Colindul celui fara casa

Dalbe

zeitele in Orasul de Jos despletesc zapezile.

oglinda isi pierde cristalul sub patinele taietorului timp,

uitam cum mai aratam la fata.

Strazile si piatra,

copacii inca mai tin bolta cu bratele incremenite,

ai vrea sa-ti amintesti

ori ii cauti privirile,

o numeai craiasa zapezii, caruselul nu se oprea decat in zori,

poate nici atunci.

Targul de Craciun cu vin fiert si turta dulce,

astepti si aceasta e redundanta oricarei scene,

povara intrarii in tren pe partea de dinapoi,

nu mai vezi gara in fastul iernii,

nici ochii in mii de priviri,

nimeni nu te recunoaste,

si crezi ca ar putea fi ea, precum in cantecul cu Lili Marlene, ea dincolo de zidul despartitor al cetatii,

ai vrea doar sa-i vorbesti ca in noptile de care stelele cu dintii sticlosi isi lipeau fruntile de geamuri.

O strigi si totul nu e decat trezirea din somn, cand cuvintele sunt oftat neputincios,

ninge in Orasul de Jos,

si atingi ecranul digital al vreunui cantec mai vechi intemnitat in You Tube,

precum tu in propria-ti strada,

unde oglinda nu te vrea,

iar presupusa craiasa a tineretii isi intoarce fata catre alte gari,

si dispare in goana trenului

si in zapezi.