As fi vrut sa scriu despre asezarea joasa de dinapoia garii
din Sibiu cu
mult intuneric si strazi mizere.
Nu ne pasa de nimic.
Lumina aceea de decembrie si cantecele noastre insemnau mult
mai mult decat toate ghirlandele si bradul din Rockenfeller Center
Am aprins prima saptamana inainte careul Adventului, de
coroana de brad
si ma rog sa fiu acasa.
De ani m-am cam saturat de drumuri.
Asa ca am dedicat un poem zilei de Advent :
Balada ingerului de iarna
Un copil in Manhattan-ul nins,
impovarat sub ghirlande si visuri bradul
nu mai e verde si cetina se sterge,
fard
mincinos pe chipul serii.
Isi lipeste fruntea de geamul dintre jucarii si bulevard.
Trenul electric isi invarteste vagoanele,
se lasa mazga,
stelele sunt doar cele din staniol si fosfor lipite pe
pereti,
intunericul soarbe ultimele raze,
si trenul intepeneste la margine de ocean,
Taxiurile zac mute,
cel ce adoarme sortit noptii eterne fi-va.
Copilul alearga de la o masina la alta
-
Nu adormiti, bate de zor in tabla inghetata,
nimeni nu-l aude.
Ingenuncheaza pe gheata – cioburi si canta catre ceruri,
mai sus de zgarie-nori,
ii sangereaza genunchii,
ii e frig,
vocea urca in valuri.
Deodata un inger
deserta din causul plapand
un rotocol de stele
in cantec,
in clestar,
in jur si peste oras,
intinde mana copilului
amandoi dantuiesc prin zapezi,
si aprind cerul, vitrina de la Macys, podul
e intaia noapte de iarna
si lumina,
copilul de mana cu ingerul iernii
adoarme
cu fruntea lipita de geam,
ninge in oras.
