Focurile de artificii, vestitele Pinata, dansurile interminabile cuceresc de la an la an tot mai multi americani. In preajma zilei de Cinci Mai (Cinco de Mayo), sarbatoarea nationala a Mexicului, numerosi sunt cei ce se intreaba: - Ce facem de Cinco de Mayo ? Te lasi furat de voia buna a celebrarii mexicane- o victorie a celor reveniti acasa, pe teritoriul anexat confederatiei americane ce nu prin revolutii sangeroase, nu prin acte teroriste reusesc sa ne cucereasca in prezent Nimic mai simplu si firesc sa te lasi ademenit de feeria primavarateca, prins intr-un joc al carui ritm nu-l stii, nu l-ai visat, dar te domina cu bucuria convietuirii in buna vecinatate indiferent de originea semenilor nostri.
Am gasit un display minunat cu imagini ale Sibiului de altadata. Cred ca postarea va suplini putin o reintoarcere in orasul copilariei fiecaruia dintre noi.
Ca in elegia lui Rilke toti suntem sortiti unui lamento continuu si nimeni nu ne aude daca ne plangem. Viena ar fi orasul de rascruce unde Germania se pierde in ritmul pustei ungare, in drumurile vechiului imperiu si tot calatorul se simte acasa, macar pentru o seara. Trece prea repede primavara si de aceea a a fost nevoie de tergiversarea unui dans lent ca waltz-ul sau laendler-ul, in a reconstitui langoarea unei dupa amieze in Prater, unde Dunarea prinde suflul de mare fluviu catre lume. Sunt ani si poate ecouri staruind in amintiri asemenea vuietului marii in scoici. E ziua mamei si ce poate descrie un fiu instrainat si ratacitor in gandurile nedeslusite deasupra infloririi ? Mama imi spunea deseori ca Sibiul e o mica Viena. I se umezeau ochii de fiecare data la auzul valsurilor vieneze si mai ales cand acestea rasunau din plin in localurile sibiene de altadata. Mana mamei ce framanta aluatul sarbatorii de primavara, ca pe un vis irepetabil te indreapta catre burgul neincapator atator lacrimi si diamante siroind printre pietre de bazalt. Nimic mai sfasietoare ca ziua fara dimineata, ca floarea fara albina e singuratatea mamei cand copiii sunt dusi de acasa. La Multi Ani si Sarut Mana, Mama ! Si stiu ca in vremurile de altadata in camera mica de la subsol, trecutul nu poate fi ingropat. Nu e alta catedrala poleita in aur sa reverbereze cantecele noastre din periferia joasa mirosind a iasomie in floare.
A fost un trubadur al vremurilor bune romanesti si al visului bucurestean ca prelungire a Parisului. Poate terasele si interpretii de astazi ar invata din farmecul si romantismul muzicii de ascultat la un pahar. Cine va sprijini o renastere reala a unui spirit specific Romaniei ?
