Breakfast in America. Talking about Romania

Sambata dimineata. Dupa o sedinta de lucru cu colegii mei de lucru am mers la un restaurant specializat pe mic dejun, International House of Pancakes, o taverna deschisa 24 ore. In rutina discutiilor despre vreme si despre nimic ma intreaba ce se mai aude cu Romania. Le spun ca tocmai s-a schimbat guvernul cu o zi inainte. Gabriel pune pe cautare schimbare de govern in Romania, gaseste o droaie de informatii pe Smart phone.

Discutam in linii rezonabile despre o tara lasata in urma si despre care colegii mei americani mai tineri cu peste 20 ani nu stiu mai nimic, si nici nu doresc sa le ruinez micul dejun cu cu istoria de la Burebista pana la Basescu.  De cand cu facebookizarea cei din jurul meu mai afla cateceva despre mine si despre plaiurile natale.

Nu stiu ce sa le spun. Ma aflu printre ei si ei stiu ca sunt roman. Imi aduc aminte de baietelul unui prieten din Germania ce spunea copiilor la gradinita cu multa solemnitate : Mein Vater kommt aus Rumanien !

- De ce nu te intorci in Romania ? Esti inteligent, ai casa, ai lumea ta si poate cei de acolo au nevoie de tine…

Tac. Se schimba inca un guvern pe malul Dambovitei si se vor mai schimba si altele. Oare va fi vreun semn ca ne vom putea intoarce in Romania ?

Imi sorb cafeaua in timp ce colegii mei trec mai departe in tineretea fara griji, in bucuria unei zile de primavara, si imi spun ca mai e loc si pentru mine la umbra zecilor de pomi inverziti, chiar daca nu e acasa.

Nici nu poti cere mai mult in viata !

Carte de Sfantul Gheorghe

Astazi il sarbatorim pe Sfatntul Gheorghe. Uneori asocierea numelui consacrat biblic sa aiba o influenta asupra persoanei ce il poarta. Exista deja preocupari in acest domeniu...
Nu departe de mine, intr-un stat invecinat am un prieten pe nume George. Daca e sa ma iau dupa trimiterile numelui gasesc ca George al meu se identifica in a fi un om exceptional amintindu-mi de lumea aleasa, educata si binevoitoare, pe cale de disparitie - mostenire din satele de altadata. Putini se opresc astazi sa admire albul iiei, al simplei panze de in mereu pastrata curata nu prin clor sau alti detergenti sofistificati, ci prin sapunul de casa si apa raului.
Inainte nu se spunea spala, ci se lamureau panza, rufele. Verbul a lamuri imi suna atat de semnificativ si amplu.
la fel si sufletul lui George, un om ca miile de romani plecati din tara si pripasiti in lumea exilului, se lamureste prin fapte bune, prin rolul unui tata si bunic exemplar ce isi imparte ultimii bani pentru cei dragi fara a astepta vreo recompensa.
George ramane pentru mine o lectie a celui ce intelege ca mersul lumii merge altfel aici, in America si trebuie sa acceptam cu tristete ca intr-o buna zi copiii si copiii copiilor nostri se pierd de noi nemaivorbind limba si uitand de semintia noastra.
Imprejurarile legate de munca nu imi permit sa-i bat astazi la usa mereu deschisa, sa ma simt ca la mine acasa, si sa dialogam, sa ne bucuram de partajul unei amintiri comune, tara pierduta din noi si de langa noi.
Sotia-i draga, Zina ii e suflet aproape si ne incanta cu painea plamadita ca acasa la Sibiu.
Imi fac timp insa si sa lamuresc cateva cuvinte iscate dinauntrul meu, sa ne amintim ca in zi de sarbatoare la sate taranii cei apasati, umiliti si marginalizati, cei fara de baie si sampon reuseau sa se poarte frumos, sa-si potriveasca vorba, sa iasa imbracati in alb, in inul neuitat al unei zile de primavara.

Nimic nu s-a schimbat din perioada lui Diocletian- omoratorul Sfantului George, mai ales pentru noi locuitorii Daciei magna. Daca nu ne mai apasa altii, am ajuns sa ne otravim intre noi, sa ne torturam in vrajba si dezuniune. Nu numai pentru cei de acasa e nevoie de lamurirea sufletului intr-o alta apa, ci si pentru cei departe de tara, departe de noi insine!