Vara s-a întins în iarbă
despuiată de falduri
și tu în spatele unui chiparos o privești cu nesaț,
ai dori ca scurgerea de nisip alunecător să zidească timpul
ea să nu-și oprească alintul în oglindă,
și șoldurile arcuite susțin lumina,
ea se preface că nu știe că tu de acolo o devorezi în mii de
scene din nu știi ce filme
ori romane,
și mai departe
cad
hainele culori
înalță fructul din adăncuri,
seva din miresme și polen,
ea si-ar fi dorit ca tu să o întâmpini – de teamă, să nu
plece
pasăre speriată de pripite gesturi …
Tu ai fi vrut,
ea te aștepta ,
și a împietrit imaginea într-un ecran căt un lac în
nemișcare,
între tine și ea.
Ai fi vrut să nu termini inghețata prea repede,
asfaltul zgâlțâie totul
soare, cer, copaci, geamuri.
A rămas pantoful ei,
amintire scrijelită la ieșirea către arini.
