Intaia lumina de Advent

As fi vrut sa scriu despre asezarea joasa de dinapoia garii din Sibiu cu mult intuneric si strazi mizere.

Nu ne pasa de nimic.

Lumina aceea de decembrie si cantecele noastre insemnau mult mai mult decat toate ghirlandele si bradul din Rockenfeller Center.

Am aprins prima saptamana inainte careul Adventului, de coroana de brad

si ma rog sa fiu acasa.

De ani m-am cam saturat de drumuri.

Asa ca am dedicat un poem zilei de Advent :

 Balada ingerului de iarna

Un copil in Manhattan-ul nins,

impovarat sub ghirlande si visuri bradul

nu mai e verde si cetina se sterge,

                fard mincinos pe chipul serii.

Isi lipeste fruntea de geamul dintre jucarii si bulevard.

Trenul electric isi invarteste vagoanele,

se lasa mazga,

stelele sunt doar cele din staniol si fosfor lipite pe pereti,

intunericul soarbe ultimele raze,

si trenul intepeneste la margine de ocean,

Taxiurile zac mute,

cel ce adoarme sortit noptii eterne fi-va.

Copilul alearga de la o masina la alta

-          Nu adormiti, bate de zor in tabla inghetata,

nimeni nu-l aude.

Ingenuncheaza pe gheata – cioburi si canta catre ceruri,

mai sus de zgarie-nori,

ii sangereaza genunchii,

ii e frig,

vocea urca in valuri.

Deodata un inger

deserta din causul plapand

un rotocol de stele

in cantec,

in clestar,

in jur si peste oras,

intinde mana copilului

amandoi dantuiesc prin zapezi,

si aprind cerul, vitrina de la Macys,  podul

e intaia noapte de iarna

si lumina,

copilul de mana cu ingerul iernii

adoarme

cu fruntea lipita de geam,

ninge in oras.