Mein Vater war ein Wandersmann

Incet, incet campul se rareste spre sfarsitul verii, florile palesc, pasarile calatoare se retrag, la fel si anii nostri rapind pe cate unul dintre noi cu arcanul mortii.
Cu fiecare prieten disparut imi fac un bilant inapoia umerilor neobositi de drum, de ratacire.
Sunt un umil cetatean, umilit alteori, injurat, barfit pentru nu a fi fost la casa mea, de a nu fi respectat regula atator simple cumintenii conformiste.
As enumera insa multe bucurii produse multora dintre prietenii mei, buzunarele mele mereu goale si berile platite altora. Nu regret si daca maine incep viata, as fi la fel.
In urma cu ceva timp am fost alaturi de cativa prieteni in a-l sprijini pe regretatul pictor sibian Ion Vincent Danu.
Datorita catorva contacte de ale mele tablouri din creatia sa au fost vandute. De doua ori am trecut granita Canadei inspre SUA cu tablouri nu de marimea unei carti postale. Nedeclararea operelor de arta aduce amenzi, si chiar confiscarea bunurilor.
Nu sunt bogat, am ramas poet, nomad, si boem.
Nu cunosc ipocrizia pomanagiilor adunati la sicriul celui plecat dintre noi si risipind o lacrima.
Am risipit timp, am cinstit pahare, am avut mereu larg deschisa usa oaspetilor. Au fost apeluri pe FB ori prin alte site-uri initiate de catre Adrian Grauenfels. As numi cateva persoane din diferite tari ce prin generozitatea lor l-au ajutat financiar pe Danu si iata ca se dovedeste -cinstirea cuiva o faci atunci cand persoana e in viata.
Florile, oratiile funebre sunt de prisos si dureaza o o ora dupa care fiecare se intoarce la casele lor.
Mi-a placut mereu ideea muntilor ce se intalnesc si a oamenilor. Parintii mei au locuit la doi pasi de gara si si-au impartit paine cu zeci de oaspeti. De copil i-am intrebat consternat:
- De ce vine atata lume la noi in casa ? Suntem hotel ?
- Lasa-i sa vina. Sunt calatori ! Intr-o zi vei vedea si tu cum e sa fii printre straini !
Sunt ani si cuvintele tatalui meu isi gasesc ecoul. In ciuda imaginii mele de boem, de vagabond iresponsabil am intalnit oameni, prieteni ce ma accepta asa cum sunt, asa cum accept oamenii fara a incerca sa-i schimb ori sa-i critic. Am inteles ca in lume am gasit rasplata a ceea ce am intreprins eu  pentru altii, si pe aceasta cale ma simt implinit sufleteste.
Sunt sarac, dar sunt bogat prin prietenii mei, si asta e deajuns.
M-a intristat mereu acel "zbor in noapte" al lui Saint Exupery din care nu s-a mai intors. Au ramas paginile sale, cultul sau pentru prietenie mai ales si ideea ca fiecare dintre noi poate fi un "mic print".
Recunosc ca nu sunt perfect si nu-mi iert adesea propriile-mi greseli.  Doua enunturi din A. Saint Exupery m-au convins sa cred ca" prietenii sunt aceia ce nu incearca sa te schimbe, judece si te accepta" si mai ales  ca"placerea adevarata este de a sta cu cineva la masa".
Ion Vincent Danu face parte dintr-o galerie de prieteni sibieni disparuti al caror suflet e mereu deschis,
generos si pur.
Anul trecut fiul meu Sebastian, l-a vizitat in Sherbrooke, pe timp de iarna. Au baut o cafea impreuna.
- Tata, Danu este un om atat de bun si nu stia ce sa-mi mai dea. Acestea au fost cuvintele unui fiu crescut de la 6 ani in Canada. Romania pentru el se construieste prin comportamentul nostru al celor din afara.
Invat  de fiecare data ca pretuirea aproapelui e aprinderea focului cand ne e frig.
La Sibiu masa din lemn de la Butoiul de Aur ori de la Bufnita scaunele libere cinstesc memoria artistilor  plecati in "zbor de noapte".
Dormi in pace, Danu !