Carte de Sfantul Gheorghe

Astazi il sarbatorim pe Sfatntul Gheorghe. Uneori asocierea numelui consacrat biblic sa aiba o influenta asupra persoanei ce il poarta. Exista deja preocupari in acest domeniu...
Nu departe de mine, intr-un stat invecinat am un prieten pe nume George. Daca e sa ma iau dupa trimiterile numelui gasesc ca George al meu se identifica in a fi un om exceptional amintindu-mi de lumea aleasa, educata si binevoitoare, pe cale de disparitie - mostenire din satele de altadata. Putini se opresc astazi sa admire albul iiei, al simplei panze de in mereu pastrata curata nu prin clor sau alti detergenti sofistificati, ci prin sapunul de casa si apa raului.
Inainte nu se spunea spala, ci se lamureau panza, rufele. Verbul a lamuri imi suna atat de semnificativ si amplu.
la fel si sufletul lui George, un om ca miile de romani plecati din tara si pripasiti in lumea exilului, se lamureste prin fapte bune, prin rolul unui tata si bunic exemplar ce isi imparte ultimii bani pentru cei dragi fara a astepta vreo recompensa.
George ramane pentru mine o lectie a celui ce intelege ca mersul lumii merge altfel aici, in America si trebuie sa acceptam cu tristete ca intr-o buna zi copiii si copiii copiilor nostri se pierd de noi nemaivorbind limba si uitand de semintia noastra.
Imprejurarile legate de munca nu imi permit sa-i bat astazi la usa mereu deschisa, sa ma simt ca la mine acasa, si sa dialogam, sa ne bucuram de partajul unei amintiri comune, tara pierduta din noi si de langa noi.
Sotia-i draga, Zina ii e suflet aproape si ne incanta cu painea plamadita ca acasa la Sibiu.
Imi fac timp insa si sa lamuresc cateva cuvinte iscate dinauntrul meu, sa ne amintim ca in zi de sarbatoare la sate taranii cei apasati, umiliti si marginalizati, cei fara de baie si sampon reuseau sa se poarte frumos, sa-si potriveasca vorba, sa iasa imbracati in alb, in inul neuitat al unei zile de primavara.

Nimic nu s-a schimbat din perioada lui Diocletian- omoratorul Sfantului George, mai ales pentru noi locuitorii Daciei magna. Daca nu ne mai apasa altii, am ajuns sa ne otravim intre noi, sa ne torturam in vrajba si dezuniune. Nu numai pentru cei de acasa e nevoie de lamurirea sufletului intr-o alta apa, ci si pentru cei departe de tara, departe de noi insine!