Friday, July 22, 2011

Un gand pios maestrului MI

In memoriam – Mircea IVĂNESCU
"Ca un vis în care (nu mai) baţi cu pumnii lăuntrici"


Ca un vis, Mircea Ivănescu îşi îndeplineşte, acum, servitutea în care "jocul era tăcere" în mintea rostogolită a vremurilor.
Jocul a devenit tăcere.
Restul e tăcere cu inflexiuni de memorie asumată. Vorba poetului: "Eu dintotdeauna am dus o viaţă ambiguă, şi asta înseamnă că/sunt sur­ghiunit? şi exilul neputând fi alt­ceva decât ne­pu­tinţa/de a-şi ridica ochii către lumină, însemnând că atunci trăieşti/în exilul prin excelenţă care e iadul (dar iadul poate să fie o/exce­lenţă?)"...
Prin ex­celenţă, Mircea Ivănescu a scris, iar acum şi-a permis exilul în necuvinte.
Mircea Ivănescu mi-a oferit, într-o prietenie de 37 de ani, soarta învăţării scrâncenu­tului scris, care-ţi fărâmiţează fiinţa într-o nouă alcătuire.
Elegant prin nedispoziţie cotidiană, ursuz - mai degrabă rostogolit prin viaţă şi câteodată despărţit de materia dimprejur -, tacit ca o amintire "decolorată a con­tururilor", neîndurător pentru unii, limpede oglindă înţele­gătoare a unor debutanţi, oarecum dificil, aşa cum s-ar şopti ecoul, spunându-ţi în faţă ce-şi-cum, altfel decât realitatea pe care ţi-o poţi imagina pentru o clipă, deci taciturn, Mircea Ivănescu a scris - pentru cititorii săi - un Tratat despre Poesie.
În urmă cu opt ani, într-un interviu prietenesc, dar primejdios prin premoniţie şi sin­ceritate, Mircea Ivănescu îmi spunea: "Nu ştiu, de fapt, ce vreau să scriu. (Şi mă întreb dacă ceea ce pretenţios se numeşte un poet - dar cine poate să spună despre el însuşi că este poet? - ştie vreodată, premeditat, ce anume ar vrea să spună...)".
Această mărturisire, acută prin simplitatea exprimării poetice, demonstrează un gest definitiv de literatură absolută.
Ca un vis sugerat de el însuşi, Mircea Ivănescu face, în continuare, ca toate lucrurile ascunse, constituite în versuri, să se înşiruie într-un unic titlu: "Aceste lucruri ascunse, acolo sunt întotdeauna aceleaşi... Dar asta e altă poveste. Sau, poate, aceeaşi".
Ca un vis, acelaşi pentru mine, respectabil, poate, pentru cititorii săi, poetul Mircea Ivănescu îşi înde­plineşte, acum, servitutea în care jocul a devenit tăcut în mintea rostogolită a vremurilor.
Ca un vis în care nu mai baţi cu pumnii lăuntrici, mă trezesc în singurătatea, deja diurnă şi rostogolită în vremurile ce mi-au rămas: ca un vis sugerat de Mircea Ivănescu, unicul Prieten ce mi-a rămas.

Andrei ILENI

Preluat din Tribuna.ro

No comments:

Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America     De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinai...