Poemele ingropate rasar precum florile din iarna

Dansatoare spaniolă
de R.M.Rilke


Cum alb, ţinut în mînă, un chibrit,
cînd încă nu e flacără, se sfarmă
şi limbi ţîşnesc-: începe-aşa, grăbit,
pe lîngă spectatori, în cerc mărit,
fierbinte dansul ei rotund, cu larmă.
Şi brusc e numai flacără, arzînd.
Ea cu privirea muşcă-n păr, flămînd,
şi rochia şi-o-ntoarce-ntr-un ocol
cu iscusinţă, prin acest pîrjol,
din care, goale, braţele cutează
şi, zornăind, se-ntind, ca şerpii-n groază.
Şi-atunci: de parcă-ar vrea întruna foc,
îl prinde şi-l azvîrle la un loc,
c-un gest, poruncitoare şi semeaţă.
Priveşte-apoi: aprins îi stă în faţă
şi nu se lasă,-acolo jos, înfrînt.
Dar, ridicîndu-şi fruntea, zîmbitoare
salută-ncet şi, fără un cuvînt,
ea îl striveşte-n sprintene picioare.
(Traducere Mihail Nemes)

Exigenta pierduta a scolii romanesti

Nu cu multe saptamani in urma am rasfoit cu nesat si nostalgie randurile unui blog dedicat Domnului Profesor Dumitru Irimia, un inegalabil lingvist si deschizator de drumuri in scoala romaneasca.
Mi-a fost profesor in anul I si IV la Iasi.
Primul semestru universitar si pacatele tineretii m-au impins spre un studiu superficial al cursului sau de Lingvistica Generala, ca urmare am picat.
Ma bucuram de apreciere, de respect, de intelegere datorita talentului meu de poet, insa aceasta nu l-a impiedicat sa nu ma ierte. Impactul cu nereusita, cu pierderea bursei pentru semestrul urmator m-au invatat minte.
A fost primul examen in cariera mea de student, si acela picat.
Ii raman si astazi recunoscator pentru trezirea la realitate, revenirea la restanta m-a obligat sa aprofundez studiile lui Ferdinand de Saussure si ale lui Eugen Coseriu.
Pe parcursul anilor studentiei am frecventat cercul sau de lingvistica si am participat apoi la cateva dintre editiile Colocviului National Studentesc " Mihai Eminescu". In anul IV am fost printre cei ce au obtinut note maxime la examenele sale (alaturi de colegii de grupa Zamfir Balan, Gh Finaru, Cristian Arhip, Odette Buzea, astazi distinse cadre didactice)
Dumitru Irimia nu se temea de nimic, de nimeni.
Se comporta asemnea chirurgului sigur de instrumentarul lui si opera o materie inca neexplorata indeajuns pana la cursurile sale - impunand ordinea, rigorile structuralismului, analiza in legi, metode noi de reconsiderare ale limbii.
A imprimat sutelor de studenti respectul fata de studierea limbii romane dezbarate de inchizitia ruso-stalinista si mai ales fata de textul literar: produs sublim, suprem al scriitorului de mare talent.
Sa nu uitam ca Dumitru Irimia s-a inscris in aura scolii de filologie din Iasi continuand traditiile create de catre profesorii Gheorghe Ivanescu si Ecaterina Teodorescu.
Speram ca intr-o buna zi numele marilor dascali vor ramane intiparite nu numai in memoria fostilor studenti, dar si intr-un muzeu al scolii adevarate, al rolului acesteia pentru viitorul oricarei citadele spirituale.