Ipocrizia nationalista si cea politica se imbina cateodata
intr-un amalgam cromatic indisolubil
Stilul patriotard si de afis demn de vodevilul unui
Alecsandri se prelungeste pana in zilele noastre.
Daca in Romania
sentimentul national este alimentat de o serbare, o parada, un discurs patetic
si inalt, in diaspora lucrurile se complica si mai mult.
Asemenea uleiului la suprafata printre straini fiecare roman
isi pune marca sa si se distinge atat in rau, cat si in bine de celelalte etnii.
Nu sunt partizanul unei ceremonii ipocrite, ocazionate de
Ziua Nationala, ca apoi sa ne vedem fiecare dintre noi de obiceiurile, de
rutina zilnica.
Ziua aceasta nu trebuie confundata cu ipocrizia enoriasului
participant la serviciul religios de duminica, dupa care isi vede mai departe
de pacatele din timpul saptamanii.
Ma refer la cei plecati de acasa si la cei ce reprezinta Romania .
Nu o reprezinta nici prin laudele de sine in fata celorlalti
ca sunt buricul pamantului, dar nici printr-o defaimare continua a tarii de
origine.
Vorbesc de miile de romani performanti in diferite domenii.
Ei traiesc in anonimat Germania, in Australia . Sunt la fel de buni si
poate mai buni decat multi altii.
Nu prin etalarea sarmalelor si a unui drapel am rezolvat o
sarbatorire, nici prin invrajbire.
S-a incetatenit prea mult spiritul de a se pune in
contradictie cu celalalt: in a nu ceda si a epata prin ceva si a folosi la
nesfarsit pronumele eu.
In experienta de ani prin cateva tari am inteleg ca avem
nevoie cu totii de o larghete a acceptarii opiniilor celuilalt, in a persevera
in bine, in a respecta legea si in a ajuta aproapele tau.
Mie nu mi-e rusine ca sunt roman
Genul mitcoanului cu scobitoarea in coltul buzelor nu este
emblema cunoscuta in familia-mi proprie si mai ales printre mai batranii de la
tara, taranii desfiintati, ponegriti si in ultima instanta alungati din
amintirile noastre.
Imi vine in minte exemplul taranului venit la oras, in straiele
cele bune, in incercarea de a gasi o norma vorbirii frumoase, in buna cuviinta.
Nu ma identific absolut deloc cu mitocanii scuipand
semintele pe strada, cu dregatorii parveniti, profitori si furand pe rupte din
contractele cu statul.
Poate alegatorii romani sa-si dezvolte un spirit de analiza,
mai sever, sa nu se mai lase inselati.
Un prieten mi a istorisit o intamplare din viata sa. Dupa
fuga din Romania
si-a gasit o iubita in Elvetia.
Si-a gasit de lucru, s-a dovedit a fi un bun muncitor, si viitor
sot.
Isi petrecea timpul in lecturi, in studiu intensiv.
Saritor si amabil incepuse sa ajute vecinii la gradinarit,
la tot felul de munci. Toata lumea il iubea. Purta discutii cu ei despre fel si
fel. Cultura sa il ajuta sa urce in aprecierile elvetienilor.
La un pahar, intr-un schimb de vorbe, se pare ca iubita lui
a gafat confundand Parisul cu Amsterdam-ul, ceva in genul acesta. El a
corectat-o elegant.
Era vizibil pentru toti comesenii ca ea nu avusese dreptate.
In plina adunare ea l-a repezit plina de furie :
-
Tu nu ar trebui sa uiti de unde ai plecat si sa te
invetiti sa-ti tii gura!
Omul meu s-a ridicat de la masa, s-a indreptat spre casa si
a aruncat la gunoi tot ce stransese de cand era cu elvetianca lui.
Si dus a fost in alta tara .
Ar fi putut sa locuiasca bine merci intr-o casa imensa, cu
vedere la lac …
Nu insa in demnitate.
