Friday, July 31, 2015

Mein Vater war ein Wandersmann

Incet, incet campul se rareste spre sfarsitul verii, florile palesc, pasarile calatoare se retrag, la fel si anii nostri rapind pe cate unul dintre noi cu arcanul mortii.
Cu fiecare prieten disparut imi fac un bilant inapoia umerilor neobositi de drum, de ratacire.
Sunt un umil cetatean, umilit alteori, injurat, barfit pentru nu a fi fost la casa mea, de a nu fi respectat regula atator simple cumintenii conformiste.
As enumera insa multe bucurii produse multora dintre prietenii mei, buzunarele mele mereu goale si berile platite altora. Nu regret si daca maine incep viata, as fi la fel.
In urma cu ceva timp am fost alaturi de cativa prieteni in a-l sprijini pe regretatul pictor sibian Ion Vincent Danu.
Datorita catorva contacte de ale mele tablouri din creatia sa au fost vandute. De doua ori am trecut granita Canadei inspre SUA cu tablouri nu de marimea unei carti postale. Nedeclararea operelor de arta aduce amenzi, si chiar confiscarea bunurilor.
Nu sunt bogat, am ramas poet, nomad, si boem.
Nu cunosc ipocrizia pomanagiilor adunati la sicriul celui plecat dintre noi si risipind o lacrima.
Am risipit timp, am cinstit pahare, am avut mereu larg deschisa usa oaspetilor. Au fost apeluri pe FB ori prin alte site-uri initiate de catre Adrian Grauenfels. As numi cateva persoane din diferite tari ce prin generozitatea lor l-au ajutat financiar pe Danu si iata ca se dovedeste -cinstirea cuiva o faci atunci cand persoana e in viata.
Florile, oratiile funebre sunt de prisos si dureaza o o ora dupa care fiecare se intoarce la casele lor.
Mi-a placut mereu ideea muntilor ce se intalnesc si a oamenilor. Parintii mei au locuit la doi pasi de gara si si-au impartit paine cu zeci de oaspeti. De copil i-am intrebat consternat:
- De ce vine atata lume la noi in casa ? Suntem hotel ?
- Lasa-i sa vina. Sunt calatori ! Intr-o zi vei vedea si tu cum e sa fii printre straini !
Sunt ani si cuvintele tatalui meu isi gasesc ecoul. In ciuda imaginii mele de boem, de vagabond iresponsabil am intalnit oameni, prieteni ce ma accepta asa cum sunt, asa cum accept oamenii fara a incerca sa-i schimb ori sa-i critic. Am inteles ca in lume am gasit rasplata a ceea ce am intreprins eu  pentru altii, si pe aceasta cale ma simt implinit sufleteste.
Sunt sarac, dar sunt bogat prin prietenii mei, si asta e deajuns.
M-a intristat mereu acel "zbor in noapte" al lui Saint Exupery din care nu s-a mai intors. Au ramas paginile sale, cultul sau pentru prietenie mai ales si ideea ca fiecare dintre noi poate fi un "mic print".
Recunosc ca nu sunt perfect si nu-mi iert adesea propriile-mi greseli.  Doua enunturi din A. Saint Exupery m-au convins sa cred ca" prietenii sunt aceia ce nu incearca sa te schimbe, judece si te accepta" si mai ales  ca"placerea adevarata este de a sta cu cineva la masa".
Ion Vincent Danu face parte dintr-o galerie de prieteni sibieni disparuti al caror suflet e mereu deschis,
generos si pur.
Anul trecut fiul meu Sebastian, l-a vizitat in Sherbrooke, pe timp de iarna. Au baut o cafea impreuna.
- Tata, Danu este un om atat de bun si nu stia ce sa-mi mai dea. Acestea au fost cuvintele unui fiu crescut de la 6 ani in Canada. Romania pentru el se construieste prin comportamentul nostru al celor din afara.
Invat  de fiecare data ca pretuirea aproapelui e aprinderea focului cand ne e frig.
La Sibiu masa din lemn de la Butoiul de Aur ori de la Bufnita scaunele libere cinstesc memoria artistilor  plecati in "zbor de noapte".
Dormi in pace, Danu !














Thursday, July 30, 2015

Selfie cu moartea


Ion Vincent Danu, pictor si om de cultura sibian se numara printre prietenii si colegii de cenaclu, din perioada liceala. In acea vreme visam ca arta e un refugiu si nu numai atat, aer fara de care nu putem trai.

Multi dintre noi- prieteni si colegi de breasla, fideli crezului artistic nu ne-am imbogatit.

In ultimul an, Danu a luptat cu moartea precum cavalerul din Durer. Nu s-a plans niciodata si nu l-am surprins plangandu-se de cancerul necrutator.

