Tristete de mai

Ca in elegia lui Rilke toti suntem sortiti unui lamento continuu si nimeni nu ne aude daca ne plangem.
Viena ar fi orasul de rascruce unde Germania se pierde in ritmul pustei ungare, in drumurile vechiului imperiu si tot calatorul se simte acasa, macar pentru o seara.
Trece prea repede primavara si de aceea a a fost nevoie de tergiversarea unui dans lent ca waltz-ul sau laendler-ul, in a reconstitui langoarea unei dupa amieze in Prater, unde Dunarea prinde suflul de mare fluviu catre lume.
Sunt ani si poate ecouri staruind in amintiri asemenea vuietului marii in scoici. E ziua mamei si ce poate descrie un fiu instrainat si ratacitor in gandurile nedeslusite deasupra infloririi ?
Mama imi spunea deseori ca Sibiul e o mica Viena. I se umezeau ochii de fiecare data la auzul valsurilor vieneze si mai ales cand acestea rasunau din plin in localurile sibiene de altadata.
Mana mamei ce framanta aluatul sarbatorii de primavara, ca pe un vis irepetabil te indreapta catre burgul neincapator atator lacrimi si diamante siroind printre pietre de bazalt.
Nimic mai sfasietoare ca ziua fara dimineata, ca floarea fara albina e singuratatea mamei cand copiii sunt dusi de acasa.
La Multi Ani si Sarut Mana, Mama !
Si stiu ca in vremurile de altadata in camera mica de la subsol, trecutul nu poate fi ingropat. Nu e alta catedrala poleita in aur sa reverbereze cantecele noastre din periferia joasa mirosind a iasomie in floare.