Dimineața își lipește fruntea de geamul gheață,
degetele strânse ar vrea să spulbere iarna
își revarsă părul și se crede zeița primăverii
peste crânguri, peste zăpadă.
Cantonierul așteaptă cu fanionul împietrit venirea
trenului.
Dimineața deschide ușa dinspre răsărit,
stelele se rostogolesc pe autostrada pustie.
bariera s-a plecat în rugină.
Totul e neclintire.
Ea, în alb, străbate peronul.
Din depărtare țipătul trenului scutură brazii, turnurile,
acoperișurile.
Ca o vietate se gudură anunțând soarele.
Ea își flutură șalul,
mai jos primele
clopote își strigă strălucirea în verde și cleștar.
Cantonierul zâmbește, fanionul face
