Înaltul
dintre nori, orașul-pântec
și smog învăluind cristalul, departe
stelele în șoapte – cântec
cuibăresc lumina într-o carte
ea iese foșnind-mătase,
e semn că florile dintâi se înclină
la trecerea zeiței. Plase
păianjeni în smarald, din țină
răsar culorile râuri, și ea coboară
cu piciorul dezvelit din limuzină,
se destramă înafară
privești dincolo de geamuri
unduirea ieșind în șoaptă lină
precum Venus dintre valuri.
