.
Am gasit un loc ferit de turisti si poluare, in plina salbaticie.
Satisfactii depline ca pescar !
Sa te asezi pe malul oceanului ca la marginea unui lac obisnuit si sa scoti pesti ai caror nume nici nu-i stii, pare o surpriza unica.
Un gand pios maestrului MI
In memoriam – Mircea IVĂNESCU
"Ca un vis în care (nu mai) baţi cu pumnii lăuntrici"
Ca un vis, Mircea Ivănescu îşi îndeplineşte, acum, servitutea în care "jocul era tăcere" în mintea rostogolită a vremurilor.
Jocul a devenit tăcere.
Restul e tăcere cu inflexiuni de memorie asumată. Vorba poetului: "Eu dintotdeauna am dus o viaţă ambiguă, şi asta înseamnă că/sunt surghiunit? şi exilul neputând fi altceva decât neputinţa/de a-şi ridica ochii către lumină, însemnând că atunci trăieşti/în exilul prin excelenţă care e iadul (dar iadul poate să fie o/excelenţă?)"...
Prin excelenţă, Mircea Ivănescu a scris, iar acum şi-a permis exilul în necuvinte.
Mircea Ivănescu mi-a oferit, într-o prietenie de 37 de ani, soarta învăţării scrâncenutului scris, care-ţi fărâmiţează fiinţa într-o nouă alcătuire.
Elegant prin nedispoziţie cotidiană, ursuz - mai degrabă rostogolit prin viaţă şi câteodată despărţit de materia dimprejur -, tacit ca o amintire "decolorată a contururilor", neîndurător pentru unii, limpede oglindă înţelegătoare a unor debutanţi, oarecum dificil, aşa cum s-ar şopti ecoul, spunându-ţi în faţă ce-şi-cum, altfel decât realitatea pe care ţi-o poţi imagina pentru o clipă, deci taciturn, Mircea Ivănescu a scris - pentru cititorii săi - un Tratat despre Poesie.
În urmă cu opt ani, într-un interviu prietenesc, dar primejdios prin premoniţie şi sinceritate, Mircea Ivănescu îmi spunea: "Nu ştiu, de fapt, ce vreau să scriu. (Şi mă întreb dacă ceea ce pretenţios se numeşte un poet - dar cine poate să spună despre el însuşi că este poet? - ştie vreodată, premeditat, ce anume ar vrea să spună...)".
Această mărturisire, acută prin simplitatea exprimării poetice, demonstrează un gest definitiv de literatură absolută.
Ca un vis sugerat de el însuşi, Mircea Ivănescu face, în continuare, ca toate lucrurile ascunse, constituite în versuri, să se înşiruie într-un unic titlu: "Aceste lucruri ascunse, acolo sunt întotdeauna aceleaşi... Dar asta e altă poveste. Sau, poate, aceeaşi".
Ca un vis, acelaşi pentru mine, respectabil, poate, pentru cititorii săi, poetul Mircea Ivănescu îşi îndeplineşte, acum, servitutea în care jocul a devenit tăcut în mintea rostogolită a vremurilor.
Ca un vis în care nu mai baţi cu pumnii lăuntrici, mă trezesc în singurătatea, deja diurnă şi rostogolită în vremurile ce mi-au rămas: ca un vis sugerat de Mircea Ivănescu, unicul Prieten ce mi-a rămas.
Andrei ILENI
Preluat din Tribuna.ro

Mircea Ivanescu a plecat dintre noi
Breaking News. Sunt intr-o mica vacanta la ocean si m-am intristat la primirea vestii disparitiei lui Mircea Ivanescu.
Cu durere nu mai pot scrie: Mircea Ivanescu, cel mai mare poet in viata, In ultimii trei ani de existenta prietenul si unul dintre primii mei mentori in arta poetica si in cea a traducerii a fost sortit intunericului nevazatorului. Precum Homer sunt convins ca nu si-a pierdut ochii imginatiei si ai descrierii balconului din inalta creatie.
Cuvintele noastre suna ca pietrele in marele fluviu si nu au ecoul pe masura versurilor lasate de catre Mircea Ivanescu. Sibiul a saracit – ramanand cetate pustie in aceste zile.
Cel mai frumos elogiu e recitirea poemeleor cu Mopete si cu lande de vant, imaginandu-ne un cavaler purtandu-si pasii in noapte in mister, in muzica castanilor in floare, sub crama de sub turnul cu ceas al carui timp poarta marca:etern.

Sunday, July 17, 2011
Romania tuturor posibilitatilor
Un paznic intruchipand casapii nazisti ori stalinisti vanaeaza niste copii pentru ca se scalda in lacul unui parc bucurestean.
Un tren pazit devine tinta unor hoti ce reusesc sa sustraga niste dispozitive militare.
Sunt doar doua titluri - subiectele de naratiuni kafkiene, de aceasta data pornind de la real ca absurd, univers apocaliptic.
Nu mai este inventia niciunui scriitor !

Subscribe to:
Posts (Atom)
Happy Thanksgiving Day!
Happy Thanksgiving Day! Autumn's gold flows into the ocean, people welcome the last light before the snow. Peace and joy, the fire r...
-

Mona Pologea aduce din nou școala de vară de limba română la Sibiu după o perioadă de absență cauzată de Covid. Activitatea de cursuri int...
-
Poetul si omul de cultura Dumitru Chioaru nu-si dezminte descendenta transilvana si desi are un itinerariu publicistic foarte bogat, ramane ...