Marketing

Gheata de vanzare in plina iarna.

Euphorion, in lumina noua

Oare cati sibieni se mandresc cu aura pleiadei Cercului Literar si cinstesc revigorarea literarurii de dupa '40 incoace printr-o sincronizare cu cea din Europa vestica ?
Intr-o perioada cand limba rusa stalinista se scria in rosul stelei cu cinci colturi, scriitori de talie universala prin traducerile, cartile si studiile critice au consolidat temelia literaturii romane contemporane.
De la o generatie la alta scrisul la Sibiu isi mentine flacara datorita catorva nume ilustre: Mircea Ivanescu, "cel mai mare poet roman in viata" (citand un prieten), Dumitru Chioaru, I.R,Vacarescu, Andrei Ileni, Andrei Terian, Ion Dur, Mihai Posada sa, neuitand pe cei mai tineri abia iesiti din randurile studiilor universitare.
In burgul nicicand dezgolit de mistere revista Euphorion implineste doua decenii de la aparitie in lumina noua.
Mi-as dori ca audienta acestei reviste sa creasca odata cu saltul informaticii, pe net. Inteleg cat de greu e in lumea contemporana difuzarea presei scrise.
Mi-ar place sa pot citi din operele ori din articolele confratilor sibieni.
Ca editor al unui saptamanal electronic http://www.romanialibera.com/ (Washington DC) realizez facilitatile circulatiei cuvantului scris si pe net.
Calitatea revistei se datoreaza stradaniilor lui Dumitru Chioaru si ale lui I.R.Vacarescu re-creatori ai seriozitatii cuvantului scris intru documentare, intru decenta academica si intru originalitate.
Daca diletantii si amatorii de ocazie gasesc publicatia elitista nu putem decat sa-i mai trimitem la sursele lecturilor serioase sa nu zic altundeva.
Avand in vedere existenta catorva reviste si organisme de cultura la Sibiu s-ar impune o fuziune profesionala, o conlucrare sub egida unui scop unic: consacrarea Sibiului ca oras distinct, altfel decat multe alte targuri din lume.
Felicitari redactorilor, felicitari tuturor ce in perioadele neoinvaziei turco-maneliste in Romania sustin proiectul revistei Euphorion, un pas decisiv in urbanizarea culturii contemporane.

In memoriam, Ioan Halmaghi

Fotografie inedita din prorpia-mi arhiva. Sibiu 2005, Sala Senatului Universitatii Lucian Blaga.

Vecin, indrumator spiritual si un mare om de cultura Ioan Halmaghi s-a stins din viata in urma cu an.

Publicistul sibian s-a reintors in Romania, in cartierul de dincolo de Gara Mare din Sibiu, acolo unde a petrecut anii adolescentei ca liceean la Gheorghe Lazar, acolo unde si mama acestuia a trait pana in ultimele zile de viata.

Ca pensionar universitar american (unde a trait cateva decenii) si ca un eminent colaborator al postului de radio Vocea Americii ar fi putut sa-si duca o existenta decenta in statul Ohio.

A revenit la Sibiu, nu departe de Tara Fagarasului sa-si continue munca de carturar roman.

Inainte cu cateva luni de la moartea sa(noiembrie 2008), revazandu-l la o cafea l-am intrebat daca nu se intoarce in SUA. Mi-a raspuns ca ii e dor sa revada America in intinderea ei, cu fascinatia diversitatii vietii de acolo, insa mai are de scris, de asternut pe hartie o parte din istoria Romaniei , din istoria-i proprie (in mare petrecuta in inchisoare ca detinut politic).

Un om blajin, cu accentul sibian nealterat nici de trecerea prin Bucuresti, nici de trecerea prin SUA mi-a povestit despre proiectele sale, dorinta de a participa la manifestarile romanesti din Canada, pe Campul Libertatii si atatea altele.

Suferintele, inaintarea in varsta si pierderea pe rand a fiintelor dragi: mama, sotie, surori si prieteni nu l-au insingurat, nu i-au transformat sufletul in ura.

Ii citeam in ochi bucuria de a fi alaturi de sibieni, sa impartaseasca celor mai tineri decat Domnia Sa secventele unei alte lumi. Nepotii, vecinii, presa locala si pana si cateva ospatarite necunoscatoare de carte l-au numit Unchiul Gianni, altii Americanul.

Stim ca acolo unde te afli, si unde nu mai e durere si nici tristete, si poate ne citesti randurile, iti promitem ca nu te vom uita nicicand !

Strada noastra numita Ana Ipatescu ar merita sa-si schimbe numele in cel al marelui ziarist Ioan Halmaghi.

Despre orga cea mare din Sibiu

Exista mereu un Sibiu misterios care in ciuda statutului de burg minuscul ascunde istorii inca nescrise. Razvan Pop a elogiat printr-un blog orga Bisericii Evanghelice din Sibiu.
Cati cunosc oare legenda galbenilor ascunsi de ochii hrapareti ai inavadatorilor pagani ?
Fara acei galbeni astazi nu ne-am putea desfata auzul cu apa muzicii rasfirandu-se prin tot Sibiul.
Acest poem a fost intial dedicat lui Emil Hurezeanu si publicat gratie lui Liviu Antonesei in Opinia Studenteasca din Iasi, cu ani in urma.


Concert de orga

Jungerwald cu tramvaiul pe Calea Dumbravii,
Valea aurie cu cativa aluni e inceputul sufletelor noastre
sareau gardul speriind trecatori nocturni,
nu stiai pinul, otetarul; visam
la receptionera gerlinde.

Ne vom fi ingropat in jocuri naïve – e ca si cum
ne rugam pentru turmele din primejdii,
ai aruncat haina (peste tundra) si a rasarit padurea
oprind furtuna.

In oricare parte a orasului,
departe de zarva teutona
rasuna preludiile lui Buxtehude, organistul
a uitat sa mai coboare.
la portile cetatii paganii maslinii; rapeau copiii si fecioarele,
ciuma sforaia prin hanuri
orga se ridica odata cu doliul oropsitilor.
nici un incendiu nu i-a ciuntit trupul,
pe-atunci secase riul…

Se opresc vanzatorii de verdeturi si turistii
vreun sunet rugineste-n lacrimi,

Toamna strange galben cu galben,
umple dasagii
si nu ajung cat aurul ascuns pentru marea orga.

De Sfantul Valentin

Incerc sa imi imaginez ziua dragostei ca o seara a zamislirii painii si a permanentei familiei.
Oriunde va aflati si cu cine va aflati un gand de bine.


Biserica dintre blocuri

I
Griu cu griu inunda vara,
ce adiere ma-mbie-n falduri ?
Miristea-si inchide pleoapa-n farduri
grele ;focul ridica nimbul, para.

Imbratisase culegatorul spicele unduitoare
dorindu-si-le pe toate; de acum
orsice trecator, orbit ramine-va pe drum,
de lanuri, dans si soare.

Luminile pier,
izbindu-se intre ele,pierd conturul,
Casa doarme si-si leagana antenele
Prin care visele cad ca din eter.

Miinile tatei fring piinea calda,
viseaza la fastul din ajun, la miile de dansatoare
ascunse-n inchipuire cum in Orient cindva
fecioarele in portocala coborau, dup-o cristalina
scalda.