Thursday, July 3, 2014

Danubiu. Andante sau mars nuptial Se dedica sotiei si numai ei cu dragoste eterna


Se intrecea amiaza cu ultima adiere dinspre salcii,
si timpul se poticnea la picioarele ei,
pe atunci ca si acum printesa inconjurata de florile campului nebun sa o intampine cu covor si
lautari.
Coboara Dunarea din ceruri tocmai la noi, lin si molcom sub ochii pestilor infometati de albastru,
dragostea nu e decat o definire si inchipuire, imi zicea bunicul
din timpul caderilor de stele pe umeri.
Apa trece si pietrele raman, tot copilul stie,
si mai staruim pe malul fluviului,
ca solzii sa opreasca curgerea in carapacea de aur
a primului dans,

si viorile ingenucheaza timpul,
si loc fac
mirilor sub arcade.

Pe atunci lumea radea cu tine cand radeai.

Ratacesti in plina amiaza si luntrea atator treceri de la un mal la altul
se stinge in tacere.

Acum plangi,
si plangi singur.

Ajungem intotdeauna mult prea tarziu in locul defrisat de ani,
de cantece,
de tinerete

si albastrul impietreste in inaltul feciorilor purtand bradul
la nunta
inaintea alaiului
si in zornait de arginti zvarliti in stanga si dreapta.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Poemul e scris intr-o bucurie a reintalnirii dupa decenii in lumea Americii de Nord.
Un poet si un pictor, concitadini si colegi de cenaclu.
Multumesc pentru tristetea metafizica a unui albastru mediteranean renascut in lunca Dunarii de catre maiastra indemnare semnata Ion Vincent Danu.
Multumesc pentru bucuria unui sincretism de ocazie, de mare prietenie-tentativa de a invinge timpul si relele scapate din Cutia Pandorei.
Multumesc Danu !







No comments:

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...