Sunday, March 29, 2009

Scriitorul Alexandru Vakulovski, expulzat din Romania



Un basarabean, pe nume Alexandru Vakulovski se stabileste in Cluj la varsta de 19 ani, unde dupa absolvirea Facultatii de Litere lucreaza ca ziarist, editeaza revista Tiuk(www.tiuk.reea.net); traduce cateva carti; scrie poezie, proza, teatru; in sfarsit respira si gandeste din plin romaneste.
Tanarul scriitor se simte in Cluj la el acasa, considerand mai mult decat o „onoare” primirea cetateniei romane. Depune o cerere de acordare a cetateniei romane si asteapta de cativa ani solutionarea acesteia. Nu este un delincvent, infractor de drept comun.
In Romania si-a gasit prieteni, iubiri si vecini buni, oameni simpli (precum un liftier despre care scrie cu admiratie) ce il primesc ca pe un conational.
In 2004 ,increzator in legi, a depus o cerere de primire a cetateniei. I se raspunde ca dosarul sau se afla in procesare. Sentimentul de asteptare a vestii daca e sau nu acceptat il determina sa abandoneze speranta ca va mai primi vreun raspuns favorabil.S-a prezentat in primavara acestui an, la biroul pentru straini din Cluj, constient de alte posibile complicatii din cauza expirarii pasaportului sau la data de 9 aprilie 2009. I se imputa ca termenul de sedere a fost depasit, este amendat, fortat sa paraseasca Romania printr-un ordin de expulzare.
Scriitura lui Alexandru Vakulovski cuprinde urmatoarele opere: Debutul din 2002 cu Pizdeţ (roman, editura Aula, Braşov), Oedip regele mamei lui Freud (poezie, editura Aula, Braşov) şi Ruperea (teatru, Biblioteca de Poezie, Bucureşti). Cactuşi albi pentru iubita mea(Ed. IDEA Design & Print, Cluj, 2004), ecstasy (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005), TU (Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002) şi BONG (roman, Ed. Polirom, 2007). Este cunoscut in Anglia, Franta, Germania unde i s-au pus pe scena piesele de teatru.
Autorul infatiseaza o lume apocaliptica, urbana a Romaniei de dupa 1989 . Peisajul de periferie joasa si abandona, drogurile, prostitutia, un neo-existentialism grotesc, absurd aminteste de romanul Ciuma, de Albert Camus. Paginile cartilor lui socheaza, insa mesajul confirma o realitate durerii sociale, a singuratatii la marginea „marelui oras”.
Citindu-l cu atentie se descopera o sensibilitate aparte, de refacere a detaliului realitatii in univers de cosmar, prevestitor al multor rele. Reproduc un pasaj din suita de eseuri adaptate unui stil gazetaresc nou, propriu generatiilor digitale si ale blogului:
„Oraşul este bine organizat. O armonie totală. Chiar şi ciorile au programul lor. La aceleaşi ore ele zboară peste oraş pentru a ajunge la gropile de gunoi ale oamenilor, gropile de mâncare ale lor.
Oamenii cresc animale ca să le mănânce. Pentru că nu toate animalele pot fi crescute la oraş, există sate. Fiecare sat cu animalele lui. La un moment dat, ţăranii îşi duc animalele la oraş, unde sunt tranşate, preparate şi vândute. Orăşenii calculează animalele, produc instrumente de tranşare, instrumente şi condiţii mai bune pentru sacrificare.(...)
Animăluţele când cresc se transformă în alimente. În animale – salam. Şi atunci le tăiem gâtul, le despicăm, le mâncăm cu multă poftă. Pentru că totul e al dracului de bine organizat. Purceluşul devine porc, mielul – oaie. Chiar şi pe Dumnezeu, pe care spunem că îl iubim cel mai mult, îl mâncăm. Îi mâncăm carnea şi îi bem sângele. Dacă îl mâncăm şi pe Dumnezeu, ce ne mai rămâne? Ne rugăm lui Isus, dar l-am bătut în cuie ca pe o vită.” (Mănăştur Mon Amour (XXXIV). Cafea cu lapte de şobolan)

(publicat si in www.Acum.tv)

No comments:

Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America     De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinai...