Un poem printre poeme

Intrarea in cliseu

Dimineata coboara din hotel, asa o numeai in zilele  acelea

                   si ascuns sub faldurile de flori,

precum Pan cel hidos,

ii priveai soldurile,

vesmantul usor ridica cerul, era un joc, de fapt mai mult decat atat,

ai fi vrut sa-i soptesti

sa-i vorbesti despre  flori, sa o asemuiesti cu mimoza ca o existenta alaturata

                            fara de care nu poti respira,

se intampla, si stii doar atunci cand mireasma florii ramane atarnata in vant

chiar si in toamna umbli prin aleile pustiite

                      dupa plecarea ei.

si te opresti din cand in cand cu ochii la treptele

                                                    pe care candva mimoza le tinea umbra.

Inapoia florilor ascuns,

                ca dupa o amintire stufoasa

privirile atarna si ele prin cetate,

cu petalele din orga cea mare,

                         si nu te poti desprinde de dimineata coboratoare  in primavara,

de miresme.

       

                                  

        

De pe la 1877, din ziua a noua a lunii mai. Discursul lui Mihail Kogalniceanu

[...] D-lor, si Camera, si Senatul, la interpelarile d-lor Stolojan si Falcoianu, au recunoscut ca suntem in stare de rezbel, au recunoscut ca suntem dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta si ca acele legaturi sunt rupte mai intai de catre Inalta Poarta.

[...] In starea de rezbel cu legaturile rupte ce suntem? Suntem independenti; suntem natiune de sine statatoare. (Aplauze) Insa d-lor, aci se opreste travaliul nostru? Aci se opreste misiunea noastra? Am ajuns la scopul urmarit nu de azi, ci, pot zice, de secole, si mai cu deosebire urmarit de la 1848 incoace? Mai intai de toate d-lor, sa ne facem intrebare: ce am fost inainte de declararea rezbelului? Fos-am noi independenti catre turci? Fost-am noi provincie turceasca? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Strainii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodata. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Insa era ceva. Erau niste legaturi sui-generis, niste legaturi care erau slabe cand romanii erau tari; niste legaturi care erau tari cand romanii erau slabi (Aplauze generale).

Incercarile Turciei, pretentiunile Turciei in contra noastra, daca in adevar nu sporeau, cel putin se repetau necontenit si mai mult in scris, caci in fapt nu se puteau face, pentru ca Turcia slabea din ce in ce mai mult, si numai cand slabea socotea de cuviinta a-si arata puterea catre noi, pe care ne credea slabi. In acest mod, rezistenta Turciei ni s-a manifestat mai cu seama in acesti din urma 20 de ani, nevoind sa intre in intelegere cu noi spre a preface acele legaturi sui-generis, care nu mai sunt ale secolului actual si care, daca nu mai erau de folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia. Rezultatul a dovedit aceasta. (Aplauze).

D-lor, eu nu voi sa fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat si care sunt in guvern, si care au fost, si care astazi iau parte in parlamentul otoman. Ei sunt datori sa vada ca au gresit cand au raspuns pururea si intr-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi in trista necesitate de a indrepta armele noastre in contra armelor turcesti indreptate asupra noastra; aceasta ne-a adus in trista necesitate ca, precum pe noi ne para Poarta si ne invinovatea ca am tradat interesele imperiului, ca am rupt buna-credinta, sa declaram si noi la randul nostru ca, fiindca tunul rationeaza si pune in aplicatiune amenintarile cuprinse in nota din 2 mai a lui Savfet-pasa, asemenea si noi am facut recurs la tun si tunul nostru raspunde tunului otoman (Aplauze).

Ne intrebati acum ce suntem? Suntem in stare de rezbel cu turcii; legaturile noastre cu Inalta Poarta sunt rupte si, cand va fi ca pacea sa se faca, nu cred ca un singur roman va mai consimti ca Romania sa reintre in pozitiunea ei de mai inainte, rau definita, hibrida si jignitoare [...] (Aplauze).

Asadar, d-lor deputati, nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata reprezentantei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta (Aplauze indelug repetate). Insa, d-lor, acum incep greutatile, fiindca noua noastra conditiune cu definirea independentei noastre intr-un mod mai determinat si mai absolut trebuie sa fie acceptata de Europa. Aci este cestiunea, aci se reclama patriotismul, aci se reclamaprudenta, aci se reclama sange rece. Eu, cat pentru mine, nu m-am ingrijit de loc de notele lui Savfet-pasa(aplauze); dar foarte mult m-am ingrijit de acele cuvinte zise la tribuna parlamentului din Londra ca Romania face parte integranta din Imperiul otoman si ca armata otomana poate trece Dunarea. Aceste cuvinte m-au ingrijit. Dar ce sa facem? Sa stam morti? Nu, d-lor, caci mortilor nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu compteaza cu mortii (Aplauze prelungite). Noi trebuie sa dovedim ca suntem natiune vie, trebuie sa dovedim ca avem cunostinta misiunii noastre, trebuie sa dovedim ca suntem in stare sa facem si noi sacrificii pentru ca sa pastram aceasta tara si drepturile ei pentru copiii nostri, si aceasta misiune in momentele de fata este incredintata fratilor si fiilor nostri care mor la hotare (Aplauze prelungite).

[...] Asadar, trebuie sa dovedim ca, daca voim sa fim natiune libera si independenta, nu este pentru ca sa nelinistim pe vecinii nostri, nu este pentru ca sa fim un popor de ingrijiri pentru dansii; din contra, si inca mai mult decat pana acum, sa aratam ca suntem o natiune hotarata sa ne ocupam de noi, sa ne ocupam de natiunea noastra, sa ne ocupam de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stari morale si materiale, iar nicidecum ca sa ingrijim, ca sa nelinistim pe cineva. Noi voim sa fim bine cu toate puterile si cu Rusia, si cu Austria, si chiar cu Turcia; si cu Turcia vom face legaturi noua, [...] iar nu sa ramanem in acele legaturi ca pana astazi, care nu mai au ratiunea lor de a fi.

Ma rezum, d-lor: voim sa fim independenti, pentru ca voim sa traim cu viata noastra proprie, pentru ca nu voim sa mai patimim pentru greselile altora, pentru ca voim ca la gurile Dunarii de jos sa fie un bulevard in contra rezbelului. (Aplauze).

[...] Inca o data va declar, d-lor, in numele guvernului ca noi ne privim ca in rezbel cu Poa

rta, ca legaturile noastre cu Poarta sunt rupte, ca guvernul va face tot ce va fi cu putinta ca starea noastra de stat independent si de sine statator sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvernul, si dv., si tara intreaga o doreste sa o vada cu o ora mai inainte (Aplauze prelungite).

Bun venit acasa lui Florinel Enache !

Ma intristeaza ca pe ziua de 9 a lunii lui mai s-a vorbit putin de Proclamarea Independentei Romaniei de la 1877 si de discursul lui Kogalniceanu. Se pare ca sarbatoarea a fost prea mult umbrita de integrarea in Europa cu consecintele uneori de transformare a Romaniei in colonie. Sa ne oprim doar cateva minute si sa ne gandim la cat de importanta e ziua independentei pentru americani si pentru alte tari.

Soldatul roman Florinel Enache s-a  intors in tara. Conferirea distinctiilor de onoare, cinstirea sa si intrarea in tara ca un erou nu sunt decat consolidarea respectului suprem acordat celui ce isi risca viata pe campul de lupta.

Primirea oficiala, semnarea cam tardiva a decretului de acordare a titlului de cavaler de catre presedinte, ditirambii abundenti vin din partea unora dupa vizita presedintelui american Obama odata cu popularitatea acestui eveniment.

Tragismul lui Florinel Enache nu trebuie exploatat ca un subiect-vanatoare dupa senzational, dupa audienta.

Sa nu uitam eforturile personalului din spitalul Walter Reed din Bethesda, MD, datorita carora viata lui Florinel i-a fost salvata.

Promisunea Ministrului Apararii din Romania confirma ca banii nu sunt mai importanti decat viata. Sa speram ca autoritatile romane si cei apropiati il vor ajuta si mai mult .

Intr-o nuanta limpede randurile ziaristei Anca Oegar ne amintesc de importanta romanului aducator de renume stralucit tarii noastre, si drapelului romanesc;

“Iar preşedintele, când i-a strâns mâna, a salutat România, i-a salutat pe toţi soldaţii români, şi pe cei care luptă alături de cei americani, a salutat demnitatea şi determinarea lui Florinel de-a înfrunta viaţa într-un scaun, dându-ne un exemplu nouă, tuturor, că indiferent cât de greu ne-ar fi, undeva, peste Ocean, exista o mână întinsă României. Aceasta este semnificaţia vizitei şi asta ar trebui să înţeleagă cei care conduc această ţară.
Şi asta în timp ce, sub ochii noştri, România se transformă în ţara tuturor compromisurilor.” http://www.elcobrador.info/2013/04/romania-lui-florinel-enache.html