Lanterna lui Jack

31 octombrie surprinde printr-o ingemanare de semnificatii pe care nu incerc sa le dezvolt in cele cateva randuri ale unei rubrici culinare.
Poate par ridicol, insa nu ma sfiiesc sa invoc experientele noastre din copilaria la sat ce au ceva in comun fie ele de origine celtica, ori nipona.
Bostanul, dovleacul au fost mereu la indemana copiilor indrumati de bunici in confectionarea de lampioane hazlii ce luminau ulitele uitate ale spatiului rural.
M-a cuprins rasul vazand ca astazi inainte de Halloween supermarketurile vand truse de unelte-cutite special destinate confectionarii unui felinar din dovleac.
As atribui simbolul sarbatorii de Halloween toamnei rodnice, bunastarii si a belsugului.
Preiau aceasta conotatie tocmai de la ameroindieni ce privesc toamna nu ca pe un lament de tip european, ci ca pe o victorie a verii intruchipate in roadele naturii.
Inainte de a trai in Canada si in SUA nu mi-as fi imaginat ca dovleacul constituie o sursa atat de bogata in retete culinare.
Supa de dovleac
Tocana de dovleac
Placinta de dovleac
Inghetata si chiar cafea cu gust de dovleac.

Carte catre un prieten sibian

S-ar zice ca sarbatoririle celor dragi se insiruie ca perlele rare.
La Multi Ani prietenului Corneliu V. Mihail cu parerea de rau ca am mai ratat o intalnire sibiana.
Ma repet uzitand de o sintagma copiata asijderea urandu-i :
"Gand bun si voie buna !"

Sibiul ca un dasag cu cristaluri
Se dedica prietenului Corneliu V. Mihail

1. Pastel de toamna fara frunze ruginite
Gara ingropata in noapte,
funinginea tomnateca isi leagana somnolenta,
ultimul calator trezit coboara lespezile vagonului,
isi impleticeste pasii si nu se grabeste niciunde,
nimeni nu-l asteapta,
nimeni nu-l recunoaste impovarat de ani,
nici el nu cunoaste pe nimeni,
birtul cu copertina ca o prelata de camion militar impietreste inainte de vreme
intr-o natura moarta cu pahare nespalate si alcool prost. Ar fi scena oricarei intoarceri a celui plecat de acasa, cavaler imbatranit cu scutul abia tinut pe umar.
Parcurile au fost cimitire candva,
cladirile neterminate au fost parcuri candva,
boschetarii si hulubii dorm in buna vecinatate pestinentiala, de unde stelele si luna par insecte veninoase.
Dealul Ursulinelor si-a pierdut tramvaiul, asa cum fecioarele violate bucuria,
calator in propriu-i oras,
cu greu soarbe rachiul
cu gandul la prima betie din adolescenta cu vomitat pe zid.

E toamna,
calea padurii e doar alee cu rani sangerande,
de copaci fugariti.
Cate visuri de dragoste vor fi pierit cu trecerea in alta lume a castanilor ?

Am trecut la tinuta de toamna

Artarii aprind colinele,

vara e amintire insorita.

haiku-uri de toamna

1

artarii fara umbra

alamurile infloresc la drumul mare

toamna si-a pierdut salul

2

cristalul masoara ultima sorbire dinspre fluviu

drumetul la crama

in cupa de vin

3

trenul noptii surpa periferia

frunzele repeta arama in ninsoare

greierii si-au ingropat lauta

De ziua tatalui meu

Tatalui meu ce implineste varsta 80 ani, dar in acelasi timp se numeste Dumitru.

Astazi sarbatorim ziua Sfantului Dimitrie.

Sunt de mandru de tatal meu, desi nu a avut niciodata functii inalte si nici nu a absolvit vreo universitate.

La varsta de octogenar imi repovesteste episoadele vietii sale cu copilaria la tara intr-o familie numeroasa. Nu-si aminteste sa fi mancat pe atunci vreodata o ciocolata intreaga sau sa fi primit macar o punga de bomboane.A plecat la 14 ani ca ucenic intr-o fabrica din Bucuresti. Nu avea o gazda si nici unde innopta. A dormit pe acoperisul unei cladiri, manca foarte rau. Intr-o noapte i s-au furat incaltarile fiind nevoit sa mearga descult la munca.Anii postbelici cu venirea rusilor, cu schimbarile politice i-au ruinat si tineretea. Intre lozincile atarnate in fabricile nationalizate si o locuinta mizera, cu grup sanitar situat in spatele casei nu mai era loc pentru bucurii.Dupa casatorie s-a mutat la Sibiu unde timp de doua decenii am trait intr-o camera cu totii si ne spalam intr-un lighean. Lucra in trei schimburi ca strungar, revenind istovit din uzina de piese auto, prost aerisita, murdara.

Mi-l amintesc intrand in casa cu painea si salamul invelite in ziar ori ajutand bunicii ramasi la tara intr-o casa fara curent electric, lipsiti de orice ajutor material in afara de gradina din jurul casei si cateva gaini.

Mi-l amintesc in gara invechita din Sibiu luindu-si ramas bun in lacrimi la fiecare plecare a mea.

As folosi sintagma varstei prescolare zicand : « Tatal meu este cel mai bun ! » si sunt convins ca aceasta devine un plus de mandrie pentru toti cei ce isi aduc aminte de copilarie.

LA MULTI ANI, TATA !