Printre multele pseudorestaurante si birturile spoite doar de ambitia grobiana a unor patroni dornici de chiverniseala rapida se impun si cateva localuri ce merita o nota maxima. Rubrica noastra Gastronomie si Stil lanseaza invitatia tutoror iubitorilor artei culinare din Romania si din diaspora sa ne impartaseasca impresiile, experientele si chiar retetele proprii in ideea propagarii calitatii restaurantului romanesc, ca element definitoriu in domeniul turismului.
Restaurantul Nautilus din Bucuresti (Strada Popa Nan Nr.48) se distinge prin specificul pretentios ales, dar si prin calitatea mancarii, prin ambianta interioara, prin curatenia localului, prin servirea profesionala – toate acestea cumuland calificativele celor mai pretentiosi clienti.
Ioan Oliu, proprietarul restaurantului, refuza cu modestie sa vorbeasca despre viata sa, despre el insusi, mentionandu-mi ca Nautilus e o realizare, un vis, o obsesie de ani de zile. Localul sau vrea sa fie o ambarcatiune si clientii sunt invitati la bord intr-un voiaj culinar- un meniu subtil de bucate exotice si mediteranene. Ioan Oliu a absolvit cursuri de specialitate in domeniu: Maitre d’Hotel la Genova; Maitre Sommelier, la Marsilia; Hotel Management in Amsterdam. A cutreierat lumea asemenea unui lup de mare lucrand pe vase de croaziera ca manager executiv si coordonator de ocazii festive. A refuzat oferte avantajoase preferand sa se intoarca in tara si sa deschida acest restaurant.
S-a lovit de dificultatile inceputului in gasirea personalului calificat, in a gasi ingredientele costisitoare si apoi, partea cea mai sensibila, in punerea pe piata unei bucatarii indraznete pe piata romaneasca.
Restaurantul are ca specific fructele de mare. Meniul mi-a retinut atentia prin cateva nume – piese de rezistenta: Carpaccio de somon; Ciorba Cajun din fructe de mare ,Ciorba picanta din fructe de mare (creveti , bucati de calamari, baby schrimps, caracatita, tiger schrimps, midii, scoici , vongole),pregatita dupa o traditionala reteta antileza; Gustare Nautilus Componenta: Coktail din Fructe de Mare(Spania), Gravalax de somon(Norvegia), Dum roll de Hering(Suedia), Timbale din fructe de mare(Franta), Red caviar(Norvegia), Black caviar(Danemarca), Icre stiuca(Romania). Gramaj: 300; Creveti imperiali pe grill, flambati in coniac etc.
Restaurantul isi propune din start operarea cu ingrediente de calitate si nicidecum cu susbtituenti ieftini ori inselarea clientului, o practica din nefericire, inca prezenta in multe restaurante romanesti. Numele mancarurilor nu sunt o enuntare neologistica doar de dragul de a impresiona, respecta retetele si semnaleaza in acelasi timp provenienta, specificul acestora.
In acelasi timp Ioan Oliu impune o serie de sushi si miniaturi culinare nipone pregatite de un bucatar specializat si atestat cu 3 stele de Le Guide Michelin.
Decorul interior epateaza prin tonalitatea culorii albastru marin sau denim cu liniile unui maro deschis- pastelat ca de lemn de cedru, prin acvariile cu pesti exotici (printre care rechini oceanici), prin navoade, scoici, corali sa.
Vinurile impun o selectie de cateva soiuri adecvate meniului : Byzantium – Rosso Di Valachia DEALURILE MUNTENIEI; Gran Coronas SPANIA; Barolo - Dolcetto D’Alba ITALIA.
Ioan Oliu, un iubitor de muzica si spectacole, cu sprijinul lui Ioan Gyuri Pascu (Divertis) organizeaza in fiecare seara de vineri cate un concert de folk, rock, pop, country sa. Pe 21 martie ac Nautilus a fost scena unei muzici veritabile a Rromilor din Rusia sustinuta de Radu Captari si Igor Caras-Romanov. Serile muzicale permanentizeaza atmosfera Casei Eliad.
Restaurantul prelungit printr-o terasa acoperita se desprinde de kitchu-rile de duzina, se califica in competitia localurilor de calitate unde petrecerea unei seri este mai mult decat o simpla cina.
Inchei cu mesajul de invitatie, lansat de catre Ioan Oliu ce nu mai are nevoie de nici un alt comentariu: „Recent am deschis acest restaurant (...)cu gandul de a crea un loc unde sa ne intalnim cu voie buna, sa discutam despre retete pe care le-am adunat peste zece ani de strabatut intreaga lume, sa gustati dupa preferinte, sa ascultam si sa cantam muzica adevarata „ (www.restaurantnautilus.ro)