Nu in resemnare, nu in panica, ci in deplina forta creatoare, asemenea unui scolar silitor si-a facut temele una cate una.

Nu vreau sa accentuez asupra evenimentelor tragice familiale prin care altii in deplina sanatate nu ar fi reusit sa le treaca.

Fiecare zi recastigata din pariul cu moartea l-a facut sa se bucure, sa se trezeasca dimineata cu grijile vietii cotidiene: plata ratelor masinii, asigurarea unei zile mai bune nepotilor.

Cu ceva timp in urma mi-a marturisit ca se simte impacat, ca ar mai fi fost multe vise de inramat. Am recitit un pasaj autobiografic dedicat bunicului sau, Moshu. Inainte de moarte isi face un bilant cu cei dragi, ne deruleaza amintiri din liceu, si tot mai mult Sibiul ii apare ca o durere si mai adanca. Burgul de pe Cibin ni se infatiseaza intr-o cromatica onirica, in exclamatii coloristice apropiate tehnicii expresioniste. Orasul natal se repeta intr-un serial de cautari metafizice, tentative de intoarcere acasa.
 

Imi confia ca departarea de casa si micul oras Sherbrooke, din provinica Quebec si iarna nesfarsita – ii prelungesc exilul.

Idolul lui, pictorul Van Gogh s-a stins pe 29 iulie in urma cu 125 ani. Ion Vincent Danu a inchis ochii pe 29 iulie ac. intr-o coincidenta -as zice- magica. Blogul sau Van Gogh and I o suita de comentarii, amintiri, impresii si articole legate de viata sa si de crezul sau in pictura lui Van Gogh ar fi o invitatie la lectura, un recviem la fel de inalt ca si sunetele orgii mari din Biserica Sasilor din Sibiu.

Ne-a parasit asemenea unui oaspete blajin, s-a strecurat mult prea devreme din casa noastra cu eleganta celui ce nu doreste sa deranjeze. A inchis usa cu grija si ne-a mai privit indelung, a iesit cu fata precum bradul din muntii Sibiului, asa cum de fapt si intrase.
 

Ne-am trezit intristati sa nu-l mai avem printre noi, insingurati in odaia cu picturile sale, ne spunem ca ar fi trebuit sa-l fi cinstim mai mult pe cand era in viata.
 
PS In noiembrie 2013 am scris un poem .......

Pasarea Maiastra
            Se dedica prietenului Ion Vincent Danu
 
 
Vine o vreme – si zicea batranul satului:
- Copile, de acum saivanele de smarald se ingroapa in mazga, cerul
isi apasa cocleala grea,
                       manta peste umerii- crengi greoaie,
osteoporoza de la un arbore la altul duce vestea in sat,
 
clopotele dintre nori, saruturi intre sanii fugari din tinerete si in zori,
inainte ca lumina sa le suprinda goliciunea
si- iata un pastel, ingana cealalta voce din umbra
                                         pictorului pitit dupa tufisurile de mure,
nu mai stii, e toamna, e vara ori poate am imbatranit si noi in moleseala
                                                                                                              difuza ne prefacem ca mai suntem tineri.
 
Si tot batranul satului cu gura cea spurcata de vornic continuu
nu tace.
 
I s-au uscat mainile, caciula botita-  scutura paduchii infrigurati de acum,
ani vanturati in strune rupte
deasupra lemnului de paltin inca infasurand corpul de femeie
-          noi ii zicem pur si simplu vioara.
 
Copiii ingana nici eu nu stiu ce,
sub platani, printre rotile de floarea-soarelui,
                                 arse,
si locomotivele, podurile– se descompun la trecerea hoardelor de lotri de fier vechi.
Nimeni nu-i vede, nimeni nu-i ajunge, nici macar gonacii nu-i simt.
 
La castel singurul loc de lumina, de zaiafeturi si mancare Kobe,
femeile mirosind a hermes danseaza
pe langa troli bortosi,
 
deasupra bordeielor cu pungi Kaufland in loc de geamuri.
 
Vine o vreme… si de la mic la mare, crede ca Pasarea Maiastra va poposi in cele din urma,
ranjeste batranul satului,
acum isi aduce aminte si pictorul,
e taranul cu pasarea outoare de aur,
pictat candva pe zid de carusel.
 
Batranul tiran si-a vandut aurul pe o gura de absint prefacut precum vorbele-i otravite
caruselul isi poticneste roata,
intr-o rana,
iarmarocul- un ceasornic in maruntaiele-i mecanice povarnit si el
totul tace in culorile diforme peste panza timpului,
 
pictorul surade,
e mult prea tarziu in pastelul sau
sa mai schimbe ceva,
gesturile, roibii impietresc
                      intr-o rostire nedeslusita.