O alta aniversare

Timpul rostogoleste rotile ireversibil si ne trezim in zorii unei zile nedumeriti, intristati, alteori cu o senzatie noua ca am fost absenti la o alta viata, intr-o lume lasata in urma.

Se micsoreaza gara, trenul inainteaza si emigrantul nu stie ce-l asteapta.

In fiecare dintre cei plecati creste o istorie proprie, o existenta palpitanta.

Am ajuns aproape de finalul romanului FUGA.

Astazi se implinesc 3 decenii de la plecarea din Romania a bunei mele prietene si coautoare a cartii mai sus amintite.

In timp ce fanfarele comuniste serbau insurectia armatelor romane de la 1944, pe 23 august 1983, o tanara profesoara din Banat a ales calea exilului.

“ Lilly desfacu discul din plicul ingalbenit de vreme si il puse pentru ultima oara in apartamentul mult prea stramt pentru o muzica lui Bach. Si discul era un cadou primit de la o familie plecata in Germania. Din afara se auzeau camioanele militare pregatite pentru defilare, o trecere triumfala prin fata a mii de cetateni obligati sa asiste cu nesat la sarbatorirea “Eliberarii tarii de sub jugul fascist”, prin fata tribunei oficiale imbracata in rosu cu drapele, cu tablourile cuplului Ceausescu. Difuzoarele pe strazi tipau parca la orga cea mare din apartamentul ei. Orasul era inundat de muzica de fanfara, coruri militare si comenzi de incolonare, de mars adresate soldatilor, garzilor patriotice. Cetatenii aveau sa fie rasplatiti din plin. Restaurantele, tarabele vindeau bere , mici, doar dupa consumarea defilarii.

A impaturit cu grija o ultima bluza, o puse in geanta de voiaj, cu miscari tacute de parca trebuia sa se ascunde de tata, chiar si in apartamentul ei. La atingerea  fermoarului, telefonul suna intr-un taraboi de metal ca o alarma auzita in toate colturile cladirii. A inghetat cu fermoarul inchis pe jumatate,. Din nou soneria, insistenta. A slobozit fermoarul,  a facut un pas inapoi . Un alt tarait. Ei bine, a gandit, chiar daca e el, nu ajuta la nimic sa lase telefonul sa sune.  A oprit discul. S-a impleticit cu picioarele goale cand spre bucatarie, cand spre fereastra nestiind cum sa ascunda acea geanta de voiaj ca pe-un corp delict. 

Era o dimineata racoroasa din vara lui 1983, ziua in care urma sa-si paraseasca tatal si tara. Frigul podelei ii patrunse fiinta. Mana a atins receptorul. Cit de rece ii parea...” (fragment din roman)

Lilly Pierce isi sarbatoreste astazi sarbatoarea departarii de un mediu totalitar. Plecarea nu inseamna insa o desprindere totala. Asemenea salciei dusa de langa oglinda apelor, ramane inca o durere fantoma, desi pentru multi e nedeslusita, pentru altii nerecunoscuta.

Nimic nu sterge zilele copilariei, surprizele primilor ani de scoala si gradina din spatele casei.

Cu atat anii se destrama in vant precum umbrelutele papadiilor in serile de dincolo de oceane si de munti inalti ne indreptam privirile peste o ilustrata ingalbenita, peste o floare uscata, pleoapele coboara greu.

Adaugam o alta aniversare zilelor noastre.